Revoluția română din 1821 condusă Tudor Vladimirescu s-a reflectat în mod expresiv şi în diferite izvoare heraldice. Cu totul remarcabil prin semnificația sa este Steagul lui Tudor Vladimirescu însemn vexilologico-heraldic, actualmente păstrat la Muzeul Național de Istorie a României. Acest steag constituie o piesă de certă valoare istorică, fiind una – și poate cea mai prețioasă – dintre mărturiile care ni s-au păstrat de la Revoluția din 1821. El ,,va fi însoțit Adunarea [Norodului] de la constituirea ei la Padeș în 23 ianuarie 1821și până când Tudor Vladimirescu, victimă a complotului eterist de la Golești”, l-a încredințat șefului tunarilor săi, maiorul Ion (Ianache) Cacalețeanu, și prieten al conducătorului revoluției. Acesta a luat cu sine steagul şi l-a ținut bine ascuns în casa de la Tâmburești (jud. Dolj), timp de câteva decenii. Către sfârșitul vieții l-a adus la Craiova, transmițându-l fiului său, Gheorghe I. Cacalețeanu , ajuns ulterior maior în Garda Civică. În anul 1882 [1] acesta din urmă l-a dăruit statului, fiind depus la Arsenalul Armatei [2]. Ceremonia predării steagului a avut loc în ziua de 17 mai 1882 (st. vechi) în garnizoana Craiova, în prezența fiului lui Ion Cacalețeanu, maiorul Gheorghe Cacalețeanu. Cu acel prilej, acesta a ținut o cuvântare impresionantă: ,,Domnilor comisari, sunt 61 de ani de când cu cea mai mare îngrijire și venerațiune s-a păstrat în familia mea acest sacru odor, stindardul domnului Tudor Vladimirescu. După ce printr-o nefericită și fatală soartă eroul nostru național căzu sub loviturile asasinilor, steagul rămase în mâinile unui camarad de arme, căpitanul artileriei sale, răposatul maior Ion Cacalețeanu, părintele meu. Primind de la bunul și mult regretatul meu părinte această eroică și pioasă moștenire am conservat-o cu religiozitatea iubirii de patrie, cu venerațiunea ce datorează fiul către cei ce l-au crescut, cu speranța, astăzi realizată, ca modestul cetățean, care nu putea decât pândi ora de libertate și independență a nației spre a desfășura înaintea ochilor națiunei acest mândru simbol” [3]. Din delegația care a fost însărcinată să meargă la Craiova ,,spre a primi și duce la București steagul lui Tudor” a făcut parte și cărturarul Bogdan Petriceicu Hașdeu [4]. Flamura, consolidată sumar, a fost ridicată de la Craiova de delegație într-un cadru solemn, iar prin gările pe unde trecea trenul care o ducea în Capitală, i s-au prezentat onoruri militare [5]. Steagul a fost dus la București în vederea arborării lui la festivitatea sărbătoririi independenței naționale a României, în anul 1882. Cu acel prilej, flamura steagului a fost inclusă în cadrul paradei militare de la 10 mai 1882 [6]. Din păcate, la acea dată, în colecția Arsenalului armatei nu se găsea decât flamura steagului cel mare al oastei lui Tudor Vladimirescu, aflată și ea într-o fază avansată de distrugere, astfel încât nu e de mirare că fondul flamurei, mătasea, ar fi fost, după unii cercetători galbuie sau albă [7], albastră [8]. Dar ceea ce i-a lipsit în mod deosebit, a fost ciucurele cu trei canafuri, din vârful hampei, pe care slugerul Tudor, la sfatul sfetnicilor săi, printre care întâlnim pe Gheorghe Lazăr, l-a pus acolo ca să poată fi văzut din toate părțile (flamura era pictată numai pe o singură parte) și care, în orice poziție s-ar fi aflat cele trei canafuri, făcea să se vadă de departe cele trei culori: roșu, galben și albastru [9]. Că acestea erau culorile și