Voichița Tulcan Macovei despre conștiința critică a lui Al.Florin Țene despre valorile sistemului comunist*
Oricât de mult s-ar strădui unii oameni să uite, să ascundă sau să se ascundă, istoria nu poate fi ștearsă cu buretele, deoarece din ea se trag toate sevele unei națiuni. Pe baza
ei, vrem, nu vrem, conștient sau inconștient se creează viitorul. De aceea, credem că este important să întâlnim oameni de cultură care se întorc înspre un trecut atât de agitat precum perioada comunistă, insistând spre înțelegerea acestuia. Iar domnul Al. Florin Țene nu doar că se întoarce, dar chiar critică vehement, ia poziție față de atitudinile nedemne ale unor scriitori ce au pactizat cu comuniștii, spre a li se publica operele literare.
Face acest demers din convingeri patriotice, din dragoste și respect față de valori precum demnitate, adevăr, libertate, credință în Dumnezeu și morala neamului românesc.
Impresionează curajul și frumusețea spirituală a omului și scriitorului Alexandru Florin Țene. Numai aceste calități îl pot determina să afirme în anul 2018 că nu se sperie de nimic, „că este o stâncă, de neclintit. Toate necazurile prin care trece societatea românească se datorează faptului că nu s-a respectat punctul 8 de la Timișoara și propunerea mea din Manifestul publicat în anul Centenarului, care îi privește pe scriitorii colaboraționiști”. (Autoportret)
După ce este ales membru în Uniunea Scriitorilor din România, cel mai probabil, pentru că gândește altfel decât tendința majorității scriitorilor postmoderniști, este exclus pe motiv de plagiat. Evident că se apără de acuzație, ca oricare om care se respectă, dar, iubirea de litere, de literatură și de creație îl determină să urce noi culmi. Poate mai bune și mai interesante decât dacă ar fi rămas în USR. Pe tema plagiatului, scrie multe eseuri și studii, determinat fiind în interiorul său sufletesc să înțeleagă adevărul, până la ultima nuanță a conceptului: „Luându-și drept motto dictoanele «nimic nou sub soare» și «cărțile se fac din cărți», plagiatorul nu imită și nu dezvoltă, el reproduce; el nu citează, ci copiază, făcând confuzie între filiație, adică ideea și plagiatul propriu-zis, adică textul (spre deosebire de cei de azi, care doar mimează confuzia)”. (Considerații despre delațiune, furt și plagiat în lumea literară)
Critica regimului comunist totalitar considerat abuziv, a regimului securității și a turnătorilor acesteia au rămas pentru Al. Florin Țene o permanență a întregii existențe, atât în literatură cât și în viață. Din această cauză avea să sufere întreaga familie. „Tatăl meu este urmărit la serviciul său din Drăgășani, precum și în cadrul cenaclului literar «Gib Mihăescu» din localitate. Poetul Al. Florin Țene este perceput de sursele informative și de către ofițerii de securitate ca un personaj dușmănos orânduirii de partid și stat, care este corespondent al Radio «Rodna», indicativul pentru Radio «Europa Liberă”. Corespondența îi este urmărită și Securitatea ia măsuri operative de monitorizare permanentă. Este inclus în rândul scriitorilor periculoși pentru regimul ceaușist, pentru că a devenit corespondent al activității literare vâlcene și i se recitau poezii la secția culturală de la Radio «Moscova»“. (Ionuț Țene)
Sigur, toate acestea transmit multe lucruri generațiilor tinere…
Tot la fel de sigur, orice intelectual român, scriitor sau nu, poate pătrunde până la esență, atitudinea vehementă pe care scriitorul Alexandru Florin Țene o are față de regimul comunist, față de Securitatea regimului și, până la urmă, față de toate nedreptățile care i s-au făcut lui și familiei, dar și întregului neam românesc.
De aceea, MANIFESTUL ÎN ANUL CENTENARULUI (2018) credem că trebuie primit cu admirație, citit, înțeles, apreciat și procedat la decantarea tuturor creațiilor realismului socialist. Dar, în același timp, la eliminarea dintre toți demnitarii statului.
Voichița Tulcan Macovei