Vârsta maturității concludente

Celebrarea centenarului existenței breslei gazetărești, în 26 septembrie, la sala radio, mi-a creat sentimentul unei solidarități tonifiante, aproape ireale. Cele câteva sute de invitați, aș putea spune că numărul celor prezenți tangenția cu eleganță mia, trei sferturi din această evaluare fiind certă, au însemnat un fluviu de entuziasm și bucurie de a fi împreună de o rară imagine. Au fost prezenți toți președinții UNIUNII ce i-au condus destinele după revigorarea post decembristă a acesteia, au fost reprezentanți ai ambasadelor mai multor țări, a fost reprezentat guvernul României, s-au transmis mesaje din partea Patriarhiei și a Academiei. De asemenea, prezența unui număr impresionant de jurnaliști de expresie românească, de pe întregul mapamond, a arătat că putem fi uniți sub guvernarea nobilă a limbii strămoșești. Ar mai fi de spus în acest sens nenumărate lucruri, cu siguranță viitorul va consemna momentul ca pe unul de maximă importanță în istoria presei românești, dar nu trebuie omis esențialul. Cred că, prin manifestarea la care mă refer, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a demonstrat că un secol de existență nu înseamnă consemnarea seacă pe răbojul lui Cronos a o sută de ani, cu evantaiul de bune și rele, ci atingerea unei maturități concludente, lămuritoare și liniștitoare deopotrivă în privința forței, coeziunii și complexității implicării jurnalismului în viața societății.
Dar piscul acestei maturități concludente nu reprezintă un popas, un loc de ședere contemplativă, lipsită de griji, cât mai ales o garanție a ascensiunii. Desfășurarea adunării generale de a doua zi a cofirmat stadiul atins în coeziune, vizibilitate, flexibilitate, profesionalism, adaptabilitate etc. și nimic din toate acestea nu presupune confortul expectativei, ci, mai ales, impune disconfortul acțiunii, al responsabilității lucid asumate. Pe tot parcursul lucrărilor, în care armonia nu a presupus nicio clipă absența diferențelor de opinii, a unor dezbateri aprinse, presărate cu o mare diversitate de argumente pro și contra, am avut senzația participării la consumarea unui eveniment magic. Nicicând nu mi s-a părut mai responsabilă și mai solidară comunitatea jurnalistică românească. În acest context putem afirma că DORU DINU GLĂVAN a avut șansa președinției breslei la ceas sărbătoresc, centenarul existenței sale infînsemnând, desigur, și un reper de îndreptățită mândrie pentru noi toți, atunci putem spune și altceva, anume că jurnalismul a avut șansa situării în fruntea sa a unui vizionar și tenace luptător pentru creșterea prestigiului nobilei noastre profesii. Cu Doru Dinu Glăvan, vârsta maturității concludente a UZPR despre care vorbeam înseamnă disconfortul nobil al unor noi ascensiuni profesionale. Publicațiilor UZPR, editurii care a pus deja în circuitul publicistic numeroase lucrări de referință, seratelor EMINESCU, convorbirilor jurnalistice intrate deja în tradiție, tuturor celorlalte semne de efervescență spirituală a breslei li se vor adăuga, negreșit, altele.

Firiță Carp / UZPR