În contextul nu numai al celebrării, ci şi al analizării din perspectivă academică a anului 1989 la trecerea a trei decenii de atunci, Facultatea de Științele Comunicării și Relații Internaționale şi Institutul de Studii, Cercetare, Dezvoltare și Inovare, Institutul Academic Titu Maiorescu ale Universităţii Titu Maiorescu din București au organizat simpozionul şiințific intitulat „Căderea Zidului – începutul sfârşitului”.
Parteneri în organizarea simpozionului au fost Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 – IRRD, Academia Oamenilor de Știință din România, revista națională Tribuna Învățământului. Interesul pe care l-a suscitat evenimentul a fost evidenţiat de diversitatea participării – din mediul academic şi din lumea presei, din diplomaţie, politologie, sociologie, educaţie, științe politice și relații internaționale, business. Evenimentul, a apreciat prof. univ. dr. ing. Valentin Pau, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Universităţii Titu Maiorescu, a reprezentat „un eveniment plin de conţinut ştiinţific şi sufletesc”.
Sfârșitul unei lumi și începutul alteia
Iniţiatorul şi moderatorul simpozionului, prof. univ. dr. Sorin Ivan, decanul Facultăţii de Științele Comunicării și Relații Internaționale a Universităţii Titu Maiorescu, a făcut o expunere asupra contextului politic în care Zidul Berlinului a fost dărâmat fizic, iar simbolic a deschis calea prăbușirii regimurilor comuniste în Europa.
Pe fundalul unor imagini de arhivă din anii Războiului Rece, profesorul Sorin Ivan a subliniat: „De la construirea sa începută la 13 august 1961, ca frontieră între Berlinul de Est și Berlinul de Vest, de-a lungul a aproape 30 de ani, Zidul a constituit o graniță politică, ideologică, administrativă și militară între cele două Germanii, divizate în urma celui de Al Doilea Război Mondial, o linie de demarcație între lumea liberă și Europa Răsăriteană. Ridicat pentru a stopa emigrația cetățenilor din Berlinul de Est în Berlinul Occidental, Zidul a devenit în plan politic și simbolic o barieră în calea aspirației spre libertate, un simbol al opresiunii și al dezumanizării.
Alături de frontiera metaforică a Cortinei de Fier, care a împărțit Europa în două, Zidul Berlinului s-a impus în deceniile postbelice, pe de o parte, ca o realitate concretă, un edificiu militarizat, înconjurat de sârmă ghimpată, pe de altă parte, ca un simbol al Războiului Rece și al comunismului, semnificând anularea libertății și a drepturilor omului, ca o imagine iconică a totalitarismului. Demolarea Zidului Berlinului, pe fondul proceselor de destructurare, din interior, a comunismului, a simbolizat colapsul unei ideologii, prăbușirea sistemului totalitar, bazat pe forță și teroare, sfârșitul unei lumi și începutul alteia”.
Căderea zidului spiritual
Atrăgând atenţia asupra aşezării evenimentelor într-o perspectivă istorică, europarlamentarul şi profesorul Ioan Mircea Paşcu a apreciat că „în zona noastră geopolitică, ceea ce vedem că s-a întâmplat după 1989 reprezintă o consecinţă a acordurilor încheiate după conferinţa de la Yalta din 1945, între Churchill, Roosevelt şi Stalin. În contextul înţelegerilor de atunci, în ultimă instanţă, Stalin a promis organizarea de alegeri libere în ţările din sfera de influenţă sovietică, însă nu s-a ţinut de cuvânt. Peste ani, Gorbaciov a pornit tocmai de la asigurarea organizării de alegeri libere.
În anii Războiului Rece, a semnalat Ioan Mircea Paşcu, „între România şi celelalte ţări socialiste a existat permanent un decalaj” provenit din faptul că liderii României au hotărât să aibă o politică externă independentă şi conformism pe plan intern, pe când „celelalte ţări socialiste au procedat invers – au plătit libertatea internă cu conformismul extern. Ca urmare, acele ţări, la momentul zero din 1989 erau cu reformele începute. Avantajul din politica externă nu a contat, nu a mai avut rost în condiţiile care apăruseră”.
În opinia prof. univ. dr. Adrian Severin, „anul 1989, cu marile schimbări produse în Europa prin înlăturarea comunismului, pare o temă care ţine de istorie, dar semnificaţiile rămân foarte actuale şi necesită o analiză profesionistă”. Cu spiritul analitic al profesorului şi cu perspectiva diplomatului şi a omului politic, Adrian Severin a formulat observaţia potrivit căreia în 1989 „nu s-a produs o reunificare a Europei, ci o extindere a Vestului peste Est”, în condiţiile în care „Vestul a fost nepregătit, nu a considerat necesar să câştige inimile popoarelor estice, să realizeze o reunificare spirituală, culturală.
Zidurile din minţile noastre nu au căzut. S-a transformat economiile, instituţiile, vocabularul, însă modul de a gândi nu s-a transformat. Dacă în epoca de constituire a Uniunii Europene s-a încercat o convergenţă, politicile actuale de unificare au introdus condiţii care îngreunează convergenţa. Pe aliniamente noi au apărut alte ziduri. Zidul la modul propriu a căzut, însă ne-am izbit de zidul capitalului. Zidul imaginat acum ar trebui să nu mai constituie o linie de demarcare, ci de unire. Ar trebui să asistăm la o cădere a zidului şi din punct de vedere spiritual şi geopolitic”.