nu altele, ne-o spune C. D. Aricescu în a sa cercetare istorică cu privire la revoluția din 1821, care specifică în mod expres că erau ,,culorile naționale” și o dovedește fără nici o urmă de îndoială însuși ciucurele donat de urmașii celui care a salvat steagul pe care Tudor Vladimirescu, în grelele clipe de cumpănă, l-a smuls de pe hampă și i l-a încredințat spre păstrare [10]. De la Arsenalul Armatei, steagul a intrat în patrimoniul Muzeului Militar Național, în decembrie 1919 [11] unde a rămas până în mai 1971 [12]când a intrat în colecțiile Muzeului de Istorie al R. S. România [13]. Actualmente din steag se păstrează numai părți din pânza originală – format din mătase foarte fină gălbuie, pictată și căptușită cu mătase albastră -, totul introdus și fixat în tul dublu,- operație care s-a efectuat la Muzeul Militar înainte de anul 1937 [14]. Nici dimensiunile actuale de 1,22 m x 1, 46 m nu mai corespund mărimii și formatului pe care pânza steagului le-a avut inițíal [15]. Chiar dacă dimensiunile de 2 m x 1,50 m, indicate de C. V. Obedeanu [16], ar fi fost date cu oarecare aproximație, pânza avea totuși, în perioada când se afla la Arsenalul Armatei, lungimea de 1, 85 m și înălțimea de 1,52 m, date menționate de col. P. V. Năsturel care ne-a lăsat o descriere amănunțită a acestui steag [17].
Pe față, pe care col. P. V. Năsturel o arăta ca fiind albă [18], în realitate albastră se află pictată în maniera vechilor zugravi, în centru, scena religioasă ,,Sfânta Treime”, în cadrul căreia Tatăl și în dreapta lui Fiul, șezând deasupra pe nori, nimbați și putrând haine lungi: Tatăl înfățișat în chipul unui bătrân venerabil, ține pe genunchi și cu mâna stângă globul crucifer și crucea. Cu mâna dreaptă binecuvântează. Fiul susține, pe umărul drept și cu mâna dreaptă o cruce mare, iar mâna stângă îndoită din cot, o ține la piept; deasupra este redat Sfântul Duh sub forma unui porumbel cu aripile deschise. De o parte și de alta a ,,Sfintei Treimi” sunt reprezentați doi sfinți militari: în dreapta S[fântul] M[ucenic] T[eodor] Tiron, patronul slugerului Tudor Vladimirescu, iar în stânga S[fântul] M[are] M[ucenic] Gheorghie, redați nimbați, purtând fiecare mantie amplă roșie, cască cu panaș, platoșă din solzi de zale, pantaloni ciorap (pictați în albastru ultramarin) și cizme. S[fântul] M[are] M[ucenic] Gheorghie considerat aducătorul de biruință [19] ține, de partea de sus, cu mâna dreaptă, în poziție de pronație, o semilună figurată (crai nou) [20] iar cu mâna stângă flexată din cot, o ramură de finic poziționată spre umărul pe care se vede și un soare figurat. Sub ,,Sfânta Treime”, într-o cunună din frunze de laur (dafin) naturale, ovală, legată cu o fundă roșie, se află pictată acvila naturală cruciată (de aur), conturnată, cu zborul în jos [21]. Faptul că Tudor a ținut ca acvila – elementul de bază al stemei Țării Românești – să figureze pe steagul sub care a ridicat oștile de panduri, ne dovedește, odată mai mult, că el socotea mișcarea o acțiune a întregului popor, a întregii țări și dorea ca acest lucru să fie cunoscut [22].
De altfel și invocația scrisă în versuri cu litere chirilice aurii, de o parte și de alta a stemei, se referă la întregul popor român care înălța ruga către Sfânta Treime: ,,TOT NORODUL ROMÂNESC/PE TINE TE PROSLĂVESC/TROIȚĂ DE O FIINȚĂ,/TRIMITE-MI AJUTORINȚĂ./CU PUTEREA TA CEA MARE/ȘI, ÎN BRAȚUL TĂU CEL TARE/NĂDEJDE DE DREPTATE/ACUM SĂ AM ȘI EU PARTE./1821 GEN[arie]” [23].
