1893
„C-așa e obiceiul, de la Betrâni stremoși
Să dai un mărțișor la toți ce au ochi frumoși
Să fie însă luate numai la Radivon
C-acolo sunt frumoase, de gust și de bon ton”
(ziarul Lupta, 2 martie 1893)
1912 
În loc de mărțișor
“- Decât să’ți iau, iubita mea,
Un mic obiect de tinichea
Care se stric’așa ușor,
Decât să’ți cumpăr Mărțișor,
N’ai prefera un Mercușor? …
Nevasta mi’a spus că preferă
Și, ca o bună menajeră,
S’a mulțumit ca la 1 Marte,
Când mărțișoare se împarte,
În loc de un anost suvenir,
Să dau solvabilul meu gir
Ca la „Mercur” la băcănie
Să cumpere pe datorie!”
(ziarul „Furnica” – 1 martie 1912 – semnat: “Gospodin”)
“Realitatea ilustrată” (1927 – 1938)
”Realitatea ilustrată” aduna în fiecare an o adevarătă colecție de mesaje publicitare în perioada de dinaintea zilei de 1 Martie, iar cînd era vorba de dragoste, publica: ”Pe de altă parte, femeea emancipându-se din ce în ce mai mult, fiind mulţumită de soarta ei, este sigur că va fi mai fericită ? Este sigur că în dragoste -care în definitiv este adevaratul ei climat, nu are de suferit din pricina nouei stări de lucruri ?”.
”Dar lumea evoluiază, moravurile deasemeni, şi împreună cu ele – orice s’ar spune – calitatea inteligenţii feminine . Şi este foarte probabil ca intr-un viitor mai mult sau mai puţin depărtat, femeea va deveni egala barbatului in ceeace priveste inteligenţa …”.
1938 – Mărțișoarele interzise de Armand Călinescu
Aflat în plină ofensivă împotriva Mişcării Legionare, ministrul de interne Armand Călinescu, a interzis în anul 1938, purtarea mărţişoarelor de teamă să nu fie folosite drept propagandă politică. „Vă aducem la cunoştinţă că nu se aprobă portul mărţişoarelor separate cu prilejul zilei de întâi Martie, cari sunt confecţionate astfel încât ar putea constitui vreun mijloc de propagandă politică. Toate mărţişoarele sunt socotite ca insigne politice şi toţi cei ce vor fi dovediţi că le poartă, vor fi deferiţi justiţiei”. – text publicat în ordinal de ministru in anul 1938.
1945
Bătaia halviței, un obicei azi uitat, dar de care ne aduce aminte prin vorbele sale, Victor Bîlciulescu „La lăsata Secului, membrii familiei se strângeau și atârnau de un cui din tavan, legat cu o sfoară, un boț de halvița în care ascundeau un mărțișor – de obicei un bănuț găurit de argint sau de aur. Unul dintre participanți, de obicei tatăl, imprima boțului de halviță o mișcare circulară, astfel încât să treacă prin fața fiecăruia. Toți cei prezenți se străduiau să oprească cu gura mișcarea halviței și să muște din ea. Premiul îl câștiga cel care reușea să muște bucățica în care era ascuns mărțișorul. Iar premiul – chiar acesta – mărțișorul.” Tot domnia sa ne povestește despre tradiția și evoluția mărțișorului în prima jumătate a secolului XX în volumul său “București și bucureșteni de ieri și de azi” publicat în 1945: “Mărțișorul, care pe vremea copilăriei mele era tradiționalul crainic al primăverii și nu valora mai mult de o băncuță de cincizeci de parale, sau o firfirică cum i se zicea pe atunci, s’a modernizat treptat, până ce a ajuns astăzi să nu mai fie firfirica de 50 de parale, și aceia străpunsă ca să i se petreacă șiretul de care se lega de brățara mâinii, ci giuvaericaua ce se chiama pandantiv, care pentru unele pungi reprezintă zeci de mii de lei, pandantivul trebuind să fie alcătuit din aur sau platină și câte odata chiar surmontat de o piatră scumpă ce începe de la safir, trece prin rubin, zmarald, sare câteodată chiar peste diamante și nemerește chiar bliliantul. Pe vremea copilăriei mele, mărțișorul acesta de 50 de parale se purta la brățara mâinii în toată luna lui Martie, iar la 1 April se cumpăra de el alviță (…). Astăzi mărțișorul nu se mai poartă toată luna lui Martie, ci numai două-trei zile și se păstrează frumos în cutiuța lui de catifea, la rând cu toată giuvaericaua, și nu se scoate decât la recepții, serate, baluri, ospețe, premiere sau alte asemenea ocaziuni, unde se poate scoate în evidență strălucirea pietrelor rare.”
NOTA:
Cel mai vechi mărţişor cunoscut în România datează din 1879 şi are forma unei inimioare confecţionată din argint.
Mărţişorul a intrat, la sfârşitul anului trecut, pe lista patrimoniului imaterial UNESCO. Dosarul a fost depus de România alături de Bulgaria, Macedonia şi Republica Moldova, în care există această tradiţie a primăverii. Cercetătorul Ion Ghinoiu spune despre şnurul de mărţişor că este o funie a timpului, de 365 sau 366 de zile, toarsă de Baba Dochia, în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic.
