Destine si experiențe

Canada este consideratã, în ultimul secol, de oameni din toate colțurile lumii, ca un tărâm privilegiat, unde multi îsi pun speranța si doresc sã emigreze cu familiile lor.

Deși Canada este esențial o țară nordicã, totuși țara aceasta a atras de multã vreme imigranți din toate colțurile lumii, care vin aici datoritã nu numai evidentei prosperitãtii economice, dar mai ales datoritã climatului social, a mediului uman mult mai favorabil decât în multe alte locuri din lume cu o climã mai blândã.

Istoria si tradiția acestei tãri este mai de grabă o sintezã a istoriilor individuale, o istorie a oamenilor, cum o numesc istoricii contemporani. Iar documentele cele mai prețioase par a fi scrisorile trimise de-a lungul generațiilor de imigranți sau jurnalele lor personale.
Este, pe de altã parte, nu atât o istorie a faptelor monumentale si figurilor eroice (ca în istoriile europene, spre exemplu), cât una a rezistentei si a adaptãrii individuale si comunitare, a conflictelor (minore?) sau a îmbinãrilor dintre tradiție si inovație, dintre „civilizații”, dintre asteptãri si realitate.

Si astfel se scrie si acum istoria acestei tãri sau, altfel spus, o scriem fiecare dintre cei ce încearca sã isi faca o patrie (adoptivã) în aceste locuri.
Si experientele, destinele sunt desigur diferite, dar parcã se pot reuni toate, în a multumi acestei tãri care ne-a primit cu bratele deschise, care ne-a oferit o sansã pe care am apucat- o sau nu.

Procesul imigratiei, cu toate aspectele sale, implicã, fãrã îndoialã, un soc cultural pe care fiecare dintre noi l-am
resimtit sau încã îl mai resimtim, într-o mãsurã mai micã sau mai mare, în functie de personalitatea fiecãruia, de asteptãrile pe care le-am avut când ne-am asumat responsabilitatea de a ne lua viata dela capãt într-un alt loc decât acela unde ne-am nãscut si asa mai de-parte.

Canada este, prin definitie, o tarã multiculturalã, o tarã mare în care îsi dau mâna, în mod pasnic, Estul si Vestul, Nordul si Sudul, cultura Orientului si cea a Occidentului, într-o coabitare fericitã si încurajatã de legi care dau dreptul nou-venitilor sã îsi cultive limba, credinta, traditiile, obiceiurile.
Acest amestec de influente de pretutindeni oferã tãrii, sau cel putin oraselor unde imigratia este mai puternicã, un caracter exotic si inedit.
De cealaltã parte imigrantii vin cu specificul, limba, cultura, dar mai ales cu sperantele, asteptãrile si – nu în ultimul rând – cu prejudecãtile lor .

Mergând, de exemplu, pe strãzile orasului Toronto, trecãtorul va vedea o îmbinare ametitoare de restaurante grecesti, indiene, sud-americane etc., va vedea sariuri lângã mãtãsuri chinezesti, va auzi nenumãrate limbi sau dialecte din lumea întreagã.
Fragmentarea vietii religioase nu este o inventie a noului continent, chiar dacã acesta, mai putin conservator, a favorizat dezvoltarea liberã a oricãrei „erezii”.
Ceea ce este, însã, cu totul specific unor mari tãri primitoare de imigranti sunt bisericile comunitare, etnice – si cu adevãrat se pot întâlni de la greci ortodocsi la vietnamezi catolici sau anglicani aborigeni, de la baptisti filipinezi la ucraineni catolici sau rusi ortodocsi si asa mai departe.
Pare locul unde istoria religiilor lumii s-ar putea preda pe viu.

O smintitoare adunãturã! ar putea exclama unii.
O admirabilã armonie pasnicã! ar putea spune altii.
Un imens puzzle (de rase, nationalitãti, credinte, obiceiuri limbi) ce îsi uneste piesele în virtutea unor principii ca:
libertate, demnitate, tolerantã, sau poate doar a sperantei, am spune noi, punând pe umerii Lumii Noi aceleasi strãvechi aspiratii.

In aceste zile de pandemie acest furnicar de neamuri trãiete, intelege si incearcã sã se adapteze situatiilor – impreunã.
Credem cã viitorul – de la cel mai apropiat pânã la cel mai îndepãrtat – depinde de disponibilitatea noastrã de a
invãta si de a deveni constienti de toate conexiunile între tot ce existã în noi si în „afara” noastrã.
Cu cât vom întelege mai repede mesajul acestei experiente de viatã ce ne-a afectat în mod global, cu atât vom trece
mai repede si mai ales cu bine peste ea.

Puiu Dumitru Popescu