Lecţie de istorie
Studenţilor reuniţi în Aula Magna a Universităţii maioresciene schimbul de idei pe marginea evenimentelor anului 1989, ca şi a anilor care l-au pregătit, le-a oferit şansa unei lecţii de istorie vie, fascinante şi memorabile prin aceea că a putut să fie susţinută chiar de cei care făcut-o la vremea ei – personalităţi ale unor ani de reală importanţă pentru ţară, care şi-au pus personalitatea, mintea, sufletul, educaţia, ştiinţa şi profesia cu adevărat în slujba destinului naţional: diplomaţi de carieră, politicieni, cărturari precum ambasadorul Constantin Vlad sau ambasadorul Ion M. Anghel.
Disponibilitatea pentru dialog cu generaţiile actuale de studenţi s-a dovedit necondiţionată, ei pledând pentru întreţinerea unui dialog permanent, în ideea necesităţii de informare, de cunoaştere. „De-a lungul anilor, toţi am fost sub istorie, dar nu asta e problema”, a spus ambasadorul Constantin Vlad. Excursul său prezentat studenţilor, profesorilor, tuturor celor reuniţi sub cupola universitară a pornit de la detalii şi semnificaţii ale anului 1968, marcat de Primăvara de la Praga, a trecut prin referiri la reuniunea din acea vreme a Comitetului Militar al Tratatului de la Varşovia, s-a oprit asupra poziţiei adoptate de România în politica externă. Trimiterile au fost la opere de referinţă asupra epocii ale unor autori precum Constantin Olteanu și Mihai Retegan.
La rândul său, ambasadorul Ion M. Anghel a atras atenţia că „sintagma «căderea Zidului Berlinului» e mult mai largă” prin elementele de conjunctură politică, ideologică, temporală pe care le acoperă. Ion M. Anghel a condus delegaţia României care a negociat stabilirea relaţiilor diplomatice dintre ţara noastră şi Republica Federală a Germaniei în 1967, într-o vreme când, sublinia diplomatul acum, „era o situaţie imposibilă”, din cauza poziţiilor ireductibile dintre Est şi Vest.
Cu toate acestea, România a avut în anii de atunci o activitate diplomatică remarcabilă, reamintită succint de ambasadorul Ion M. Anghel: „În decembrie 1966 – negocierea stabilirii de relaţii diplomatice cu Spania, în ianuarie 1967 – prima întâlnire cu o delegaţie vest germană la Bucureşti (după ce în 1963 se stabiliseră relaţii consulare), în mai 1968 – vizita președintelui Charles de Gaulle la Bucureşti. „România avea o politică externă dinamică”, a conchis ambasadorul şi profesorul Ion M. Anghel.
1989, unul dintre cei mai frumoşi ani
Experienţe personale din aceeaşi perioadă, devenite mărturii peste timp, a rememorat profesorul şi publicistul Alexandru Mironov, care a povestit momentele speciale trăite ca sportiv român de performanţă (scrimer) la Budapesta în 1965, la Praga în 1968, într-un timp al afirmării identităţii noastre naţionale, apreciate ca atare în lume. Cât despre 1989, Alexandru Mironov l-a caracterizat fără ezitare drept „unul dintre cei mai frumoşi ani din istoria planetei”, cu întărirea că mereu „istoria se întâmplă, marile fapte se coroborează, apoi se aşază”.
În opinia prof. univ. dr. Constantin Hlihor, „istoria nu e singulară decât ca fapte ale oamenilor. Istoriografia este multiplă”.
Ducând mai departe ideea, gen. (r.) Mircea Chelaru a accentuat că „istoria întotdeauna are ciclurile ei. Fiecare ciclu se derulează după aceleaşi reguli. Întreaga istorie a fost şi rămâne o competiţie pentru dobândirea a două lucruri – putere şi bogăţie. Lumea se împarte în făcătorii de istorie, consumatorii de istorie şi consumaţii de istorie. Istoria trebuie privită nu ca un spectacol, ci ca o continuă sursă din care să ne înţelegem prezentul”.
Oprindu-se la simbolistica zidului, generalul a afirmat că „din păcate, sunt multe naţiuni care stau cu capul proptit în zid”. Căderea Zidului Berlinului, în viziunea generalului Chelaru, a încheiat un ciclu istoric deschis prin semnarea Tratatului de la Trianon în 1920, în urma Primului Război Mondial. În acelaşi timp, şi-a continuat generalul, deopotrivă istoric, analiza, „1989 iese dintr-un anume tip de polarizare, aceea a hiperputerilor. Se produc spargerea hegemoniilor şi intrarea în zona sferelor de control. Are loc preluarea Europei de către patronii Europei”.
În acel an, a scos în evidenţă gen. (r.) Teodor Frunzeti, „toate revoluţiile din ţările blocului sovietic au fost paşnice. Singura ţară în care s-a folosit forţa a fost România”. Reamintind că în urma summitului Reagan-Gorbaciov din decembrie 1989 din Malta nu a fost emis niciun document oficial, generalul Frunzeti a făcut observaţia că „niciunul dintre cei doi lideri nu ştiau cât de rapid se vor produce lucrurile. Evenimentele au luat-o înaintea gândirii strategice”.
Ziua de 9 noiembrie 1989, ziua căderii Zidului Berlinului, a conchis dr. Constantin Corneanu, director științific al IRRD și președintele Asociaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice Gheorghe I. Brătianu, „a fost esenţială pentru viitorul Europei. Căderea Zidului Berlinului a fost simbolul prăbuşirii unei lumi”.
FLORIN ANTONESCU / UZPR
