Perioada medievală a actualului oraş Şimleu Silvaniei, locul unde s-a născut Ştefan Bathory, principe al Transilvaniei şi rege al Poloniei, va fi readusă la viaţă, în perioada 14-16 septembrie, în cadrul celei de-a treia ediţii festivalului de reconstituire istorică Bathory Fest, eveniment la care şi-au anunţat prezenţa trupe de reconstituire din Polonia, România şi Ungaria.
„Ideea organizării acestui eveniment este aceea de a promova valorile şi patrimoniul existent în Şimleu Silvaniei. Este o idee de a readuce istoria şi de a o transfera generaţiilor tinere, generaţii viitoare şi, de fapt, este un prilej de a înţelege mai bine trecutul nostru istoric, la Şimleu Silvaniei. În cadrul acestui eveniment, ca şi în anii trecuţi, au confirmat participarea trupe de reconstituire istorică din Polonia, România şi Ungaria. Avem în acest an o trupă de dansatori din Polonia, Hora Antiqua, care vin cu partenerii noştri de la Fundaţia Husarilor. De asemenea, există acest sprijin pe care l-am primit încă din primul an în organizarea evenimentului de la Ministerul Apărării din Polonia, care ne sponsorizează cu transportul echipelor de reconstituire. Mai avem echipe din Ungaria şi din România care vor participa la acest eveniment”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, directorul Centrului Naţional de Informare Turistică Şimleu Silvaniei, Daniel Stejeran.
Prezent la conferinţa de presă, primarul din Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş, a precizat că oraşul are o conexiune cu Polonia, dată de naşterea lui Ştefan Bathory la Şimleu Silvaniei, dar şi cu Israelul, dată de sinagoga transformată în Muzeu Memorial al Holocaustului.
Acesta este motivul pentru care, în cadrul festivalului din acest an va fi dezvelită o placă aniversară, care să marcheze 100 de ani de la Marea Unire, 100 de ani de la independenţă a Poloniei, 70 de ani de la declararea independenţei Israelului şi 485 de ani de când în Cetatea Şimleului se năştea Ştefan Bathory.
Daniel Stejeran a precizat că programul festivalului include, pentru ziua de vineri, o paradă a trupelor de reconstituire în cartierele oraşului, pentru a anunţa evenimentele de sâmbătă şi program special la sinagogă, realizat de tineri evrei din localitatea Petah Tikva, din Israel. Sâmbătă va avea loc dezvelirea plăcii aniversare, parada medievală şi deschiderea oficială a festivalului, „asediul cetăţii”, prezentare de armuri, jocuri, iar seara, un concert „Tânăr şi liber”, susţinut de tineri din Şimleu Silvaniei şi un concert de muzică medievală inspirat din folclorul românesc susţinut de trupa Corbu.
„Elementul de anul acesta este acela că vom avea o poveste spusă de un narator, care va prezenta în română, engleză şi maghiară, pentru ca şi trupele să înţeleagă despre ce este vorba. Este un narator specializat pentru astfel de evenimente de reconstituire şi va povesti ceea ce se va întâmpla în cadrul luptei dintre cele două tabere rivale”, a subliniat Daniel Stejeran.
Duminică este programată slujba religioasă şi depunerea de coroane la bustul lui Ştefan Bathory, principe al Transilvaniei, rege al Poloniei şi mare duce al Lituaniei.
Ştefan Bathory, născut în 27 septembrie 1533, la Şimleu, a fost principe al Transilvaniei între 1571-1575 şi rege al Poloniei din 1575 până la moartea sa în 1586, fiind unul din cei mai renumiţi membri ai familiei Bathory.