Steagul a fost lucrat de pictorul David, la Mănăstirea Antim din București, ,,metoh” al Episcopiei Curtea de Argeș, în care păstorea episcopul Ilarion [24]. Care au putut fi condițiile pentru proiectul acestui steag și cui s-a datorat ? De bună seamă, Tudor pandurul a avut inițiativa, iar realizarea se poate leaga cu probabilitate de contribuția sfetnicilor săi de credință, episcopul Ilarion al Argeșului [25] și cunoscutul cărturar iluminist Gheorghe Lazăr [26]. Data înscrisă sub aceste versuri – 1821 GEN[arie] – arată că steagul dăinuie încă de la începutul acestei ridicări la luptă socială şi naţională. Invocația de mai sus a fost atribuită episcopului Ilarion, susținător al revoluției, sfetnic și prieten al lui Tudor Vladimirescu [27]. Flamura steagului, puternic deteriorată de-a lungul timpului, a fost restaurată; dar evident, restaurarea nu-i poate reda înfățișarea inițială [28]. Numai o reconstituire a ei, în tehnica tradițională a picturii bisericești, după documente existente, după pigmenții de culoare ce s-au depistat pe flamura decolorată și după singura cromolitografie a flamurii, păstrată în cartea lui P. V. Năsturel, a putut reda acest steag cu aproximația oricărei restaurări, așa cum a fost [29]. Hampei de lemn, cu vârf în formă de suliță, menționată și de colonelul P. V. Năsturel, îi este contestată valoarea, considerându-se că ea a fost confecționată ulterior pentru a înlocui absența celei originale, în așa fel ca steagul să poată participa la diferite festivități [30]. Crucea aflată în vârful hampei drapelului a fost reconstituită la Muzeul Militar Național [31] O altă componentă a acestui steag, a cărei autenticitate a fost disputată [32] o constituie ,,ciucurele […]”, din mătase tricolor – roșu, galben, albastru” [33] – care a fost păstrat tot în familia Cacalețeanu, o perioadă mai îndelungată însă decât pânza: abia în anul 1934, Constantin Caletzeanu l-a donat Muzeului Militar din Craiova [34] de unde a trecut în patrimoniul Muzeului Militar Central din capitală [35]. În cea mai amănunțită descriere a ciucurelui se arată că ,,ciucurele steagului Domnului Tudor Vladimirescu se prezintă ca un tot întreg, compus din trei părți distincte – sau mai bine zis, din trei ciucuri mai subțiri de mătase, de dimensiuni egale, de culori variate, și care sunt uniți la partea lor superioară printr-un șnur de mătase” [36]. Urmează un întreg sistem de prindere, format din șnururi de mătase, discuri și sfere metalice [37]. Cel mai interesant lucru la acest ciucure este, aşa după cum de altfel aprecia şi Aurel Metzulescu [38], faptul că cei trei ciucuri componenți au culorile care alcătuiesc drapelul nostru național [39]. Steagul a fost folosit de oștirea pandurilor plecând de la Padeș la București. Despre însoțirea de către steag a oștirii pandurilor (pe la palatele Brâncovenilor, prin Zlătari, pe Podul Dâmboviței, pe podul de pământ până la Cotroceni) apar mărturii în presă [40]. Alte izvoare au consemnat că la intrarea în București, Tudor era însoțit de ,,un căpitan de panduri care purta steagul [41], sau că preoții din București ,,i-au sfințit steagurile” la Mitropolie [42]. După mișelescul asasinat comis de eteriști, căpitanul Cacalețeanu i-a întrebat pe panduri despre planul pe care să-l urmeze, iar aceștia au decis că, în lipsa conducătorului, să renunțe la luptă și să se retragă spre casele lor: ,,Atunci, căpitanul Cacalețeanu aplecând în jos steagul oștirii sale l-a sărutat în fața pandurilor aflați în poziția în genunchi, l-a scos de pe lemn, l-a chitit bine și înfășurându-l peste mijloc pe sub cămașă l-a acoperit cu o maramă cei servea drept cingătoare. După ce a concediat oștirea, a luat o căruță și însoțit de șase panduri a trecut Oltul, îndreptându-se spre Țâmbureștii Doljului. Acolo, la casa părintească din satul natal, în liniștea nopții, căpitanul pandur asigură steagului o ascunzătoare numai de el știută” [43].
