Dragii mei,
Mulți din noi credem că Unirea cea Mare va veni singură, iar noi vom aștepta(cât timp?) semnarea protocoalelor sau acordurilor și vom dormi liniști.
Nu, dragilor, nu este chiar așa.
Unirea se face zi de zi: cartea, muzica, editată sau scrisă la Chișinău sau Bucuresti să se asculte și să se cânte pe ambele maluri ale Prutului și pe tot întinsul spațiului românesc. Spectacolele, concertele, filmele emisiunile radio și TV să poată fi privite și ascultate pe ambele maluri ale Prutului și pe tot întinsul românesc.
Curgerea unui râu se face între două maluri. Nu poate fi un râu cu un singur mal, fie din stânga sau din dreapta.
Mă întreb și vă întreb:
-Ce sau cine a încurcat și mai încurcă ca “Hora prieteniei” pe care am scris-o încă în anii 60 ai sec 20 să ajungă în România sau să fie cunoscută măcar aici, pe malul stâng ?
– Unde se cântă Imnul lui Ștefan cel Mare, Imnul lui Mihai Viteazul, Imnul lui Alexandru Ioan Cuza pe care le-am consacrat domnitorilor nostri de glorie?
– De ce nu se mai joacă spectacolul de la teatrul de Opera Română din Craioava ”UNIREA CEA MARE”?
-De ce continuăm să cântăm și să dansăm horele dizbinării și nu ale Unirii?
Cărțile, ziarele ,filmele în limba română nu se vând și nici nu se citesc.
Chiar și în timpul sovietic pe strada Pușchin erau magazine de carte românească și nu numai carte, ci și discuri cu muzică românească, dicționare, picturi,hârți…
Acum însă privim cum “” bravii” patrihoții rup hărțile în Parlamentul de la Chisinau .
De mult cercetătorii romani în același domeniu ar trebui să lucreze împreună. De mult e timpul să vorbim despre lucrurile care ne unesc nu doar despre cele care ne despart.
Avem aceiași greblă și în Basarabia și în Maramureș pentru a curața terenul de burueni, noi însă călcăm grebla a câta oară?
Protocolul sau acordul vor fi împuterniciti să-l semneze două-trei persoane, în câteva clipe, iar pregătirea Sfintei Uniri o fac milioane de oameni, de-a lungul timpului.
Noi suntem chemați să accelerăm timpul pentru ReUnire, să-i dăm acestui proces o haină mai de-a noastră, mai aproape de trupul nostru și să aducem fiecare din noi câte o floare în marea cunună a Neamului Unit.
De la Hora Unirii din secolul 19 și Hora Prieteniei din sec. 20 să trecem la Imnul Marii Uniri al multpătimitului neam de la Nistru pana la Tisa, de la Dunăre la Carpați, măcinat, chiar dacă inconștient, de același SINGUR MARE DOR.
Eugen DOGA
Chișinău, 27 martie 2021
