Patronul Humanitas a pretins în acțiunea sa judecătorească, alcătuită cu numeroase inadvertențe, invenții și greșeli de limbă și exprimare de către avocata Nicoleta Popescu, că toate afirmațiile noastre sunt „mincinoase” și „denigratoare” și că nu sunt și nu pot fi probate de nici un fel de dovadă, drept pentru care solicită daune morale de 50.000 de euro de la fiecare dintre părți, total 100.000 euro.

În fapt, articolele noastre, scrise ca un bilanț al activităților îngemănate ale Frontului Salvării Naționale și Grupului pentru Dialog Social din anii ’90 și după, când intelectualii GDS au recomandat votarea lui „Iliescu – KGB”, se detașau tocmai prin prezentarea în premieră și exclusivitate a unor documente cu totul inedite, din arhivele judecătorești.

Acestea probau mai multe ilegalități în lanț, între care conferirea sediului de lux al UTC din Calea Victoriei 120 de către Silviu Brucan, membru fondator al GDS, în calitatea lui de conducător al Consiliului FSN sau acordarea unor sume de bani din contul Ministerului Culturii de către Andrei Pleșu, la rândul lui ministru FSN și membru fondator al GDS, toate acestea înainte ca grupul să fie înființat legal. Pe deasupra, Pleșu și-a înzestrat prietenul și colegul de grup de influență cu fosta Editură a Partidului Comunist, rebotezată Humanitas.

Minciuni în instanță

Jurnalistul Victor Roncea a depus în instanță nu mai puțin de 110 probe care demonstrau corectitudinea fiecărei afirmații făcute în articolele sale, iar în cazul Humanitas acesta a venit chiar cu o nouă confirmare oficială a Curții de Conturi a României privind reeșalonările datoriilor Humanitas într-o perioadă în care această practică era sistată de Ministerul Finanțelor, dovedind că Liiceanu a profitat de natura unor relații și influențe politice pentru a fi scutit de unele taxe.

Avocata Nicoleta Popescu, o apropiată a Monicăi Macovei, a susținut în instanță că martorul lui Liiceanu, Cătălin Cioabă, „a simțit” că suma de 50.000 de euro este cea potrivită ca despăgubire morală pentru ex-colegul său de GDS „prin natura apropierii” pe care o are față de acesta și a mai afirmat cu mare convingere, mințind completul de judecată, că Evenimentul Zilei ar fi scris despre Liiceanu și Pleșu că sunt „agenți ruso-ungari”.

Noi n-am spus-o niciodată așa ceva, dar poate știe ea mai multe, am putea adăuga noi. Oricum, judecătoarea cazului a fost atât de „convinsă” de pledoaria avocatei Popescu și aserțiunile false ale lui Liiceanu încât, prin Hotărarea Tribunalului București pronunțată la 18 decembrie 2019, instanța a respins complet acţiunea lui Liiceanu „ca neîntemeiată”.

Un caz școală

Procesul, prin această decizie tranșantă, poate deveni un caz-școală pentru orice Facultate de Jurnalism dar și un precedent de folosit pentru orice ziarist profesionist atacat abuziv de personaje care încearcă să-și ascundă trecutul și faptele tenebroase.

Așa cum a arătat avocatul lui Victor Roncea, Roxana Mihaela Catea, asociat senior al recunoscutei firme de avocatură Țucă Zbârcea și Asociații, „este unanim admis în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului că: dreptul la libertatea de expresie [art. 10 alin. (2) din Convenţie] este unul dintre fundamentele unei societăţi democratice, „nefiind aplicabil doar la idei, ci şi la informaţii care jignesc, şochează sau deranjează; într-atât de mari sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi deschiderii care guvernează o societate democratică” (inter alia, Wille c/a Liechtenstein, 28396/95, paragraful 61); acest drept este cu atât mai extins în cazul actorilor publici care au „datoria de a furniza informaţii de interes public.

Instanţele de judecată nu funcţionează într-un vid; existenţa unui forum de soluţionare a disputelor nu anihilează posibilitatea ca aceste dispute să aibă loc, în prealabil, într-un alt spaţiu” (Sunday Times c/a Marii Britanii, 6538/74, paragraful 65). Mai mult, Curtea Europeană a argumentat că „atunci când au a fi puse în balanţă, în lumina criteriului de necesitate arătat de art. 10 parag. 2 al Convenţiei, interese legate de libertatea de expresie şi altele ce ţin de protecţia reputaţiei altei persoane, trebuie acordată o importanţă mai mare participării active a autorului plângerii la o discuţie publică animată”.

Totodată, Curtea a evidențiat că „promovarea dezbaterii politice libere reprezintă o trăsătură foarte importantă a unei democrații. Curtea oferă libertății de exprimare cea mai mare importanță în contextul dezbaterii politice și consideră că o restricție asupra discursului politic este justificată doar de motive foarte puternice” (Feldek c/a Slovaciei, 29032/95, paragraful 83)”.

continuare pe evz.ro