Steagul lui Tudor Vladimirescu este considerat de unii cercetători ca ,,steagul libertății și al redeșteptării naționale” [44], ,,primul simbol vexilologic modern al suveranității poporului” [45] și ,,primul steag tricolor din istoria românilor [46]. Dimensiunile mari și modul de înfățișare, și mai ales ciucurii, conduc spre concluzia că acesta era ,,steagul cel mare” al țării, care conform tradiței trebuia să-l însoțească permanent pe conducătorul oștirii. Pe el a fost reprodusă și stema Țării Românești, acvila cruciată, însemn care exprima faptul că lupta pentru libertate era un ideal susținut de întreaga țară [47].
Note bibliografce:
[1] După alte surse Gheorghe I. Cacalețeanu ar fi donat acest steag în anul 1873 (C. V. Obedeanu, ,,Tudor Vladimirescu”, în Arhivele Olteniei, an. VIII, nr. 43-44, mai-august 1929, p. 253). Deoarece în acest articol s-au strecurat și alte date eronate, iar celelalte izvoare confirmă anul 1882 (Arhivele Olteniei, an. VIII, nr. 43-44, mai-august 1929, p. 375; ,,Buletinul Uniunea Ofițerilor de rezervă”, an. XV, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1938, pp. 37-38), cei mai mulți cercetători consideră că aceasta din urmă este data reală a donației (vezi Elena Pălănceanu, Steaguri din colecția Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România, în ,,Muzeul Național”, I, 1974, p. 136, nota 1).
[2] C. V. Obedeanu, ,,Cu privire la Tudor Vladimirescu”, în Arhivele Olteniei, an. VIII, nr. 43-44 mai august, 1929, p. 378; Anton Velcu, ,,Steagul lui Tudor Vladimirescu”, în Buletinul Muzeului Militar Național, anul I, nr. 2, 1937, p. 18.
[3] Apud Marin Iordache, ,,Noi considerații în legătură cu steagul revoluției din 1821”, în Oltenia. Studii și comunicări, III, Craiova, 1981, p. 147; Gheorghe D. Iscru, ,,Contribuții documentare privind steagul Revoluției din 1821”, în Mitropolia Olteniei, Craiova, 1981, nr. 7-9, 1981, p. 381; idem, ,,Steagul Revoluției conduse de Tudor Vladimirescu din 1821”, în Revista Arhivelor, anul LXIII, nr. 2, 1981, pp. 204-212; Alin Ion, ,,Secretele steagului de luptă al pandurilor lui Tudor Vladimirescu. Ciucurul de pe vârful steagului, prima dovadă a tricolorului românesc”, în Adevărul, 23 noiembrie 2015 de pe https://adevarul.ro/locale/targu/jiu/secretele-steagului-lupta-pandurilor-tudor-vladimirescu-ciucurul-varful-steagului (accesat la 05. 08. 2021).
[4] Preluarea steagului de la maiorul G. Cacalețeanu a fost făcută de o delegație formată din colonelul Vlădescu din partea Guvernului, prof. univ. Vizanti de la Universitatea din Iași care avea în frunte pe Bogdan Petriceicu Hașdeu (Cf. Ziarul ,,L`indépendance Roumaine”, sixème année, 2-e série, nr. 1396 din 11/23 mai 1882); vezi şi ,,Discursul lui B. P. Hașdeu prezentat la Craiova, în întrunirea electorală de la 13 aprilie 1883”, în Arhivele Olteniei, an. VIII, 43-44, mai-august, 1929, p. 375.
[5] Adina Berciu-Drăghicescu, G. D. Iscru, Tiberiu Velter, Aurel David, Tricolorul României, simbol al unității, integrității și suveranității naționale (coordonator dr. Adina Berciu-Drăghicescu), Ed. Sigma, București, 1995, p. 55.
