Atunci când omul încărunţeşte într-o singură clipă, iar părul lui – de culoarea pământului devine brusc alb ca aripa unui heruvim, îţi vine să exclami:
Bătrâneţe, încetează să mai împarţi riduri şi neputinţă. Internează-te urgent într-un spital, unde nu există bolnavi. Iar noi, ca să nu te simţi singură, te vom vizita din când în când. Căci, oricum ne simţim bătrâni încă din clipa în care ne-am născut şi nu avem nevoie de cărunteţea ta.
Oricum, suntem bătrâni în toate fotografiile în care ne privim şi oglinzile nu mai pot să ne mintă. Şi nu intenţionăm să ne prelungim tinereţea, doar că nu mai avem putere să te cărăm şi pe tine după noi. Pentru că aşa cum ştii, am absolvit cu toţii o facultate a suferinţei. Şi apoi, la ce foloseşte bătrâneţea exterioară, când pe dinăuntru suntem atât de bătrâni…
Iar când prima secundă a vieţii noastre se va întâlni cu ultima, te vom întâmpina atunci la poarta spitalului, iar părul nostru de culoarea pământului va deveni alb ca aripa unui heruvim.
Doina DABIJA / UZPR
