Honoré de Balzac s-a născut la 20 mai 1799, a fost romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez. El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și al romanului fantastic. Primul succes al lui Balzac “Les Chouans” 1829, inițial publicat sub numele de “Le Dernier Chouan”, a fost urmat de “La Peau de chagrin” (1831). În următorii 20 de ani el a scris o vastă colecție de romane și scurte povești cunoscută sub numele “La Comédie humaine”.
Datorită observației sale amănunțite despre detalii și reprezentării nefiltrate a societății, Balzac este considerat unul dintre fondatorii realismului în lite
Cititor entuziast și gânditor independent de când era copil, Balzac a avut probleme să se adapteze stilului de predare al școlii sale de liceu . Natura sa voită a provocat probleme de-a lungul vieții sale și i-a frustrat ambițiile de a reuși în lumea afacerilor. Când a terminat școala, Balzac a fost ucenic într-un cabinet de avocatură , dar a întors spatele studiului dreptului după ce a obosit inumanitatea și rutina banală. Înainte și în timpul carierei sale de scriitor, a încercat să fie editor, tipograf, om de afaceri, critic și politician; a eșuat în toate aceste eforturi. La Comédie Humaine reflectă dificultățile sale din viața reală și include scene din propria sa experiență.
Balzac a suferit probleme de sănătate de-a lungul vieții, probabil datorită programului său de scriere intens. Relația cu familia sa a fost adesea încordată de drama financiară și personală și a pierdut mai mult de un prieten din cauza recenziilor critice. În 1850, Balzac s-a căsătorit cu Ewelina Hańska , o aristocrat poloneză și cu dragostea lui de multă vreme; a murit la Paris cinci luni mai târziu.
Honoré de Balzac s-a născut într-o familie care prin industria și eforturile sale a aspirat să obțină respectabilitate. Tatăl său, născut Bernard-François Balssa, era unul dintre cei unsprezece copii dintr-o familie de artizani din Tarn , o regiune din sudul Franței. În 1760 a plecat spre Paris cu o monedă Louis în buzunar, intenționând să-și îmbunătățească poziția socială ; până în 1776 devenise secretar al Consiliului Regelui și francmason (și-a schimbat și numele în cel mai nobil sunet „Balzac”, fiul său adăugând ulterior – fără recunoaștere oficială – particula nobiliară : „ de ”). După Regatul Terorii (1793–94), François Balzac a fost trimis la Tours pentru a coordona proviziile pentru armată .
Mama lui Balzac, născută Anne-Charlotte-Laure Sallambier, provenea dintr-o familie de negustori din Paris. Bogăția familiei sale a fost un factor considerabil în meci: ea avea optsprezece ani la momentul nunții și François Balzac, cincizeci. După cum a explicat autorul și criticul literar Sir Victor Pritchett , „Cu siguranță a fost foarte conștient de faptul că i-a fost dată unui bătrân soț ca recompensă pentru serviciile sale profesionale unui prieten al familiei sale și că capitalul era de partea ei. . Nu era îndrăgostită de soțul ei „.
Honoré (numit după Saint-Honoré de Amiens , care este pomenit la 16 mai, cu patru zile înainte de ziua de naștere a lui Balzac) a fost de fapt al doilea copil născut în Balzac; cu exact un an înainte, Louis-Daniel se născuse, dar a trăit doar o lună. Surorile lui Honoré Laure și Laurence s-au născut în 1800 și 1802, iar fratele său mai mic Henry-François în 1807.
Ca un sugar Balzac a fost trimis la o asistentă umedă ; în anul următor i s-a alăturat sora sa Laure și au petrecut patru ani departe de casă. (Deși influenta carte a lui Jean-Jacques Rousseau a filosofului Genevan, Émile a convins multe mame ale vremii să-și alăpteze copiii, trimiterea bebelușilor la asistente umede era încă comună în clasele de mijloc și superioare.) Când copiii Balzac s-au întors acasă, au fost ținuți la o distanță înghețată de părinții lor, ceea ce a afectat autorul să fie semnificativ. Romanul său din 1835, Le Lys dans la vallée, prezintă o guvernantă crudă pe nume Miss Caroline, modelată după propria sa îngrijitoare.
La zece ani, Balzac a fost trimis la școala de gramatică oratoriană din Vendô
Balzac a avut dificultăți în a se adapta stilului de învățare la școală. Drept urmare, el a fost trimis frecvent la „alcove”, o celulă de pedeapsă rezervată studenților neascultători. (Consilierul de la școală, când a fost întrebat mai târziu dacă și-a amintit de Honoré, a răspuns: „Țineți minte M. Balzac? Ar trebui să cred că o fac! Am avut onoarea să-l escortez în temniță de mai mult de o sută de ori!”) Totuși, singurul său timp i-a oferit băiatului o mare libertate de a citi fiecare carte care i-a venit în cale.
