Este o greșeală de neiertat să așezi toți medicii în același catastif plin de păcură al celor care au jurat să facă doar bine, dar mai într-o doară (că sunt doar cuvinte chestiile alea născocite de maestrul Hipocrate). După cum este o eroare catastrofală să îi înghesui pe toți în același calendar al sfinților. Sunt oameni, ca oricare dintre noi, supuși greșelii și înclinați să urmeze când chemările spiritului, nobile, minunate, când pe cele ale inimii, ceva mai mult atașate nevoilor trupului, așadar perfectibile.
Mă doare generalizarea pripită ivită după situația de la spitalul „Sf. Pantelimon” din București, când multă lume a fost dispusă prea ușor să spună, cu arțag, că așa sunt toți doctorii, că îi interesează doar propriul portofel, nu binele pacienților. Și îmi amintesc cu drag de medici magnifici pe care i-am întâlnit în viață. De Dr. Laurențiu Neagu (Dumnezeu să îl odihnească), acela care, după ce m-a consultat, mi-a spus pe un ton dur niște lucruri greuțe, poate singurele care m-ar fi determinat să țin un regim. „Dacă nu aveți grijă, o să muriți în câțiva ani. Aveți un ficat de mâncător la pomeni (îmi știa profesia și își imagina că mă va enerva acea formulare). Ficat de gâscă îndopată (în caz că nu izbutea să mă scoată din sărite mai devreme). Va trebui să țineți regim, să aveți grijă…”. Regimul îl țin și astăzi, după mai bine de două decenii. Și trăiesc; și îi sunt recunoscător domnului doctor, chiar dacă am avut nevoie de multă stăpânire de sine pentru a înțelege cum m-a determinat să aleg, la puțin peste 20 de ani, un stil de viață mult mai sănătos.
Îmi aduc aminte de doamna doctor Mirela Pană (Domnul să o odihnească în lumină, bucurie și pace), soția marelui poet buzoian Dumitru Pană, și de faptul că atât bunicii, cât și părinții mei i-au fost pacienți. Îi trata cu eleganță și deferență, nu se răstea la ei, le asculta toate problemele cu mult calm… Și se bucura enorm când îi ducea bunica prăjituri făcute de ea – fenomenale și vinovate, parțial, cel mai probabil, pentru ficatul de gâscă îndopată despre care vorbea doctorul Neagu.
Îmi amintesc despre medici, cu o statură fabuloasă, care au ajutat persoane dragi din familia mea, cu discreție, cu delicatețe, cu zâmbet. Așadar nu sunt de acord cu ideea că toți ar fi corupți, indiferenți, abia pricepuți la ceea ce fac. Puținele excepții nu trebuie să ne distragă atenția de la o majoritate covârșitoare: oameni care există printre și pentru oameni.
Am văzut, firește, și altfel de medici, care privesc nobila misiune încredințată ca pe o meserie, dacă se poate bănoasă. Nu aș fi vrut (dar o voi face) să vă ofer ca exemplu pe doctorița oftalmolog la care avea mama programare, în ziua X, numai că data a fost trecută greșit, probabil, de asistentă. Sau nu a fost mama atentă la alegerea zilei, cine mai știe? Avem cu toții zile bune și proaste, într-o alternanță niciodată echitabilă. Iar pacienta acuza o ușoară amețeală, precum și un ochi umflat, suficient cât să te determine să o înțelegi dacă a încurcat câteva cifre.
Am ajuns la medic, după un parcurs destul de lung (mama locuiește într-o comună, la capătul unui drum veșnic în reparații, unde îți faci prieteni buni printre „drumari” și ceilalți participanți la traficul lent). Totul părea să fie în regulă, până și domnul de la poartă, impresionat de felul în care arăta ochiul mamei, ne-a lăsat să pătrundem cu mașina în curtea policlinicii, lucru teribil de rar. Șirul măruntelor împliniri s-a rupt, însă, la intrarea în cabinet. Acolo era doar tânăra doamnă doctor, așteptând să se încheie programul (era în jur de 10 dimineața). „Avem și noi programare”, am început, zâmbind. Doar că adresanta zâmbetului nu avea chef. Ne-a explicat, scurt, sec, că nu avem nicio programare, deoarece asistenta ei era în concediu. Într-adevăr, agenda indica numele mamei trecut în dreptul altei date, iar eu am încercat să o înduplec pe doamna doctor să-și facă timp, dacă tot eram acolo și nu avea niciun pacient. Zadarnic. Fără asistentă nu se putea. Nu avea cum să elibereze rețeta – „nu e bai, ne descurcăm, luăm fără rețetă medicamentele”. Nu avea cum să introducă în computer consultul – „altă dată, nu e problemă… Doar să vedeți de la ce este această umflătură a ochiului”. „Da, a răspuns ea, disprețuitor, dar, dacă nu trec în calculator consultația, eu nu sunt plătită. Și eu de acolo îmi iau salariul”. Abia atunci m-am enervat. Nu știu eu cine a fost Hipocrate ăla sau de unde își primea remunerația, dar unii chiar parcă i-au citit jurământul cu gândul la hârtii colorate, foșnitoare…
Am încercat în fel și chip să conving respectiva persoană să își facă datoria, dar, fără asistentă, cunoștințele medicale sunt zadarnice, s-ar părea. „Lasă, mergem la alt medic”, i-am spus mamei, iar doamna doctor a ricanat, cu ironie mușcătoare: „Mult succes să găsiți alt medic oftalmolog bun în acest oraș”. Și nu m-am mai putut abține. I-am zis preabunei doctorițe că eu sunt preot, iar atunci când îmi solicită cineva sprijinul, fac tot ce îmi stă în putință, dezinteresat, spre a-i fi bine celui care are nevoie. Pentru că toți vrem să ne fie bine… De parcă până atunci ar fi fost amabilă, doamna doctor a izbucnit: „Asta e o amenințare?”. Recunosc, e nevoie de multă muncă pentru ca să ajung în situația aceea interesantă în care să descopăr că m-am blocat. Am rămas cu gura căscată (cred) și am izbutit să îngaim doar că îi doresc amabilei doamne tot binele. Asta a supărat-o înfiorător, astfel încât a plecat din propriul cabinet, lăsându-ne, aparent, pe noi să-i citim ziarul și să stăm degeaba, până se întoarce asistenta din concediu – și, desigur, până vine momentul ca și doctorul să-și ia concediu, epuizat de atâta așteptare.
Glumesc, acum, deși atunci nu aveam niciun chef de glumă. Râd astăzi, ușor amărât, deși am găsit medic, firește, unul excelent și ușor excentric, în care avem perfectă încredere și de la care mă aștept să emită oricând vreo expresie contondentă, ca doctorul Neagu, știind că ne vrea, de fapt, binele. Cât despre alți medici, nu știu ce să zic. Îi descriu, dacă e cazul, fără a le menționa nici numele, nici locul călduț de muncă (ar fi jenant să vă spun că doamna care îmi explica în ce fel își ia salariul, cea ușor iritabilă, este la o unitate medicală destinată cadrelor militare – active și în rezervă – din Buzău; deci nu vă spun). Iar dumneavoastră vă mai zic, din nou, știind că nu vă supărați: trebuie făcută o distincție clară între meserie și misiune, ca și între medicii buni și cei care mimează o zi de lucru. Deoarece un medic poate fi darul lui Dumnezeu pentru cei aflați în suferințe! Iar ceilalți… Ceilalți își iau salariul, nu e așa?
Alexandru Pripon