[6] Ibidem, p. 55. Într-un ziar craiovean ,,Olteanu”, preotului I. P. Bancov i s-a publicat poezia Steagul lui Tudor Vladimirescu, din care cităm: ,,El fu purtat de vitejii ce n-aveau frică de moarte / De ce-i ce voiau să lase libertate în viitor / De cei care-și iubeau țara și vreau numele să-și poarte / Falnic cum a fost odată al latinilor popor […] / Acest steag de mare fală ce purtat cu vitejie / Goni hidra cea fanară, umili pe apăsători […]” (Dinică Ciobotea, Elena Calețeanu, ,,Câteva date despre steagul Revoluției de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu”, în Contribuții istorice, filozofice, sociologice, economice, nr. 6, Craiova, 1981, pp. 30-37).
[7] Olivia și Alexandru Strachină, ,,Reconstituirea steagului Revoluției din 1821”, în Revista Arhivelor, anul LVIII, vol.XLIII, nr. 2, 1981, pp. 213-216.
[8] Despre culoarea flamurii steagului lui Tudor Vladimirescu, într-un document din 21 septembrie 1873 se consemna: ,,steagul este de mătase d-o culoare havaiie (albastru) care acum a început să fie verzuie din cauza vechimei”, vezi Laurențiu-Ștefan Szemkovics, ,,Trei mărturii documentare referitoare la steagul și sigiliul lui Tudor Vladimirescu”, în Retrăiri istorice în veacul XXI, cu tema: 1821-2021, 200 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladmirescu și abolirea domniilor fanariote; 1941-2021; 80 de ani de la intrarea Armatei Române în Războiul Sfânt de Reîntregire Națională, vol. XVII, ediție coordonată și îngrijită de: Comandor (rtr.) prof. univ. dr. Jipa Rotaru, prof. Vlad Constantin, Ed. Ro.Cart, București, 2021, p. 115.
[9] Olivia și Alexandru Strachină, ,,Tricolorul românesc tradiție și permanență”, în Manuscriptum, anul XVII, 2(63), 1986, p. 148.
[10] Ibidem.
[11] Muzeu Militar Central, proces-verbal din 23 decembrie 1919, nr. de intrare 5/1919.
[12] Datorită uzurii sale, steagul a fost propus pentru restaurare și conservare, vezi Aurel Moldoveanu, ,,Probleme ale conservării științifice a patrimoniului muzeistic”, în Studii și Materiale de Muzeografie și Istorie Militară, nr. 1, 1968, pp. 210-219.
[13] Azi Muzeul Național de Istorie a României.
[14] Anton Velcu, op. cit., p. 18.
[15] Elena Pălănceanu, ,,Steaguri din colecția”…, p. 136.
[16] C. V. Obedeanu, ,,Tudor Vladimirescu…”, p. 254.
[17] Col. P. V. Năsturel, Steagul. Stema română. Însemnele domnesci, trofee, Cercetare critică pe terenul istoriei (cu numeroase figuri în culori), București, 1903, p. 45.
[18] Despre culoarea pânzei steagului Revoluției din 1821, Olivia și Alexandru Strachină precizau: ,,Pentru a fi bine înțeleși, ținem încă o dată să precizăm că ,,steagul cel mare” al Revoluției lui Tudor Vladimirescu nu a fost un steag tricolor, ci un steag alb, la fel ca și steagul cel mare al oștirilor lui Mihai Viteazul și, poate, şi al lui Mircea cel Mare. El avea însă, printre însemnele sale, tricolorul românesc. El, tricolorul, dă înțelesul adevărat tuturor celorlalte însemne existente pe steag, permite frazarea lor corectă și face din acest vestigiu un adevărat program politic al Revoluției care urma să se declanșeze. El este expresia clară a conștiinței despre unitatea etnică a poporului român și a dorinței sale de unire politică (Olivia și Alexandru Strachină, ,,Tricolorul românesc tradiție…”, p. 148; idem, ,,Reconstituirea steagului revoluției…”, pp. 213-216.
