Cuprins:
- „Lucrul” și „bunul”: precizări de ordin semantic
- Bunurile „imateriale”: sens și conținut
- Bunurile imateriale din scrierile memorialistice sunt parte a patrimoniului imaterial
- „Lucrul” și „bunul”: precizări de ordin semantic
În literatura de specialitate, juridică și economică (a se vedea bibliografia), există numeroase și ample dezbateri cu privire la noțiunile de „lucru” și de „bun”, la diferențele dintre acestea, în special cu privire la „bunurile imateriale”[.
În uzul popular, „lucrul” are înțelesul de „orice obiect material” (concret sau abstract, real sau imaginar), de „corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare”, de tot ceea ce poate fi perceput prin simțuri și mai ales vederii.
Tot în uzul popular, „bunul” are înțelesul de „ceea ce este folositor, util sau necesar societății sau individului”, de „element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un bun corporal sau dintr-un drept / bun incorporal”, de „calitate”, „virtute”.
Pentru exprimarea „valorilor imateriale”, eu am optat pentru noțiunea de „bunuri”, folosind sintagma „bunuri imateriale” deoarece am considerat că aceasta este cea mai potrivită.
- Bunurile „imateriale”: sens și conținut
Pe zi ce trece, bogăția unei persoane, a unei colectivități, a unei societăți etc., constă tot mai mult din bunuri „imateriale”, care devin enorm de mari și de multe, prin utilitatea și prin valoarea lor, față de bunurile / obiectele „materiale”.
Bunurile „corporale” sunt obiectele care au o existență materială, sunt perceptibile, pipăibile, care cad sub simțurile noastre, care au fără dimensiuni corporale, care au forme materiale, precum o casă, un autoturism etc.
Bunurile „imateriale” sunt bunuri „necorporale”, „incorporale” care nu au o existență materială, care nu sunt perceptibile, pipăibile, care nu cad sub simțurile noastre, care sunt fără dimensiuni corporale, fără forme materiale.
Exemple de bunuri imateriale (necorporale, incorporale): ideile, tradițiile, obiceiurile, creațiile populare, ritualurile religioase; informațiile în anumite forme; un software (un sistem de programe pentru calculatoare); memoriile unei persoane; creațiile intelectuale; dreptul de proprietate intelectuală; dreptul de creanță; dreptul de proprietate; dreptul de uzufruct; dreptul de superficie; dreptul de nudă proprietate; dreptul de ipotecă; titlurile de valoare; creanța aportată la formarea capitalului social al unei societăți; masa succesorală ca universalitate juridică etc.
Sănătatea, memoria și inteligența sunt „valori imateriale de neprețuit”.
A nu se confunda „suportul material pe care se fixează imaterialitatea bunului incorporal” cu „bunul imaterial propriu-zis, real, veritabil, efectiv, autentic”, așa cum la un produs nu se confundă „ambalajul” cu „produsul”, așa cum „esența” nu se confundă cu „ambalajul”, cu forma sa de prezentare.
Epoca inteligenței artificiale se realizează (1) tot mai mult „prin puterea minții”, a „creațiilor imateriale”, în cadrul cărora creațiile intelectuale, informațiile, software-le joacă rolul decisiv în dezvoltare, și nu „prin puterea mușchilor”, și (2) tot mai puțin pe seama „bogățiilor materiale”, a „bunurilor corporale”.
Pe zi ce trece cea mai mare resursă de bogăție a oamenilor și a națiunilor va fi creativitatea, „creația intelectuală”, respectiv puterea minții de a crea noi bunuri incorporale, iar valoarea economică a acestora este și va fi din ce mai mare, depășind de multe ori valoarea bunurilor corporale.
Creația intelectuală, ca bun imaterial, va fi tot mai mult o resursă pentru transformarea, prelucrarea și descoperirea unor noi utilități ale bunurilor corporale, cu consecința sporirii utilității și a valorii lor economice.
Națiunile care nu au înțeles deja, și nu înțeleg fie și acum, când deja este cam târziu, să ia măsuri radicale pentru a se integra în epoca inteligenței artificiale, dominată de bunurile imateriale, vor fi condamnate la a rămâne înapoiate, cu statutul de slugi, situație care se observă destul de bine de pe acum.
Bunurile „imateriale” se regăsesc în exclusivitate în ordinea juridică, nu și în ordinea naturală.
