Ediția nr. 3-4 (66-67)/2021 a revistei „Portal – MĂIASTRA”, care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, este o oglindă a felului în care marile personalități ale României s-au perpetuat în conștiința generațiilor care s-au succedat.
Tudor Vladimirescu, Nicolae Iorga, Mihai Viteazul, Brâncuși în viziunea lui Mircea Eliade, Lucian Blaga, numeroase alte vârfuri ale spiritualităţii românești sunt prezente, cu moștenirea lor măreață, într-o publicație densă și profundă deopotrivă.
Un consistent capitol al revistei îi este dedicat marelui Eminescu, eminescologi de frunte descoperind și relevând publicului alte fațete din infinitatea de ipostaze pe care le-a vădit Luceafărul poeziei românești.
Prezentări ample ale unui mare număr de volume, reflectarea tradițiilor milenare românești în arta contemporană, artă plastică, fotografie, detalierea activității publicistice locale, o pleiadă de scriitori și critici contribuie la un sumar redutabil, menit să reflecte bogăția vieții culturale din România, care trece mult dincolo de prezent și bate la porțile viitorului puternic susținută de Panteonul cultural național.
Roxana Istudor / UZPR