[19] Elena Pălănceanu, op. cit., p. 136; Adina Berciu-Drăghicescu, G. D. Iscru, Tiberiu Velter, Aurel David, op. cit., pp. 53-54; Emilian Ciobanu, Sigilografie și heraldică în zona Olteniei, Ed. Universitaria Craiova, 2012, pp. 96-97; Adina Berciu-Drăghicescu, G. D. Iscru, Tricolorul României, în ,,Art-Emis”, Academy, din 18 octombrie 2013; Adina Berciu-Drăghicescu, Corneliu M. Andonie, Luminița Iordache, Tricolorul în istoria românilor, Cuvânt – înainte. O carte prinos pentru Țară (Ioan – Aurel Pop, Președintele Academiei Române), Bucureşti, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2020, p. 77.
[20] Adina Berciu-Drăghicescu, Corneliu M. Andonie, Luminița Iordache, interpretează această figură naturală (semiluna) din categoria aștrilor, ca fiind un maskaron, simbolul artelor, al culturii, vezi op. cit., p. 77, iar Laurențiu-Ștefan Szemkovics, drept o ,,semilună”, vezi Laurențiu-Ștefan Szemkovics op.cit., pp. 119-120. Un document din 23 octombrie 1873 precizează că: ,,Sf. Georgie, patronul militarilor (ține) pavăză în mână”, ibidem, p. 118; Adrian Gh. Iscru, ,,Restituiri-bicentenarul Revoluţiei din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu -1821-2021 în Gorjanul, 30 martie 2021”(https://gorjanul.ro/restituiri-bicentenarul-revolutiei-din-1821-condusa-de-tudor-vladimirescu-1821-2021-ii/ (accesat la 24.01.2024).
[21] P. V. Năsturel, op. cit., p. 45; Anton Velcu, ,,Steagurile României”, în Enciclopedia României, I, 1938, p. 77; Aurel Metzulescu, ,,Steagul lui Tudor Vladimirescu”, în Oltenia, Documente, Cercetări, Culegeri, cartea a II-a, Craiova, 1941, pp. 134-138; Elena Pălănceanu, op. cit., p. 136; Maria Dogaru, Aspirația poporului român spre unitate și independență oglindită în simbol Album heraldic, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 78.
[22] Vezi Aurel Metzulescu, ,,Steagul lui Tudor Vladimirescu”, pp. 136-137; Nestor Vornicescu, ,,Reprezentarea întregului ,,norod românesc” pe steagul Revoluţiei de la 1821”, în Ramuri, 1- 4, 1981, pp. 11-15; idem, Descătușarea 1821 (Cap. III. Steagul revoluției din 1821 – simbolul luptei mântuitoare pentru sfânta cauză obștească, pentru dreptate, pentru unitate), Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 1981, pp. 123-135.
[23] Vezi P. V. Năsturel, op. cit., p. 45; idem, Stema României, București, 1892, p. 165; Dan Cernovodeanu, Știința și arta heraldică în România, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977, p. 430, fig. 6; Nestor Vornicescu, ,,Reprezentarea întregului ,,norod românesc”…, pp. 14-15.
[24] Vezi Spiridon Cândea, ,,Revoluția lui Tudor Vladimirescu și episcopul Ilarion al Argeșului”, în Mitropolia Ardealului, XII, 1967, nr. 8-9, pp. 715-726 și Nestor Vornicescu, ,,Episcopul Ilarion al Argeșului, sfetnic al lui Tudor Vladimirescu”, în Mitropolia Olteniei, anul XXXIII, 1981, nr. 1-3, p. 74.
[25] Vezi Spiridon Cândea, op. cit., pp. 715-726 și Nestor Vornicescu, Episcopul Ilarion al Argeșului…, p. 74.
