◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024

CFR Cluj a debutat cu victorie în deplasare, în grupele Europa League. Ardelenii, lideri în Grupa A

CFR Cluj a învins formaţia bulgară ŢSKA Sofia, cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul „Vasil Levski” din Sofia, în primul său meci din Grupa A a Europa League la fotbal.

AS Roma s-a impus, tot în deplasare, în fața lui Young Boys Berna, scor 2-1. Având golaveraj mai bun, elevii lui Dan Petrescu devin lideri ai grupei A.

Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Mario Rondon (53) şi Ciprian Deac (74 – penalty).

CFR a jucat bine în prima repriză, dar a fost dominată de vicecampioana Bulgariei, care a reuşit să îşi creeze câteva situaţii de gol. După pauză, echipa antrenată de Dan Petrescu a fost impecabilă şi nu i-a lăsat adversarei nicio şansă, scrie Agerpres.

ŢSKA a început bine şi a avut o primă ocazie în min. 3, când Iomov a şutat din colţul careului, dar Bălgrădean a respins. Burcă a comis o greşeală în propriul careu, dar Bălgrădean l-a blocat pe Sowe (7). Sankhare (10) a trimis un şut din afara careului, dar Bălgrădean a fost la post.

CFR Cluj a evoluat mai atent, mai compact şi a ieşit mai mult la joc, apărând şi primele situaţii de gol. Păun a şutat periculos (19), dar Mattheij a deviat salvator. Vinicius (19) a trimis bine cu capul, Busatto a respins de sub transversală, dar arbitrul a dictat fault în atac.

Bălgrădean s-a remarcat şi în min. 24, la lovitura de cap a lui Sowe.

Până la pauză, CFR a reuşit să mai aibă o oportunitate notabilă, dar Păun (31) a şutat moale.

Ardelenii au deschis scorul după pauză, dintr-o fază fixă: Păun a executat scurt un corner, Deac a centrat, iar Rondon a reluat imparabil cu capul (53).

CFR a tranşat soarta partidei din penalty, în min. 74, prin Deac, după ce Youga l-a faultat în carue pe Debeljuh.

CFR Cluj a arătat că este o echipă mai matură (a avut mai mulţi jucători peste 30 de ani – Bălgrădean 32, Chipciu 31, Camora 34, Vinicius 36, Deac 34, Djokovic 30, Hoban 37, Pereira 33, Rondon 34) şi nu i-a lăsat nicio şansă echipei bulgare.

Partida s-a desfăşurat în faţa a circa 12.000 de spectatori, dar după cum s-a putut observa, puţini dintre ei purtau masca de protecţie, iar distanţarea socială s-a respectat doar pe alocuri.

În celălalt meci al grupei, AS Roma a învins-o pe Young Boys Berna cu 2-1 în deplasare.

CFR va juca următorul meci pe 29 octombrie, acasă, cu Young Boys.

PFC ŢSKA-Sofia – FC CFR 1907 Cluj 0-2 (0-0)

Au marcat: Mario Rondon (53), Ciprian Deac (74 – penalty).
Sofia, Stadionul ”Vasil Levski”: 12.000 spectatori
Europa League – Grupa A

Au evoluat echipele:

ŢSKA: 1. Gustavo Busatto – 15. Thibaut Vion, 26. Valentin Antov (căpitan), 2. Jurgen Mattheij, 18. Bradley Mazikou – 21. Amos Youga, 20. Tiago Rodrigues (10. Stefano Beltrame, 80) – 24. Jerome Sinclair (14. Jules Keita, 63), 13. Younousse Sankhare (23. Ahmed Ahmedov, 71), 30. Gheorghi Iomov (7. Henrique, 80) – 22. Ali Sowe.
Antrenor: Stamen Belcev.
Rezerve neutilizate: 25. Dimităr Evtimov – 3. Geferson, 11. Petăr Zanev, 17. Adalberto Penaranda, 19. Ivan Turiţov.

CFR: 34. Cristian Bălgrădean – 16. Mateo Susic, 55. Paulo Vinicius, 3. Andrei Burcă, 45. Mario Camora (căpitan) – 7. Adrian Păun (11. Michael Pereira, 83), 28. Ovidiu Hoban, 8. Damjan Djokovic, 10. Ciprian Deac (27. Alexandru Chipciu, 78) – 99. Mario Rondon (98. Nicolae Carnat, 87), 22. Gabriel Debeljuh (77. Jakub Vojtus, 87).
Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve neutilizate: 12. Grzegorz Sandomierski – 4. Cristian Manea, 9. Bille Omrani, 13. Denis Ciobotariu, 14. Iasmin Latovlevici, 92. Mike Cestor, 94. Cătălin Itu, 96. Dodi Joca.

Arbitru: Halil Umut Meler; arbitri asistenţi: Mustafa Eyisoy, Cevdet Komurcuoglu; al patrulea oficial: Koray Gencerler (toţi din Turcia)

Cartonaşe galbene: Iomov (61), Vion (83), Chipciu (83), Mattheij (90+3).

digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *