la Cenaclul literar „Artur Silvestriˮ al Ligii Scriitorilor Români
Joi, 28 iunie 2018, în ospitaliera „Sala Armelorˮ din Cercul Militar Cluj, s-a desfășurat ședința lunară a Cenaclului literar „Artur Silvestriˮ al Filialei Cluj a Ligii Scriitorilor Români, conduse de scriitorul Iulian Patca.
Cuvântul de bun venit l-a adresat oaspeților prof. Antonia Bodea, președinta cenaclului, care a anunțat ordinea de zi a celei din urmă întâlniri de dinainte de vacanța de vară.
Președintele național al LSR, Al. Florin Țene, a salutat prezența în mijlocul nostru a scriitorului Viorel Ioniță (Leonida Ivel) din București, colaborator constant al Antologiilor Napoca Nova.
Au fost prezentați apoi cei mai noi membri ai Filialei clujene a LSR: arădeanul Lazăr Macu, autor al unor „Poemeˮ și al unor „Monologuri liturgiceˮ, și Ioan Florian, din capitala Ardealului, despre ale cărui cărți recent apărute la Napoca Nova, „Lupul singuraticˮ și „Toamna, ca o ranăˮ (ed. a II-a) a vorbit Iulian Patca. Domnului I. Florian fostul său coleg de arme Vasile B. Gădălin i-a adresat un grupaj de epigrame.
Al.Fl. Țene i-a felicitat și pe noii membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România din filiala locală.
Din partea Filialei Mureș a LSR, Dorian Marcoci i-a înmânat președintelui național al LSR o „Diplomă de apreciereˮ.
A urmat prezentarea celor mai noi producții editoriale sosite la sediul central al LSR, despre care au vorbit președintele național și cel al filialei: revistele „Heliopolisˮ și „Suflet nouˮ de la Timișoara, „Luceafărulˮ, „Senioriiˮ și „Cuvântul argeșeanˮ de la Pitești, „Orizonturi mureșeneˮ de la Târgu Mureș, „Astra năsăudeanăˮ; cărțile „Kiselleff 10. Fabrica de scriitoriˮ de Marin Ioniță, „Fotografie pentru posteritateˮ și „Aforisme și vorbe de duhˮ de clujeanca prof. Daniela Vasiloschi, strămutată în Capitală, „Numărând maciiˮ/„Comptant rosellesˮ de Elisabeta Lușcan, în traducere catalană de Pere Bessó, „Condei stelarˮ, de Mariana Cristina Popan, „Eroii și martirii ortodoxiei din toate timpurileˮ, de Costel Neacșu, „Epigameˮ, de Janet Nică, „Adieri crepusculareˮ de Virginia Brănescu, „Vârsta maturăˮ, „Ai carte, ai parteˮ, „Campania închipuităˮ, „Anul 1968. Viziunile topografiolorˮ, „Viață de topografˮ, de Nicolae Birceanu, „Anotimpurile macilorˮ de Veronica Oșorheianu, „Al nouălea cerˮ de Vasile Umbreanu, „Iubirile vikingilorˮ, de Radu Vida, „Don Aurelio. A doua carte a glumețuluiˮ, de Aurel Lucian Chira, „Colțul Fetelor. Potcoava de lutˮ de Mircea Roșa-Miro, „Învățăturile mamei – Testamentˮ, de Gheorghe Surd Micușeanu, „Ultima dropieˮ de Eugeniu Lia și antologia de epigrame „Ceva, cândva… (în)țeapă – epigrama pișcă, madrigalul mișcăˮ a clujeanului Gheorghe Cireap, ce tocmai și-a aniversat cei 70 de ani de existență și molipsitor optimism.
Punctul central al reuniunii iubitorilor cuvântului scris l-a constituit lansarea celei mai recente cărți a acad. Ștefania Kory Calomfirescu, „Prof.univ.dr. Valer Lucian Bologa, cel mai mare iatroistoriograf al Românieiˮ, apărute la Ed. Napoca Nova.
Al. Florin Țene, autor al unui amplu studiu privind activitatea literară a prof.univ.dr. Kory Calomfirescu, a prezentat-o succint pe autoare, dăruindu-i apoi eseul în format tipărit.
A luat cuvântul Voichița Pălăcean-Vereș, editoarea cărții, care a pus în valoare principalele trăsături ale scrisului doamnei Ștefania Kory Calomfirescu, care în ultimii ani și-a concentrat activitatea pe elaborarea de volume închinate profesorilor ce au întemeiat Școala Medicală Clujeană, mergând pe urmele lui Florea Marin și a lui Crișan Mircioiu, din fiecare lucrare a sa răzbătând profundul respect și dragostea pentru magiștrii săi. Eroul celei mai recente lucrări a prof. Kory Calomfirescu este un adevărat mit, o personalitate multilaterală, iar cartea este dovada înaltei aprecieri de care se bucură și în zilele noastre în lumea medicală și culturală.
Ștefania Kory Calomfirescu a dat citire unei sinteze având în centru personalitatea profesorului Valeriu Bologa, emblematică în anul centenarului Unirii.
„La intrarea în Facultatea de Medicină, Ștefania Calomfirescu avea doar 17 ani. Iată că, în preajma aniversării vârstei de 80 de ani, Domnia Sa reușește a-și omagia unul dintre Magiștri și pentru a retrăi, câteva clipe măcar, magia frumoșilor ani de sfârșit ai adolescenței și de început ai maturității, ani închinați studiului, spre a se pregăti pentru cea mai nobilă dintre profesii, aceea de medicˮ, a afirmat editoarea în finalul prezentării, oferindu-i scriitoarei o Diplomă aniversară și un buchet de flori. Antonia Bodea a dat tonul, iar sala i-a cântat „La mulți ani!ˮ doamnei Kory, care peste o lună va intra în cel de al nouălea deceniu de viață. Vasile B. Gădălin a încondeiat cariera doamnei academician în două catrene, iar gherleanul Nicolae Suciu i-a adus un scurt omagiu, însoțit de un minunat trandafir vișiniu.
În prezentările lor, Antonia Bodea și Iulian Patca au vorbit despre perseverența, munca neobosită și talentul literar al prof.univ.dr. Kory, care și-a făcut o misiune de credință din elogierea corifeilor școlii românești de medicină clujene.
A urmat lansarea de carte a altui medic, Dorian Marcoci, de la Târgu Mureș, care a venit înaintea colegilor din Filiala Cluj a LSR cu ultimele trei volume de versuri: „Albind tăceriˮ, „Adunând în palme noriiˮ și „Împodobind o amintireˮ .
Un profil de scriitor a schițat Voichița Pălăcean-Vereș, editorul celor mai recente două cărți ale doctorului mureșean, care a precizat că „este un îndrăgostit de cuvânt și un îndrăgostit de dragoste, iar antologia cea mai recentă pe care își pune semnătura este definitorie pentru universul său artistic. Sunt autori care scriu poezie. Sunt creatori care respiră poezie. Iar altora poezia le curge prin pori, rod al efortului gândului de a îmbrățișa sufletul în vibrația sa. Din această categorie de slujitori ai lirismului face parte Dorian Marcoci, iar dovezile sunt ușor de găsit, în aproape fiecare paginăˮ.
Antonia Bodea a subliniat lirismul poetului, „un romantic în linia lui Emil Gârleanuˮ, Iulian Patca a apreciat că, având toate cărțile sale pe masă, în ajuns, a ajuns la concluzia că Dorian Marcoci semnează „poezia sentimentelorˮ, impresie ce se reconfirmă cu fiecare volum. Al.F. Țene a ilustrat trăsăturile lirismului marcocian lecturând o creație recentă a acestuia, din „Orizonturi mureșeneˮ.
Dr. Dorian Marcoci a încheiat momentul recitând câteva poezii din volumele aduse în dar publicului.
Eugen Albu a venit înaintea audienței cu cea mai recentă producție a sa, cartea semnată împreună cu Ionel Iacob Bencei de la Timișoara, „Banatu-i fruncea / Ardealu-i minteaˮ, abia ieșită de sub teascurile tiparului și, în aplauzele participanților, a citit un inspirat grupaj de epigrame.
La „Momentul de reflecțieˮ, Ion Constantinescu a adus în discuție globalizarea și efectele acesteia asupra țărilor dezvoltate și mai puțin dezvoltate. I-a dat replica, în patru versuri, Vasile B. Gădălin, inspirat de cel mai recent volum al acestuia, „Coctail satirico-umoristicˮ.
Lucia-Elena Locusteanu a încheiat programul zilei cu rubrica „Memoria calendaruluiˮ, la care a vorbit despre Vasile Alecsandri, Ion Pillat și a realizat o succintă analiză literară a capodoperei eminesciene „Odă (în metru antic)ˮ.
Ne vom întâlni din nou, după o binemeritată vacanță, în 27 septembrie, orele 17, în aceeași ambianță, pentru sărbători Anul Centenar cu Antologia Unirii, apărute prin grija LSR, sub redacția Editurii Napoca Nova.
Voichița Pălăcean-Vereș / UZPR