Să-ți întâmpini propria senectute cu detașare, este probabil unul dintre marile cadouri existențiale, iar oamenii care au trăit o viață echilibrată, nesfâșiată de spasme și pulsiuni, de frustrări și inutile regrete, au parte de un amurg spectaculos, care le încununează existența. Dar trebuie literalmente, să ai noroc ca să ajungi să ți se spună ”moșule” sau ”babo”! Probabil că bătrânețea este ipostaza cea mai elocventă a existenței … momentul când omul nu se află doar la un sfârșit de drum, ci și la ceasul bilanțului.
Poate atunci are răgaz să-și judece propria viață, să tragă concluziile corecte, iar cei mai înțelepți dintre noi, ajung să și înțeleagă care este rostrul omului pe acest pământ. Dacă o fi existând vreunul…
Ai trăit frumos, îmbătrânești frumos, iar mintea ta zămislește alte înțelesuri, care în tinerețe nu-ți erau la îndemână
Oamenii buni privesc despărțirea de lumea aceasta cu seninătate și poate, cu ușurare. Sunt recunoscători cerului pentru privilegiul de a fi lăsați să vadă filmul vieții, până la capăt.
Și totuși…
Cu ani în urmă, îl urmăream pe Octavian Paler la o emisiune de televiziune, în care celebrul scriitor și gânditor își vărsa oful, denunțând precara condiție umană și spunea că pleacă din lumea aceasta, plin de amărăciune, măcinat de tristețe, deznădejde și sufocantă resemnare.
Atunci m-am întrebat: oare ce i-a lipsit în viață, acestui mare gânditor? Doar a avut parte de funcții și onoruri, de recunoaștere publică, s-a bucurat de respect din partea elitei culturale a țării!
Târziu mi-am dat seama că omul se afla într-o dramatică inaderență cu schimbările – uneori brutale – din societate.
Peste ani, am reîntâlnit o situație similară …
celebrul actor Alain Delon – aflat pe patul de moarte – a răbufnit și a declarat că se desparte de lumea aceasta falsă și perversă, cu încrâncenare și o uriașă dezamăgire.
Alain Delon! … omul care a gustat din plin roadele triumfului, un actor eclatant care a primit de la această viață, tot ce i se poate oferi unui muritor! Și totuși … amărăciunea întunericului a înghițit toată strălucirea unei vieți demne de invidiat!
”Greu mai e să pătrunzi prin labirinturile altor vieți” …
asta a spus în urmă cu mai bine de un veac și tătuca Sigmund Freud! Dar eu cred că oamenii sunt ca vinurile:cele bune, pe măsura trecerii anilor, devin nobile, pe când cele proaste se transformă în poșircă sau oțet.
Sau, asemeni automobilelor: cele de calitate devin cu timpul, mașini de epocă, iar ”tigăile”, se transformă în rable!
Până la urmă, metamorfoza își pune amprenta asupra fiecăruia dintre noi … și este esențial să te împaci cu tine însuți: să-ți analizezi cu luciditate succesele și eșecurile, dar mai presus de toate, să știi că viața ta nu a fost asemeni unei crime perfecte, care nu a lăsat nicio urmă, că în spectacolul vieții ai fost – în primul rând! – actor și nu spectator … că dincolo de mulțimea indiferentă, vor exista oameni care te vor purta apoi, în sufletul lor cu recunoștință și duioșie.
Să dea Dumnezeu, ca la ceasul sorocit, să deveniți cu toții, vinuri nobile, sau…mașini de epocă!
De: Dr. Felician Pop: Editorialist – Președinte al UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI – Filiala ”Anton Davidescu” Satu Mare
(https://www.gazetanord-vest.ro/)
