Piticantropul

Nu se știe exact când, unde și cum a apărut pe lume dihania asta, o fi vreo ramură oloagă a pitecantropului, nimeni nu poate spune. Cert e că există și rezistă, completând tabloul unei lumi aflate în degringoladă cu o nuanță humanoidă cât se poate de stridentă. Proliferarea acestui specimen a cunoscut o ascensiune politică uluitoare, astfel că a ajuns să acopere tot spectrul politic, iar răgetele și rânjetele sale par a fi structura dominantă a noului discurs populist.

Cel mai bine, piticantropul se simte în opoziție și chiar atunci când totuși, nu e, se preface că uită că pe sub masă, șterpelește bucatele din meniul generos al Puterii.

Condiția lui de măruntă lighioană se răzbună cu vârf și îndesat, iar răbufnirile sale atavice sunt o dovadă limpede că abisalele sale frustrări nu pot fi vindecate nicicum. Tropăie, strigă, nu este de acord cu nimic, iar dacă îi dai dreptate numai ca să scapi de el, atunci va inventa repede o altă poveste, prin care să-și reverse nemulțumirile sale existențiale.

Îl vezi des la televizor oricum, el se pricepe la toate și are puterea de a da verdicte implacabile. Ca specie, este mărunt și mătăhălos, cu ochii bulbucați și limba scoasă, de parcă ar fi un broscoi dintr-o baltă secată.

Bagajul său lexical este extrem de strâmt, abia dacă încap în el vreo 100 de cuvinte, la care adăugăm desigur, onomatopeele, orăcăiturile și alte sunete departe de rostirea articulată.

Ai fi crezut că după 35 de ani de democratură, fauna politică să se cizeleze nițel și astfel de specimene, să devină marginale… dar se pare că evoluția clasei politice nu poate să se înscrie într-un ritm ascendent rațional, astfel că piticantropul își trăiește acum zilele sale de glorie.

Psihiatrii au încercat să descâlcească profilul acestei bizare creature și au descoperit că inșii aceștia suferă de fracturi logice și emoționale, că până să ajungă la tribună au așteptat pe culoare, că numele lor era trecut întotdeauna în josul paginii, că încă din școală erau ținta predilectă a ironiilor și bășcăliei generale.

Mereu la coadă, nebăgați în seamă și submediocri, indivizii aceștia posedă în schimb o tenacitate diabolică, hrănită din frustrare și disperare. Îi dai afară pe ușă, îți intră nu doar pe geam, ci și pe țeava de canalizare… sunt imuni la tot ceea ce poate fi legat de onoare, bun simț și măsură.

Nasul lor de mărunt prădător a simțit că acum este timpul lor, că pot sări pârleazul gloriei și înavuțirii, fără niciun fel de probleme. Nimeni nu va reacționa, nu-i va arăta cu degetul, ba chiar își vor găsi admiratori și susținători fervenți într-o lume cu valorile răsturnate, astfel de indivizi haotici se simt ca peștele în apă.

Demagogi și populiști până în vârful ghearelor, lesne își vor găsi prostănacii care să-i gireze și să-i voteze să câștige acuma alegerile, că până la cele viitoare vor apuca să-și confecționeze o altă mască, cu care să amăgească alți fraieri.

Astfel, în acorduri de marș funebru, circul va continua, iar piticantropul va deveni poate, un reper al pierzaniei și lehamitei.

Dar să nu ne grăbim, piticantropul mai are de bâlbâit ceva. Vorbește despre bunăstare și fericire, despre viitorul scump, într-o casă ieftină…

dr. Felician Pop

președinte Filiala „Anton Davidescu” Satu Mare a UZPR