În timp ce Festivalul ”Enescu” se încheiase deja la București, la Toronto încă se aștepta cu emoție concertul lui Alexandru Tomescu (ce urma să cânte la vioara Stradivarius Elder-Voicu) și Omar Massa (bandoneon).
Nu știți ce este un bandoneon? Este un instrument înrudit cu acordeonul, care poartă numele inventatorului Heinrich Band, care dorise să găsească un înlocuitor al sunetului de orgă în biserici. În acest concert, ce a întrunit într-un potpuriu piese preclasice, clasice și romantice, de la muzică lăutărească, la muzică argentiniană, bandoneonul și-a dovedit versatilitatea, fie îndeplinind scopul inventării sale (acela de a simula orga), demonstrate în acompaniamentul Ariei pe coarda Sol de Bach și al Sonatei nr. 4 în re major pentru vioară de Händel, fie, diferit, transcriind original o partitură pentru fagot sau violoncel. De la efectul său de a dramatiza și amplifica tema principală a viorii, magistral interpretată de Alexandru Tomescu, până la o piesă scrisă chiar pentru bandoneon și interpretată de însuși compozitorul, Omar Massa, surprizele s-au ținut lanț, iar piesa Avincis Tango avea ca inspirație povestea unei familii de români!
Cum eu nu pot decât să articulez niște păreri personale, îmi voi exprima preferințele.
În primul rând, pentru mine piesele lui Enescu (văzut de unii drept cel mai mare fenomen musical de la Mozart încoace) au fost senzaționale. ”Lăutarul” din suita lui pentru vioară și pian ”Impresii din copilărie” are o varietate imensă de stări de spirit, având în vedere scurtimea piesei. Este exprimată impresia lăsată de lăutarii vremii asupra copilului George Enescu și o reflecție a bogăției artistice – atât a temelor muzicale, cât și a creativității interpretative.
Balada lui Ciprian Porumbescu este, ca de fiecare dată, minunată. O ascultasem la vioară solo, dar acest aranjament cu bandoneon îi dădea un dramatism încă mai pronunțat, o adâncime nouă, așa cum nu mai auzisem. Nu știu dacă din acest motiv, dar mi-am găsit o lacrimă la coada ochiului ascultând Balada, ea vorbește oricui, român sau nu, cu o claritate și o frumusețe cum rar s-au pus pe portativ.
Am simțit românește aici la Toronto, și am văzut că știm să iubim și să fim iubiți. E un mod natural, firesc, de a ne face cunoscuți, de a contribui la frumusețea lumii și de a-i adăuga partea noastră de strălucire.
Pentru mine și partea a doua a concertului a fost extrem de relevantă, căci m-a dus la o altă dragoste, tangoul. Scrisesem despre el în cartea mea Culori și ritmuri sud-americane, unde am inclus de la o mică istorie a genului, până la impresii de la fața locului, în vizita făcută la Buenos Aires. Muzica lui Omar Massa m-a readus în sălile de tango, așa că pentru mine nici dansul n-a lipsit la acest concert. Am retrăit atmosfera, am simțit în nări mirosul locului unde se întâlneau dansatorii seară de seară, am văzut în parchet urmele tocurilor pantofilor de dans, precum și praful ce se ridica din podea. La Libertango-ul lui Piazzolla am admirat mișcările dansatorilor dintr-o coregrafie pe care o văzusem de multe ori, până când a devenit sinonimă cu muzica…
Nu în ultimul rând, pentru mine fusese relevantă chiar și sala de spectacol aleasă pentru acest recital. Nu doar faptul că este legată de Glenn Gould, marele pianist canadian, a cărui statuie, pe o bancă, este chiar în fața sediului CBC (Canadian Broadcast Corporation), dar aici, cu ani în urmă, văzusem un alt spectacol: Enescu reimaged, o recompilare a muzicii enesciene în ritmuri moderne… care, se vede, a lăsat o impresie asupra mea.
Deși am vorbit multe și de toate, până aici nu am spus suficient despre farmecul lui Alexandru Tomescu, care a vorbit fluent și liber în engleză, prefațând piesele interpretate. Micile lui mimici grăitoare adăugate comentariilor m-au făcut să gândesc că parcă îl știam pe violonist de când lumea. Virtuozitatea sa, sensibilitatea artistică, precum și versatilitatea într-o gamă largă de genuri, de tușe muzicale au fost pe deplin reliefate în acest încântător potpuriu.
S-a bisat Enescu. Mai precis, piesa sa Hora Unirii, o horă a înfrățirii, spre o lume ce trăiește în armonie. Exact așa cum ne-o dorim cu toții.
Țin să mulțumesc firmei Tradicious pentru că ne-a adus aproape Festivalul ”George Enescu”, sub deviza ”Lumea în armonie”. Enescu știa ce spune: ”Muzica este o putere spirituală în stare să lege toți oamenii între ei”. Este exact ceea ce s-a împlinit în această seară: ”Viaţa mea toată mi-am pus-o fără preget în serviciul artei, iar arta mea e pusă la dispoziţia lumii întregi. Lumea însă trebuie să cunoască ţara mea aşa cum e. Peste tot unde mă duc, eu nu uit că aceasta e prima mea datorie.” (George Enescu).
23 septembrie 2019 Toronto, Canada
Milena Munteanu
