La Washington – ca și la reuniunile precedente începând cu 2022 – au fost prezenți și invitați din regiunea Pacificului: Australia, Japonia, Coreea de Sud și Noua Zeelendă, actori importanți – cunoscuți sub numele de IP4 – în strategia de securitate a Alianței față de provocările tandemului Moscova-Beijing susținut de Coreea de Nord și Iran. Jack Sullivan, consilierul pentru politică externă al președintelui Joe Biden, aprecia – la ,,NATO Public Forum’’ – că ,,securitatea sau lipsa ei într-o zonă – este vorba de Indo-Pacific și Euro-Atlantic – are repercusiuni directe în cealaltă. Rusia, de exemplu, continuă războiul din Ucraina și datorită rachetelor și muniției primite din Coreea de Nord’’. Corect, dar IP4 sunt toți în Pacific și sunt aliați naturali ai Statelor Unite. Între Golful Persic, Peninsula Arabică și Africa de o parte și Strâmtoarea Malacca, de cealaltă parte, este India, putere care pare să depășească dimensiunile regiunii. În perioada reuniunii de la Washington, premierul Narendra Modi a mers în vizită de stat la Moscova. Să fi fost o întâmplare?
Bătălia pentru India
Ascensiunea din ultimii ani a Indiei nu este un proces desfășurat la întâmplare, ci urmează planuri atent elaborate – termenul generic consacrat este Bharat – în urma cărora New Delhi se va transforma din stat nealiniat în actor multialiniat și multivalent. Poziția sa geopolitică s-a caracterizat prin stabilitate, spre deosebire de China, Rusia sau chiar America, puteri care în timp și-au schimbat mereu obiectivele. Începând cu anii ‘50, marea democrație indiană a menținut bune relații cu Washingtonul și Moscova și încă le menține. Când a fost lipsită de forță, era o ,,mare națiune’’. Acum devine ,,o mare putere’’. În 2020, a evitat un conflict deschis cu China menținând linia numită ,,4C’’ – competiție, cooperare, conflict, contenire – cu marele vecin.
India crește în estul Chinei cam în maniera în care China crește față de America. Dar între acestea din urmă este un ocean de câteva mii de kilometri…
După Războiul Rece, era natural ca Statele Unite să se apropie de India, însă nu au făcut-o decât la un deceniu distanță, când China a început să se comporte ca o mare putere în Pacific. Era puțin cam târziu. New Delhi însă a înțeles că America poate fi o sursă inepuizabilă de capital și tehnologie și țara de unde vin o mare parte din fondurile trimise de emigranții indieni. Relația cu Washingtonul a devenit astfel o componentă esențială a strategiei indiene dar nu a înlocuit-o pe cea care datează de decenii: raportul privilegiat cu Uniunea Sovietică și apoi cu succesoarea, Rusia. Poziția neutră față de agresiunea Rusiei în Ucraina a fost determinată de doi factori: relația tradițională cu Moscova și dependența de armele rusești, mai ales pe segmentele de rachete și submarine cu propulsie nucleară. Dacă astăzi India va renunța la echipamentele rusești, vor trebui să treacă ani la rând, poate un deceniu, până când sisteme de altă proveniență ar putea să le înlocuiască în totalitate. Cu Rusia sau fără, India va deveni o mare putere care, cel puțin în Oceanul Indian, va avea primordialitatea militară. Și America nu are cum să nu-i permită acest lucru, dacă vrea să o aibă aproape. Mai ales că se poate concentra pe competiția cu China în Pacific și …. peste tot.
Într-o carte publicată cu 2-3 ani în urmă, Subrahmanyam Jaishankar, ministrul de Externe indian, a descris succint și plastic intențiile Indiei pentru perioada următoare:„Relații bune și angajament cu America, gestionare favorabilă nouă a raportului cu China, cultivarea europenilor și continuare cu Rusia’’. Formularea îmi aduce aminte de modul în care lordul H. Lionel Ismay, primul secretar general NATO, a definit menirea Alianței pentru europeni: „America înăuntru, Rusia afară și Germania dedesubt’’. Scurt și cuprinzător.
George Miloșan
Foto: Wikipedia