◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024

Citești și câștigi! – Ediția Marii Uniri

Cea de-a cincea ediție a concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, concurs organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Complexul Deva Mall, încheiată la finele lunii noiembrie, a fost o ediție specială, desfășurată sub semnul Centenarului Marii Uniri. Fiecare etapă s-a dorit a fi un omagiu pe care am ținut să-l aducem celor care au făurit România Mare. Acest lucru s-a realizat prin numeroasele întrebări inspirate din paleta largă de evenimente istorice care au premers actul de la 1 Decembrie 1918, din detalii legate de Marea Adunare de la Alba Iulia și, desigur, nu au lipsit întrebări legate de marile personalități care au contribuit, fiecare în parte, la înfăptuirea mărețului proiect politic reprezentat de unirea românilor între fruntariile unui stat unitar. Aceste fapte vor rămâne pentru totdeauna în mințile și inimile noastre, iar concursul nostru sper că a reușit să-i facă pe tinerii concurenți să pătrundă mai bine în profunzimile marelui act istoric de la 1 Decembrie 1918.
Prin acest concurs de cultură generală am dorit să atragem un număr cât mai mare de tineri spre lectură, spre informare, să le oferim prilejul de a trece dincolo de cunoștințele dobândite din manualele școlare și de a participa la o competiție bazată pe lectură.
La a cincea ediție a concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!” au participat 23 de colegii și licee hunedorene:

– Colegiul Național „Avram Iancu” Brad.
– Colegiul Național „Decebal” Deva.
– Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva.
– Colegiul Național Sportiv „Cetate” Deva.
– Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva.
– Colegiul Tehnic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva.
– Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva.
– Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva.
– Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu.
– Colegiul Național „I. C. Brătianu” Hațeg.
– Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara.
– Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara.
– Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara.
– Colegiul Tehnic „Matei Corvin” Hunedoara.
– Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia.
– Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni.
– Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie.
– Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus” Orăștie.
– Colegiul Economic „Hermes” Petroșani.
– Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani.
– Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani.
– Colegiul Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria și
– Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani.
Plini de emoție, susținuți de colegii și profesorii lor, concurenții au trecut prin filtrele serioase ale etapelor, au răspuns la întrebările deloc ușoare care le-au testat cunoștințele de cultură generală din cele cinci domenii propuse: Marea Unire, Artă/Sport, Literatură, Geografie și Istorie.
Fiecare etapă a concursului a reprezentat un pas spre marea zi a confruntării finale în care au rămas cei mai buni: Colegiul Național „Decebal” Deva și Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara.
Confruntarea finală a fost palpitantă, a fost o luptă strânsă până la ultima întrebare. Concurenții s-au dovedit a fi bine pregătiți, s-au mișcat cu ușurință prin toate întrebările, fie că a fost vorba de evenimente majore din istoria poporului român, de personalități marcante ale epocii, de elemente din spațiul geografic românesc sau operele marilor pictori, Tonitza, Luchian și Aman. Atmosfera concursului a fost electrizantă, în spatele echipelor s-au aflat colegi, profesori, toți își încurajau echipa și s-au bucurat împreună de victorie.
Concursul a fost câștigat de Colegiul Național „Decebal” din Deva, pe locul doi s-a clasat Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara, iar locul al treilea a fost ocupat de Colegiul Național „I. C. Brătianu” din Hațeg.
Cei care au citit, cei care au studiat, cei care s-au informat au câștigat, iar premiile au fost pe măsura efortului lor. Am avut alături de noi contribuția substanțială a Consiliului Județean Hunedoara și a unor sponsori generoși: Aqualand Deva, Banca Comercială Română, Bistro Lex Deva, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, Editura Humanitas București, Editura Polirom Iași, Eurosport DHS S.A., Grupul Editorial Rao București, Magazin Fishing Center Deva, Pizzeria Napoli, Restaurant Castelo, Restaurant Cocoșul de Aur, Restaurant și Pizzerie Play, Rom Insurance – Broker de Asigurare, S.C. Anorom S.R.L., S.C. Top Tech S.R.L. Deva, Tipografia S.C. Colofon Print S.R.L. Deva.
Premiile puse în joc au fost deosebit de atractive: 8 laptopuri și 10.000 de lei pentru locul I, 8 biciclete pentru locul II, 8 dispozitive Kindle pentru locul III, 8 locuri în Tabăra Națională de Istorie și Civilizație Dacică și Romană de la Costești pentru locul IV, 184 de pachete cu cărți, trofee și diplome. În plus, la finalul festivității de premiere a avut loc o tragere la sorți a premiilor surpriză, cei norocoși primind din partea sponsorilor un monitor de 24 inchi, o undiță, un uscător de păr, o invitație pentru o echipă la Aqualand, cinci invitații la restaurant pentru cinci echipe, nouă ghiozdane cu rechizite școlare, trei premii în bani a câte o sută de lei fiecare. Premiul Juriului a fost acordat concurenților de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Petroșani, care au avut o evoluție constantă de-a lungul confruntărilor, au manifestat interes pentru temele propuse spre studiu și au dovedit spirit de echipă și fair-play.
La gala de premiere din acest an a concursului „Citești și câștigi!”, ediție situată sub semnul Centenarului Marii Uniri, a fost prezent președintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Mircea Flaviu Bobora, care a înmânat diplomele și premiile participanților acestui concurs.
La final de ediție omagială, am adresat felicitări celor prezenți, cu prilejul Zilei Naționale, le-am mulțumit pentru prestația lor deosebită la acest tot mai îndrăgit și mai cunoscut concurs de cultură generală.
Am adresat mulțumiri speciale Consiliului Județean Hunedoara care, ca de fiecare dată, ne-a sprijinit și ne-a fost alături în acest ambițios proiect cultural care este Concursul județean de cultură generală „Citești și câștigi!”.
Trebuie remarcat efortul deosebit al colegilor mei: Carmen Maria Drăgoi, Diana Trif, Diana Ferencz, Camelia Mestecănean, Mihaela Țoța și Daniel Oprean, care, cu profesionalism și meticulozitate, au alcătuit întrebările la care cei mai buni dintre concurenți au oferit răspunsuri corecte.
Pentru noi, Biblioteca Județeană, această a cincea ediție a concursului „Citești și câștigi!” a fost un omagiu pe care l-am adus memoriei celor care au făcut posibilă nașterea României Mari.
Felicitări câștigătorilor, felicitări tuturor concurenților, felicitări profesorilor, ne bucurăm împreună de această reușită a noastră și spunem toți, într-un suflet: Trăiască România!
Cu deosebită considerație,

Ioan Sebastian Bara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *