Un curs de masterat în pantomimă, care va avea o durată de un an şi la finalul căruia absolvenţii vor primi diplome studenţeşti, va fi lansat de o universitate din Marea Britanie în 2022, notează BBC. Reprezentanţii Universităţii Staffordshire afirmă că acest curs de masterat reprezintă o premieră mondială şi se adresează atât persoanelor care lucrează în industria teatrală, cât şi în afara acesteia.
Studenţii cursului, care va începe în septembrie 2022, vor beneficia de o pregătire practică şi de prezentarea unor noţiuni teoretice despre această artă teatrală. „Vrem să vedem cât de departe putem merge cu acest curs. Rolul pantomimei în secolul al XXI-lea va fi de asemenea examinat în acest curs”, a declarat Robert Marsden, profesor-asociat la catedra de regie şi actorie din cadrul Universităţii Staffordshire.
În acelaşi curs, studenţii vor crea şi vor produce spectacole originale, care vor fi jucate pentru comunitatea locală. De asemenea, cursanţii vor beneficia de o pregătire artistică formală şi vor acumula experienţă în vederea construirii unor cariere în viitor.
Obiectivul cursului nu este însă doar acela de a produce actori, regizori şi alţi angajaţi ai spectacolelor de pantomimă. Profesorul Marsden consideră că aptitudinile dobândite în timpul cursului se vor dovedi utile şi în alte domenii. De exemplu, cursul include „un modul întreg privind înfiinţarea unei companii de teatru, care va oferi studenţilor multe aptitudini practice şi de o importanţă critică”, arată organizatorii.
Iniţiativa a fost creată în colaborare cu Wilkes Academy of Performing Arts. Directorul acestei academii, Jonathan Wilkes, a apărut cu regularitate în spectacole de pantomimă la Regent Theatre din Stoke-on-Trent.
Spectacolele de pantomimă au devenit tipice pentru târgurile de Crăciun din epoca victoriană şi sunt considerate adeseori de o importanţă vitală pentru companiile de teatru, datorită capacităţii lor de a genera venituri şi de a atrage noi categorii de spectatori.