Sidy Thal, prima coproducția a Teatrului German de Stat Timișoara cu Teatrul Evreiesc de Stat București, este parte din selecția oficială a Festivalul Național de Teatru – București. Ediția 34 se desfășoară în intervalul 18-27 octombrie 2024.
Cine este famliariazat cu repertoriul Teatrului Evreiesc, al Teatrului de Stat German din Timișoara sau cel al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț știe că atât regizorul Clemens Bechtel, cât și dramaturgul Thomas Perle își trag seva artei din magma fierbinte și dinamică a realului (în spectacole ca „Versus”, „Viitorul din trecut”, „Eu şi dosarul meu”).
Thomas Perle s-a născut în la Vișeul de Sus, într-o familie mixtă (maghiaro-germană). După căderea comunismului, s-a mutat în Germania, apoi în Austria, unde a studiat Teatru, Film și Media, la Universitatea de la Viena, apoi a fost angajat ca asistent de regie la Schauspielhaus Wien, iar ulterior s-a implicat în diverse proiecte de teatru independent, dar și colaborări în Austria, România și Germania. Clemens Bechtel s-a născut în 1964 la Heidelberg, a studiat Teatrologie Aplicată la Gießen, şi a beneficiat de stagii de studiu în India şi în Africa de Vest.
Textul spectacolului „Sidy Thal” coproducție Teatrul German de Stat Timișoara cu Teatrul Evreiesc de Stat București a fost scris de Thomas Perle împreună cu regizorul Clemens Bechtel și cu participarea Mariei Mădălina Irimia, cercetătoare care a documentat evenimentele anului 1938 din articolele de ziar, anunțurile, dar și rapoartele poliției. A fost luat un interviu lui Michael Hirsch, nepotul familiei Helen și Simon Hirsch, uciși în atac, dar și nepotului lui Sidy Thal.
Cufundat în fotoliul confortabil, cu ochii spre scenă, dar și spre spectatori, te lupți cu un gând tulbure:„Ce-ar fi dacă?”. Ce-ar fi dacă un nebun ar vedea teatru ca pe un pericol ce trebuie anihilat? Ce-ar fi dacă un cinic straniu s-ar juca de-a moartea sau spaima într-o sală de teatru? Ce-ar fi dacă siguranța s-ar defini nu doar printr-un spațiu bine construit și rezistent la mișcări seismce, ci prin ceva mult mai fragil și mai greu de realizat? Uneori extremismul îmbracă hainele nostentative ale toleranței, se deghizează în ele ca să umble printre noi liber și nestingherit. Uneori uitarea se răzbună zvârlindu-te într-un timp cu colți rânjind mereu pregătiți să sfâșie.
Ne depărtăm mult de teatrul tradițional ce poate fi povestit, mai ales că montarea are unele diferențe în funcție de spațiile în care se joacă și care includ nu doar sala de teatru ci și foaierul, strada, sinagoga.„Ne-a fost clar foarte repede că nu vrem să facem o seară de teatru tradițional exclusiv în teatru, locul atacului. Am vrut să includem și orașul și comunitatea evreiască. Ne-au interesat în special întrebările cum își amintește un oraș, ce își amintește? Unde au mai rămas urme în Timișoara?” mărturisea Thomas Perle într-un interviu pe scena.ro.
Cine își amintește de Sidy Thal? Căutând în biblioteca virtuală marca google aflăm că Sidy Thal, care s-a numit de fapt Sorel Birkenthal s-a născut în 1912 la Cernăuţi. La vîrsta de 14 ani a debutat într-un spectacol de varietăţi pe scena unui teatru din oraşul natal. În calitate de cîntăreaţă şi actriţă a participat la nenumărate spectacole, devenind în anii 1930 o vedetă populară în toată România. A interpretat diferite roluri în piese montate atît la Bucureşti, cît şi la Iaşi. Sidy Thal a supravieţuit atacul legionarilor din 26 noiembrie 1938. În urma atentatului au murit patru persoane, peste 70 au fost rănite. Cei care au pus la cale atentatul au fost identificaţi. Cel care a aruncat două grenade în sala de spectacole a fost Ferdinand Ghedeon, un etnic german, în vîrstă de 32 de ani, convertit la ortodoxie şi membru activ al Gărzii de Fier. În 1940, s-a mutat la Chişinău, lucrînd la Teatrul Evreiesc din oraş. După război s-a reîntors în oraşul natal, Cernăuţi, devenind membră a ansamblului filarmonicii din localitate. În următorii ani, Sidy Thal s-a impus ca actriţă, fiind cunoscută în toată Uniunea Sovietică, jucînd în piese de teatru interpretate în limba idiş. Sidy Thal a murit în 1983 la Cernăuţi, unde a fost onorată cu o „stea”, amplasată în piaţa din faţa Teatrului şi cu o placă memorială instalată pe clădirea Filarmoncii. (Date biografice suplimentare despre Sidy Thal, în: Topografia digitală a Bucovinei multiculturale – Digitale Topographie der multikulturellen Bukowina.
La București, realizatorii spectacolului optează pentru o primă parte desfășurată în foaier, unde asistăm la o scenă de teatru în teatru în tonuri ludice pline de tandrețe deși cuprinde un episod de moarte, dar și premoniții ale unui viitor foarte apropiat sumbru în care fuga este singura șansă de supraviețuire. Totul se desfășoară pe fundal de muzică live, iar cei opt actori trec lejer de la un rol la altul, jonglând între idiș și germană fără ca spectatorul să aibă dificultăți de înțelegere a mesajului.
În a doua parte publicul este invitat în sală. Avem în față un decor auster, rece, construit din schele metalice în care se conturează planul atentatului atribuit Gărzii de Fier, dar și consecințele acestuia în cotidian. Trupa Teatrului de Stat German din Timișoara practică un joc dens, legat, neostentativ, calibrând excelent rațiunea cu emoția, un joc de echipă în care nu distingi secundarul de principal, nici amănuntul de întreg. Punctul forte în regia lui Clemens Bechtel este distribuirea unei singure actrițe atât în rolul titular, cât și în cel al lui Corneliu Zelea Codreanu. Binele poartă desori masca Răului, așa cum Răul se poate farda căpătând chipul Binelui. Fondul muzical susține o atmosferă de presimțiri funeste. Nimic nu este patetic, doar teatru vibrând de tensiuni, lucid, tăios, ca un semnal de avertizare pentru un prezent și un viitor ce nu pot să se salveze din îmbrățișarea letală a unui trecut prea repede uitat.
Spectacolul lui Clemens Bechtel poate fi privit ca un resort ce declanșează „conștiința critică unei epoci”(Henri Wald), prelungind teatrul în viața cotidiană, ștergând granița dintre scenă și spectatori. Confruntarea cu adevărul istoric devine pretext și subiect al spectacolului de teatru, într-un demers onest, asumat, necesar. Pe scenă, teatrul nu s-a făcut, pur și simplui, ci s-a trăit. În sală, mesajul său s-a întins fără menajamente. Am trăit un timp, ne-am trăit spaimele și pericolele mereu la pândă, respirația șuierătoare a spectacolului simțindu-se mult timp după căderea cortinei.
Alina Mariana Maer / UZPR, Filiala Prahova
