Caravana TIFF Unlimited poposește la Brașov în perioada 4-6 octombrie și va fi deschisă de poate cel mai așteptat film românesc al anului, „Moromeții 3” (r. Stere Gulea), în prezența echipei, potrivit radioromania.ro.
Ultimul film din trilogia lui Stere Gulea bazată pe romanele lui Marin Preda, „Moromeții 3”, îl are în centrul acțiunii pe Niculae, fiul cel mic al lui Ilie Moromete, ajuns un tânăr scriitor chemat să susțină linia partidului și să participe la colectivizare.
În program e inclusă și o proiecție a filmului „Anul Nou care n-a fost”, debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Mureșanu premiat în secțiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneția. Pelicula este o tragicomedie a cărei acțiune se desfășoară într-o singură zi din decembrie 1989. Echipa filmului va fi prezentă la Brașov.
În programul Caravanei se mai găsesc și alte filme românești noi, precum „Clasat” (r. Horia Cucută, George Ganeard), o poveste construită ca o anchetă de presă și care a câștigat Premiul Zilele Filmului Românesc la TIFF.23, și „Între tăcere și păcat” (r. Diana Nicolae), un documentar despre poeta Ana Blandiana.
Filme internaționale, în premieră
Filmele internaționale „O viață remarcabilă” (r. James Hawes) cu Anthony Hopkins, Dogman (r. Luc Besson), „Fericiții câștigători” (r. Maxime Govare, Romain Choay) sau mult așteptatul „Bestia” (r. Bertrand Bonello) cu Lea Seydoux, întregesc selecția.
Programul include și două filme pentru copii – „Arnold cel precaut și piatra fericirii” (r. Arto Halonen) și „Vulpea și iepurele salvează pădurea” (r. Mascha Halberstad). Cei mici sunt așteptați și la două ateliere de animație stop motion.
„De haz, de necaz”, un concert de scurtmetraje
Brașovenii sunt așteptați și la un cine-concert extraordinar: „De haz, de necaz”. O colecție rară de scurtmetraje românești de arhivă din prima jumătate a secolului 20, adevărată mărturie a cinemaului românesc timpuriu, sunt aduse la viaţă prin interpretarea muzicală a Simonei Strungaru şi a lui Sebastian Burneci.
Caravana TIFF se va desfășura la Centrul Cultural Reduta, Cinema One Laserplex din Coresi Shopping Resort și la Centrul Cultural Apollonia.
Programul complet și biletele sunt disponibile pe TIFF Brașov.
Foto: Facebook