Balzac a lucrat aceste scene din copilărie – în timp ce făcea multe aspecte din viața sa și din viața celor din jurul său – în La Comédie humaine . Timpul său la Vendôme este reflectat în Louis Lambert , romanul său din 1832 despre un băiat tânăr care studiază la o școală de gramatică oratoriană la Vendôme. Naratorul spune: „A devorat cărți de orice fel, hrănind fără discriminare lucrări religioase, istorie și literatură, filozofie și fizică. Mi-a spus că a găsit încântare de nedescris în citirea dicționarelor din lipsa altor cărți.”
Balzac s-a îmbolnăvit adesea, determinând în sfârșit directorul să-și contacteze familia cu veștile despre „un fel de comă”. Când s-a întors acasă, bunica a spus: „ Voilà donc comme le collège nous renvoie les jolis que nous lui envoyons! ” („Uite cum academia le întoarce pe cele frumoase pe care le trimitem!”) Balzac însuși i-a fost atribuit starea lui de „congestie intelectuală”, dar limitarea sa extinsă în „alcove” a fost cu siguranță un factor. (Între timp, tatăl său scria un tratat cu privire la „mijloacele de prevenire a furturilor și crimelor și restabilirea bărbaților care îi comit un rol util în societate”, în care a adus disprețul închisorii ca formă de prevenire a criminalității. )
În 1814, familia Balzac s-a mutat la Paris, iar Honoré a fost trimisă la tutori și școli private pentru următorii doi ani și jumătate. Aceasta a fost o perioadă nefericită în viața sa, timp în care a încercat să se sinucidă pe un pod peste râul Loira .
În 1816, Balzac a intrat în Sorbona , unde a studiat sub trei profesori celebri: François Guizot , care ulterior va deveni prim-ministru , a fost profesor de istorie modernă; Abel-François Villemain , sosire recentă de la Collège Charlemagne , a ținut prelegeri despre literatura franceză și clasică; și, cel mai influent dintre toate, cursurile lui Victor Cousin despre filozofie i-au încurajat pe studenții săi să gândească independent.
După terminarea studiilor sale, Balzac a fost convins de tatăl său să-l urmeze în Lege; timp de trei ani s-a antrenat și a lucrat la biroul lui Victor Passez, un prieten de familie. În această perioadă, Balzac a început să înțeleagă înfăptuirile naturii umane. În romanul său, din 1840, Le Notaire , el a scris că un tânăr din profesia de avocatură vede „roțile uleioase ale fiecărei averi, rătăcirea hidoasă a moștenitorilor asupra cadavrelor încă reci, inima umană apucând Codul Penal.
În 1819, Passez s-a oferit să-l facă pe Balzac urmașul său, dar ucenicul său a avut destul de mult Legea. El a disperat să fie „un funcționar, o mașină, un hack de școală de echitație, să mănânce și să bea și să doarmă la ore fixe. Ar trebui să fiu ca toți ceilalți. Și așa se numește viață, viața aceea la piatra de grind, făcând același lucru iar și iar …. Îmi este foame și nu se oferă nimic care să-mi potolească pofta de mâncare „. Și-a anunțat intenția de a deveni scriitor.
Pierderea acestei oportunități a provocat grave discordii în gospodăria Balzac, deși Honoré nu a fost respinsă în totalitate. În schimb, în aprilie 1819 i s-a permis să locuiască în capitala franceză – așa cum o descrie criticul englez George Saintsbury – „într-o haină mobilată în mod cel mai spartan, cu indemnizație de înfometare și o bătrână care să aibă grijă de el”, în timp ce restul familiei s-au mutat într-o casă de douăzeci de mile [32 km] în afara Parisului.
Primele eforturi literarePrimele eforturi literare
Primul proiect al lui Balzac a fost un libret pentru o operă comică numită Le Corsaire , bazată pe The Corsair de Lord Byron . Dându-și seama că ar avea probleme să găsească un compozitor, totuși, el a apelat la alte urmăriri.