Pe când bunurile „materiale”, au o anumită existență în timp, numeroase bunuri „imateriale”, sunt nemuritoare deoarece: fiind „imateriale”, „necorporale”, „spirituale” nu suferă uzura fizică, numeroase nici pe cea morală; sunt de valori eterne inestimabile, de neprețuit.
În cadrul moștenirilor, a succesiunilor, a partajelor, atât până la efectuarea lor, cât și după aceia:
1) bunurile „imateriale” rămân în forma lor integrală, intangibilă;
2) fiecare moștenitor se află în „indiviziune” asupra bunurilor „imateriale”, având dreptul numai asupra „formei lor integrale, intangibile”;
3) bunurile „imateriale” nu pot fi împărțite pe bucăți, pe părți, între persoane, nu pot fi fragmentate, modificate, în nici o condiție și sub nici o formă.
Prin urmare, niciunul dintre comoștenitori nu este titular exclusiv asupra bunurilor „imateriale”, din masa succesorală, principiul fiind acela că drepturile născute din calitatea de comoștenitor / coindivizar se exercită concomitent și împreună asupra „întregului în unitatea sa indivizibilă”, de către toți moștenitorii.
Și din punct de vedere juridic trebuie să se admită că bunurile „imateriale” rămân în indiviziune, dar în posesie la o singură persoană dintre descendenți, la cea mai îndreptățită prin pregătirea intelectuală, prin capacitățile intelectuale și profesionale și prin posibilitățile (inclusiv materiale) de valorificare a acestora, inclusiv de a le face nemuritoare și de a le trece în „domeniul public” și, în funcție de valoarea lor, chiar în „fondul comun imaterial al omenirii”.
- Bunurile imateriale din scrierile memorialistice
sunt parte a patrimoniului imaterial
Scrierile memorialistice ajută la cunoașterea unei perioade de timp, a unor evenimente istorice sau de altă natură, a vieții unor „persoane care au făcut istorie” etc. care, în general, nu mai pot fi cunoscute din alte surse.
Sunt scrieri memorialistice care au marcat istoria unui popor, a mai multor popoare și chiar a omenirii prin informațiile pe care le-au transmis despre importante evenimente din trecutul lor.
Spre exemplu, Elie (Eliezer) Wiesel (n. 30 septembrie 1928, Sighet, Maramureș, d. 2 iulie 2016, New York, SUA), prin memoriile sale, în special prin cartea „Noaptea”, a făcut cunoscut omenirii ororile Holocaustului în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, descriind uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele. Elie Wiesel, pentru scrierile memorialistice care au marcat istoria lumii, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în anul 1986, a fost numit membru al Academiei Americane de Artă și Literatură în anul 1996, a fost ales membru de onoare al Academiei Române din anul 2001.
Condamnarea la uitare a memoriilor unui erou de război ar însemna pierderea, pentru totdeauna, a unei părți (atâta cât este aceasta, dar este, și care poate să fie deosebit de mare) atât din istoria poporului său, cât și din istoria de ansamblu despre războiul respectiv.
Deoarece scrierile memorialistice au contribuit și contribuie substanțial la întregirea istoriei unui popor, a mai multor popoare și chiar a omenirii, lor trebuie să li se acorde o atenție deosebită, ca făcând parte din „patrimoniul imaterial” al acestora.
Așa după cum s-a procedat și în alte numeroase cazuri similare, după acest „tezaur de mărturii” se puteau și se pot scrie cărți, se pot face filme etc., toate acestea putând contribui la îmbogățirea „patrimoniului imaterial național” al poporului român și chiar al celui mondial.
Grav este faptul că mai există și persoane care refuză valorificarea memoriilor unor eroi de război în interes public, inclusiv de a le face nemuritoare prin trecerea lor în fondul comun imaterial al țării lor și chiar la omenirii, în funcție de valoarea lor. Despre asemenea persoane nu se poate spune decât că au o gândirea malefică.
Din cauza unor asemenea descendenți degenerați, asemenea „bogății imateriale”, aceste „tezaure umane ale unor eroi de război”, se vor pierde definitiv.
„Proștii mor, dar prostia rămâne.” (I.L. Caragiale), numai că, acești proști (descendenți degenerați), prin prostia lor eternă și invincibilă, cauzată și de o gândire malefică, afectează grav „patrimoniul imaterial” al unor colectivității, al poporului român și, în unele cazuri, chiar și pe cel al umanității, pe lângă cel al fiecăruia dintre descendenții înaintașului lor erou.
Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița
