Zilele trecute mă duceam la Libraria „Luceafărul”, unde e și sediul CLB, și, în zona Piața Constituției, mă oprește o doamnă, care mă cunoștea, cică să privesc în jur, Bulevardul Unirii, Bulevardul Liberății, Casa Poporului/Pralamentului, ceva monumental, toate opera… poporului român, nu?!
– Dar de ce a poporului român, zice, și nu avem curajul să spunem adevărul, sunt opera lui Ceaușescu.
Și eu am o prejudecată, mi-a rămas un reflex din timpul comunismului, când cenzura mă punea să șterg din cărți cuvântul Dumnezeu sau să-l scriu cu „D” mic. Nu-l puteam suporta pe Ceaușescu, dar privind acum în jur trebuie să recunosc că faptele vorbesc, el e autorul „magistralelor” pe care nu le puteam suporta.
Iată unde am ajuns, iată la ce gânduri, fiindcă generația mea, care a făcut România de atunci și care visa că democrația va duce țara și mai sus, „pe culmi de progres”, trebuie să se recunoască învinsă, fiindcă noua Românie, din ’89 încoace, nu-i dă nici un argument contrar. Dimpotrivă, ne face să ne gândim la ideea de popor. Ce e poporul? Întotdeauna am spus că poporul este o abstracție, fiindcă masele nu pot fi un popor. Ele sunt manevrabile. Fiindcă sunt ignorante. Și, vorba lui Kant: „Un popor fără cultură e un popor uşor de manipulat”. Iar un moralist și sociolog francez, Gustave Le Bon, nuanța foarte profund: „Masele acumulează nu inteligenţă, ci mediocritate”.
Și, ca atare, voturile mulțimii sunt periculoase. O spunea George Orwell, de parcă vorbea despre noi: „Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice. Nu mai vorbesc de valorile spirituale, singurele care justifică misiunea unui popor, cum spune Eliade, iar Iorga îl susține: „Fără steag de cultură, un popor e o gloată, nu o oaste”.
Dacă poporul a făcut Casa Poporului, atunci de ce acest popor, Poporul, nu e în stare să facă de 30 de ani o șosea, autostrada Comarnic-Brașov, de pildă. Nu e poporul român, cel care a făcut Casa Poporului?
– Nu e, îmi spunea doamna. Fiindcă nu poporul e regula, nu poporul conduce, poporul este condus. Problema este aceea a autorității, cine conduce poporul. Ceaușescu a știut să-l conducă, a știut să-l pună la treabă și au rezultat mii și mii de „magistrale” în toată țara. Acum nimeni nu e în stare să-l conducă. Am avut parte numai de politicieni de paie, jecmănitori, profitori. Cum să conducă poporul un hoț, un turnător sau un plagiator? Sau Iohannis, care stă numai cu fața la el?! Când se uită în oglindă, se vede numai pe el. El nu stă cu fața la țară. După un guvern demis, vroia să facem alegeri anticipate. Şi dacă am fi făcut, pe cine să votăm?
La această întrebare, îmi venea să-i amintesc de ceea ce a spus Mark Twian: „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”. Dar n-am vrut să-i întrerup revolta, șirul gândurilor. Și doamna a continuat.
– Tot pe el, care de ani de zile luptă împotriva a milioane de români, care au votat cu unii sau alţii, să-i scoatem pe cei aflaţi după gratii și să-l votăm, să alegem maimuțoi în zeghe! Sau poate pe Nuți din Pleșcoi, s-o aducem înapoi! Sau să chemăm minerii?! Și ce fac liberalii? Sunt disperați după putere! Cum să iei puterea când nu ai majoritate în parlament? Asta-i putere? Acum sunt pe ducă. Ce a făcut Orban în 30 de ani de când face politică liberală? Care e „magistrala” lui? Poate „pasarelele” altui mincinos, Oprescu! E plină harta politică a țării numai de șarlatani! Ne lipsește o autoritate. Nu de democrație are nevoie România, nu de toboșari, ci de o autoritate. Unde este autoritatea care să conducă România? Mai ales acum, în clipe de cumpănă.