În 1820, Balzac a încheiat tragedia cu cinci acte Cromwell . Deși palide în comparație cu lucrările sale ulterioare, unii critici consideră că este un text de bună calitate. Când a terminat, Balzac a mers la Villeparisis și a citit întreaga lucrare familiei sale; erau neimpresi. A urmat acest efort începând (dar nu terminând niciodată) trei romane: Sténie , Falthurne și
În 1821, Balzac l-a cunoscut pe întreprinzătorul Auguste Le Poitevin , care l-a convins pe autor să scrie nuvele, pe care Le Poitevin le va vinde apoi editorilor. Balzac a apelat rapid la lucrări mai lungi și până în 1826 scrisese nouă romane, toate publicate sub pseudonime și adesea produse în colaborare cu alți scriitori. De exemplu, romanul scandalos Vicaire des Ardennes (1822) – dat în evidență pentru relațiile sale aproape incestuoase și, mai neobișnuit, ale unui preot căsătorit – atribuit unui „Horace de Saint-Aubin”. Aceste cărți erau romane potboiler , concepute pentru a vinde rapid și pentru a titila publicul. În opinia lui Saintsbury, „sunt curioși, interesant, aproape enervant de răi”. Saintsbury indică faptul că Robert Louis Stevenson a încercat să-l descurajeze de la citirea acestor lucrări timpurii ale lui Balzac. Criticul american Samuel Rogers, însă, observă că „fără pregătirea pe care i-au oferit-o Balzac, în timp ce-și croia drum spre concepția sa matură a romanului și fără obiceiul pe care l-a format ca tânăr de a scrie sub presiune, se poate cu greu își imaginează producția sa La Comédie Humaine „. Biograful Graham Robb sugerează că, pe măsură ce a descoperit romanul, Balzac s-a descoperit.
În această perioadă, Balzac a scris două broșuri în sprijinul primogeniturii și al Societății lui Isus . Acesta din urmă, în ceea ce privește iezuiții , a ilustrat admirația sa pe viață pentru Biserica Catolică . În prefața lui La Comédie Humaine, el a scris: „Creștinismul, mai ales, catolicismul, fiind… un sistem complet pentru reprimarea tendințelor depravate ale omului, este cel mai puternic element al ordinii sociale”.
La sfârșitul anilor 1820, Balzac s-a ocupat de mai multe întreprinderi de afaceri, o soră pe care sora sa a dat vina pe ispita unui vecin necunoscut. Prima sa întreprindere a fost în publicarea care s-a dovedit a fi ediții ieftine de un singur volum de clasici francezi, inclusiv lucrările lui Molière . Această afacere a eșuat mizerabil, multe dintre cărțile „vândute sub formă de deșeuri de hârtie”. Balzac a avut mai mult noroc publicând Memoriile ducesei de Abrantès , cu care a avut parte și de o poveste de dragoste.
Balzac a împrumutat bani de la familie și prieteni și a încercat să construiască o afacere de tipografie, apoi o turnătorie de tip. Neexperiența și lipsa lui de capital i-au provocat ruina în aceste meserii. El a dat afacerile unui prieten (care le-a făcut succes), dar a dus datoriile mulți ani. Din aprilie 1828, Balzac datora mamei sale 50.000 de franci.
Balzac nu și-a pierdut niciodată penibilul pentru o speculație une bonne . A reapărut dureros mai târziu când – ca autor renumit și ocupat – a călătorit în Sardinia în speranța reprocesării zgurii de la minele romane de acolo. Aproape de sfârșitul vieții, Balzac a fost captivat de ideea de a tăia 20.000 acri (81 km 2 ) de lemn de stejar în Ucraina și de a-l transporta spre vânzare în Franța.
După ce a scris mai multe romane, în 1832, Balzac a conceput ideea unei serii enorme de cărți care să picteze un portret panoramic al „tuturor aspectelor societății”. În momentul în care i-a venit ideea, Balzac a pornit în apartamentul surorii sale și a proclamat: „Sunt pe cale să devin un geniu!” Deși inițial a numit-o Etudes des Mœurs (literalmente „Studii despre maniere” sau „Modurile lumii”), în cele din urmă, a devenit cunoscută sub numele de La Comédie Humaine , și a inclus în ea toată ficțiunea pe care a publicat-o în viata lui sub propriul nume. Aceasta urma să fie opera lui Balzac și cea mai mare realizare a lui Balzac..
După prăbușirea afacerilor sale, Balzac a călătorit în Bretania și a rămas cu familia De Pommereul în afara Fougères . Acolo s-a inspirat pentru Les Chouans (1829), o poveste despre dragoste care a greșit pe fondul forțelor regale Chouan . Deși Balzac a fost un susținător al Coroanei , Balzac pictează contrarevoluționarii într-o lumină simpatică – chiar dacă sunt centrul celor mai brutale scene ale cărții. Aceasta a fost prima carte pe care Balzac a lansat-o sub numele său și aceasta i-a oferit ceea ce un critic numea „trecerea în Țara Promisă”. L-a stabilit ca autor de notă (chiar dacă genul său de ficțiune istorică îl imită pe cel al lui Sir Walter Scott ) și i-a oferit un nume în afara pseudonimelor sale din trecut.
Curând după aceea, în jurul morții tatălui său, Balzac a scris
