IOAN VASIU: Stimate domnule Mihai Firică, vă propun să începem scurtul nostru dialog rugându-vă să amintiți unele amănunte din perioada debutului dumneavoastră. Când și unde ați debutat, ca jurnalist; când și unde ați debutat, ca scriitor?
MIHAI FIRICĂ: Mai întâi am debutat ca scriitor, mai exact cu poezie, în revista Ramuri, în 1989. Eram licean, descopeream relațiile din lumea scriitoricească și cum lucrează o redacție culturală. A avut încredere în mine Gabriel Chifu, pe atunci în conducerea revistei craiovene, în prezent secretarul Uniunii Scriitorilor din România. Editorial, în 1996 am debutat cu volumul Biografie sumară, volum de versuri apărut în 1996 la editura Aius. Pentru acesta, am fost distins cu premiul pentru debut al Academiei Internaționale Mihai Eminescu și a fost bine primit de critica literară. Ca jurnalist, mi-am început activitatea din perioada studenției, când, cuprins de frenezia publicistică a perioadei de după căderea comunismului, am început să scriu la cotidianul Ziua, precum și la ediția locală Ziua de Dolj. Au fost ani de ucenicie. Ulterior, am urmat cursuri de jurnalist în cadrul unor instituții internaționale, în special pe jurnalismul specializat în investigații privind traficul de persoane, în Croația și Bulgaria. Am putut să colaborez cu jurnaliști din țări balcanice, coordonați și îndrumați de jurnaliști americani cu mare experiență. Noi eram abia la început în acest domeniu de investigație în anii 2000.
I.V.: În ce ziare și reviste, din țară sau din străinătate a apărut numele dumneavoastră de-a lungul anilor?
M.F.: Ca scriitor, am colaborat cu cele mai multe reviste literare de la noi, în special cele aflate sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Traduceri mi-au apărut în publicații editate în principalele limbi de circulație internațională, dar am avut bucuria de a publica în Azerbaidjan, Japonia, Turcia, Kosovo și în majoritatea limbilor balcanice. Experiența de jurnalist s-a materializat în colaborarea cu publicații naționale, regionale sau locale. Cotidianul, Ziua, Ediție Specială, Ora etc.
I.V.: Ați lucrat vreodată, ca jurnalist angajat, la vreo publicație? Câți ani?
M.F.: Activitatea mea de ziarist se întinde pe mai bine de trei decenii. Mai puțini sunt pe cartea de muncă, deoarece am lucrat și sub forma contractelor de drepturi de autor. Nu am renunțat niciodată la a scrie, chiar și în perioadele în care am avut funcții de demnitate publică sau administrativă.
I.V.: Enumerați cele mai importante cărți pe care ați reușit să le publicați până în prezent.
M.F.: Debutul a fost cu poezie, cu volumul „Biografie sumară”. M-am bucurat că volumele mele de versuri „Limba șarpelui călător”, „Ultimele zile și viața de după” și „Dragostea cu parfum de migdale amare” au fost apreciate de critica literară și de diverse jurii care mi-au acordat premii. Este o recunoaștere pe care orice scriitor o așteaptă, iar la mine a venit ca un exercițiu firesc. În „Dinastia ticăloșilor”, „Insectarul cu molii” și în „România puzzle” am reunit, selectiv, câteva sute din miile de articole scrise în cei 30 de ani de activitate.
I.V.: Cum reușiți să împletiți activitatea de jurnalist cu cea de scriitor?
M.F.: Încerc să realizez obiective cât mai bine, indiferent de natura activității sau conjunctură. Jurnalismul completează de minune activitatea de scriitor. A fi în slujba cuvântului este o realizare în sine, așadar am un mare respect pentru ziariști și scriitori. Împletesc jurnalismul cu scrisul prin echilibru și disciplină: jurnalismul îmi oferă rigoare, atenție la detalii și contact direct cu realitatea, iar scrisul îmi permite să explorez liber emoțiile și ficțiunea. Cele două se completează, hrănindu-se reciproc și menținându-mi mereu vie curiozitatea creativă.
I.V.: Ce proiecte aveți pentru viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat?
M.F.: O nouă carte, noi evenimente organizate pentru întâlniri cu un număr cât mai mare de cititori. Voi continua și ca jurnalist de opinie, la diverse publicații print și online. Scriu nu doar cărți, ci și despre cărți. Recent am fost numit director adjunct al Institutului cultural Român de la Stockholm, ceea ce este o provocare din punct de vedere professional, dar și din perspectiva relațiilor personale. Să vedem câte din prietenii vor rezista, cum vor evolua. Oricum, am o sumedenie de proiecte de coordonat și de realizat. Ca să glumesc, în clipa de față sunt cel mai apropiat scriitor român de Premiul Nobel, deoarece Muzeul și Academia sunt în apropierea sediului în care lucrez. Încerc să îmi aduc în viață cât mai multe elemente noi, plăcute și interesante, să călătoresc și să întâlnesc oameni care inspiră.
