Luni, 30 septembrie a.c., la ora 19.00, la Teatrul Național București (sala Atelier) va avea loc spectacolul multimedia „Iulia Hasdeu. Mesaje de dincolo”, un omagiu-eveniment la împlinirea a 155 de ani de la nașterea Iuliei Hasdeu.
Acest spectacol găzduit de Teatrul Național captează fabuloasa viață a Iuliei Hasdeu, din perspectiva sufletului ei eliberat și este evocat cu mare măiestrie artistică de actrița româno-canadiană Claudia Motea.
Publicul va avea șansa de a se întâlni cu un destin de excepție: tânăra care la doar 11 ani absolvea Colegiul Sfântul Sava și Conservatorul, iar la 16 ani era studentă la Sorbona, scria versuri, teatru și roman și avea aceleași aspirații și dorințe ca adolescenții de azi.
Iulia Hasdeu a fost un copil supradotat, spiritual și intelectual, care avea presimțirea nemuririi și, deopotrivă a trecerii ei scurte prin această viață, în timp ce părinții ei își puneau mari speranțe că va deveni una din gloriile României. Moartea ei prematură, la mai puțin de 19 ani, a fost o mare cumpănă pentru părinții ei și o mare decepție, cu care nu s-au împăcat toată viața. Asta l-a determinat pe tatăl ei, savantul filolog și istoric Bogdan Petriceicu Hasdeu, să o invoce, ani la rând, prin tehnici spiritiste, în ciuda mesajului ei tainic, din lumea de dincolo: „Sunt fericită. Te iubesc. Ne vom revedea. Asta ar trebui să îți fie de ajuns.”
Închis într-un trup de copilă, sufletul ei se descătușează și vine la întâlnirea cu noi pentru a ne dezvălui un crâmpei din tainele vieții și ale morții.
Spectacolul cinstește memoria simbolului național al tinereții creative.
Scenariul: Radu Aldulescu
Regia și selecția muzicală: Alina Hiristea
Parteneri: Asociația Culturală UNESCO Iulia Hasdeu, Asoc. International Artiscan, UZPR, Editura Creator/ Lib