[26] În ceea ce privește opinia emisă de Onisifor Ghibu conform căreia autorul ,,ideologic” al steagului lui Tudor ar fi fost cărturarul Gheoghe Lazăr, istoricul G. D. Iscru, arăta: ,,Dacă s-ar putea dovedi, mai elocvent însă decât a putut-o dovedi Onisifor Ghibu însuși, că Gheorghe Lazăr – cu întinsele sale cunoștințe și ca un mare umanist totodată – a fost autorul ,,ideologic” al steagului celui mare în Revoluția din 1821, – steag pe care Onisifor Ghibu l-a interpretat, corect, ca pe o chemare la pace și armonie între oameni și între popoare -, atunci personalitatea lui Gh. Lazăr ar fi definitiv îmbogățită pentru viitorime și cu această valență de interes general – uman, universal. Dar, chiar dacă nu se va dovedi până la capăt această ipoteză a lui Ghibu, totuși, cum implicarea lui Gh. Lazăr în revoluție este definitiv restablită; cum Gh. Lazăr a fost o mare personalitate a acestui moment istoric – nu numai om al epocii, dar creator el însuși de epocă în direcția pe care a acționat – și un adevărat revoluționar, cu un aport – direct sau indirect – la ideologia Revoluției din 1821; cum ,,mesajul” steagului, ca document fundamental al Revoluției, nu mai poate fi contestat în stadiul actual al cercetărilor, rezultă că această chemare la pace și înțelegere între oameni și între popoare a fost lansată atunci, prin steagul Revoluției și prin alte documente importante ale ei” (G. D. Iscru, ,,Onisifor Ghibu, Gheorghe Lazăr și Tudor Vladimirescu”, în Manuscriptum, 2(63), Anul XVII, 1986, p. 107). În cest sens, vezi Onisifor Ghibu, ,,Contribuții la istoria Revoluției din 1821. Legăturile dintre Gheorghe Lazăr și Tudor Vladimirescu”, în vol. Repere sibiene. Studii și referate, II, Sibiu, 1980, pp. 33-62. S-a areditat și ideia conform căreia Petrache Poenaru ar fi cel care a creat stindardul armatei lui Tudor Vladimirescu, lucrat sub indicația lui Tudor și a sfetnicului său Ilarion, episcopul Argeșului originar din Malaia-Vâlcea, la mănăstirea Antim din București, de către monahul David; (vezi Daciana Mitrache, ,,Cine este creatorul drapelului modern al românilor, steag folosit prima dată de Tudor Vladimirescu”, în Adevărul, din 15 noiembrie 2018, de pe https://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/foto-creatorul-drapelului-modern-romanilor-steag-folosit-data-tudor-vladimirescu (accesat la 5. 08. 2021).
[27] P.V. Năsturel, Steagul, stema…, p. 45.
[28] Adina Berciu-Drăghicescu, G. D. Iscru, Tiberiu Velter, Aurel David, op. cit., p. 53.
[29] Reconstituirea acestui steag de mare adâncime filozofică, istorică și de o frumusețe aparte a fost realizată de Olivia Strachină cu prilejul bicentenarului nașterii lui Tudor Vladimirescu (1980) și a celei de a 160-a aniversări a revoluției (1981). Cu prilejul menţionat, tot doamna Olivia Strachină a repus în circuit ştiinţific şi muzeistic ciucurii tricolori ai steagului pe care i-a şi facsimilat (Adina Berciu-Drăghicescu, Corneliu M. Andonie, Luminița Iordache, op. cit, p. 77); vezi şi Olivia şi Alexandru Strachină, ,,Reconstituirea steagului…”, pp. 213-216.
[30] Aurel Metzulescu, ,,Ciucurele steagului Domnului Tudor Vladimirescu – originea steagului tricolor român”, în Buletinul Uniunea Ofițerilor de rezervă, an. XV, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1938, p. 36.
[31] Vezi Adina Berciu-Drăghicescu, Corneliu M. Andonie, Luminița Iordache, op. cit., foto 15, p. 78.
[32] Dr. Aurel Metzulescu,bazat în primul rând pe proveniența acestui ciucure, îl considera ca fiind original, a intrat în polemică în acest sens cu generalul Radu Rosetti, care îi contesta autenticitatea (vezi Aurel Metzulescu, Ciucurele steagului…, pp. 38-40). Despre existența acestui ciucure, încă în perioada anterioară donării lui Muzeului Militar din Craiova, menționează și C. V. Obedeanu, care sublinia că ,,steagul avea trei ciucuri cu canafuri de argint și cu firele de mătase în culorile naționale” (C. V. Obedeanu, ,,Tudor Vladimirescu…,”, p. 254).
