Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a organizat ceremonia de dezvelire a bustului Regelui Mihai I, în anul Centenarului nașterii acestuia.
Ceremonia de dezvelire a bustului Regelui Mihai I, amplasat în curtea misiunii diplomatice a României la Londra, operă a artistului plastic Valentin Tănase, a fost găzduită de Ambasadorul României, Laura Popescu, și s-a desfășurat în prezența Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române, și Alteței Sale Regale Principele Radu.
După dezvelirea bustului, împreună cu Majestatea Sa Margareta, ambasadorul Laura Popescu a evidențiat, în intervenția să, legăturile puternice dintre Familia Regală Britanică și Regele Mihai I, stră-strănepot al Reginei Victoria și văr al Reginei Elisabeta a II-a, legături care adaugă o dimensiune importantă relației bilaterale dintre România și Regatul Unit. „Regele Mihai I al României a fost excepțional. Tăria și caracterul său, demnitatea să și fibră morală, devotamentul față de popor au marcat și inspirat multe generații de români”, a afirmat ambasadorul României.
Ceremonia a inclus și o slujbă religioasă.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024
1 comentarii pentru “Bust al Regelui Mihai I, dezvelit în curtea misiunii diplomatice a României la Londra”
Au demolat si la Londra o statuie a lui Mihai Viteazl pentru a-l inalta pe Mihai?