[33] Aurel Metzulescu, ,,Ciucurele steagului”…, p. 33.
[34] Ibidem, pp. 33-34, 37.
[35] Muzeul Militar Central – București, nr. inv. 19.645. Ciucurele provine de la Muzeul Militar Craiova. În legătură cu această componentă a steagului lui Tudor a cărei autenticitate a fost disputată între ceretători ,,s-a spus – arăta heraldistul Dan Cernovodeanu – că, înainte chiar de 1834, începutul domniei lui Alexandru Ghica, cele trei culori, roșu, galben și albastru, formau cromatica ciucurelui ce împodobea lancea drapelului (cu temă religioasă) al revoluției muntene organizată și condusă de Tudor Vladimirescu în 1821. Este însă foarte probabil ca acest ciucure tricolor să nu dateze din această epocă, și să fi fost adăugat mai târziu la steagul lui Tudor Vladimirescu, în timpul revoluției pașoptiste din Țara Românească (Aurel Metzulescu, ,,Steagul lui Tudor Vladimirescu”, în Oltenia, II, 1942, pp. 143-148 și Stelian Metzulescu, ,,Reprezentări și inscripții religioase aflate pe steagurile din trecutul țărilor românești (1500-1856)”, în Glasul Bisericii, București, XXI, nr. 9-10, 1962, pp. 917-941). Dan Cernovodeanu mai adaugă: ,,Nu putem subscrie alegațiilor lui Mihai Pelin, Steagul cel mare al lui Tudor Vladimirescu, articol apărut în ,,Flacăra” (București), XXIX, nr. 50(1331), și 51(1332), 1980, p. 25, care consemnează interviul luat profesorului Gheorghe Iscru, de unde rezultă că se considera eronat –spunem noi – că ciucurele tricolor prins de lancea drapelului lui Tudor Vladimirescu datează efectiv din 1821” (Dan Cernovodeanu, Evoluția armeriilor Țărilor Române de la apariția lor și până în zilele noastre (sec. XIII-XX), Ed. Istros, Brăila, 2005, p. 196).
[36] Aurel Metzulescu, Ciucurele steagului…, p. 33.
[37] Elena Pălănceanu, op. cit., p. 138.
[38] Vezi Aurel Metzulescu, Ciucurele steagului…, p.33.
[39] Apud Elena Pălănceanu, op. cit., p. 138.
[40] Vezi mărturiile lt. col. D. Papassoglu în ziarul ,,Rezboiul”, 15 mai 1882.
[41] C. D. Aricescu, Istoria revoluțiunii române de la 1821, Craiova, 1874, p. 222; vezi și Augustin Pădurean, Tricolorul – în fața științei și conștiinței, în ,,Astra” , Serie nouă, an XVIII, nr. 5, 1983, p. 6.
[42] *** Revoluția română din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu. Documente externe, Bucureşti, Ed. Academiei R. S. R., 1980, p. 476.
[43] Apud Marin Iordache, op. cit., pp. 147-152.
[44] P. V. Năsturel, op. cit., p. 45.
[45] Adina Berciu-Drăghicescu, G. D. Iscru, Tiberiu Velter, Aurel David, op. cit., pp. 55-56.
[46] Adina Berciu Drăghicescu; Corneliu M. Andonie, Luminița Iordache, op. cit., p. 79-80. Steagul lui Tudor Vladimirescu a fost clasat în categoria ,,Tezaur” prin ordin al Ministerului Culturii și Cultelor, nr. 2679 din 11. 06. 2003, poziția 58 (Dimensiuni: 1560 mm x 1460 mm).
[47] Emilian Cojocaru, op. cit., p. 97.
Augustin MUREŞAN
Steagul lui Tudor Vladimirescu, reproducere din lucrarea lui P. V. Năsturel, Steagul, stema română. Însemne domneşti, trofee, Bucureşti, 1903, p. 52.