Lucrarea poate fi accesată la adresa: http://www.fundatia-averescu.ro/revista/almanahStrajer2020.pdf
Fundaţia Mareşal Alexandru Averescu, care fiinţează în garnizoana Buzău începând din octombrie 2005, a dorit să marcheze cei 15 ani de existenţă, pe lângă alte manifestări, şi prin editarea unui almanah retrospectiv al revistei sale port-drapel, Străjer în calea furtunilor. Apărută, e drept, cu doi ani mai tâziu, publicaţia a căutat şi a reuşit, credem, să-şi împlinească menirea de vector de imagine a Fundaţiei, propunându-şi, de la început, să susţină şi să promoveze în spaţiul public, cu forţa cuvântului şi argumentul imaginii, cele mai relevante înfăptuiri ale acesteia. În acelaşi timp, s-a străduit să ofere cititorilor săi, din ce în ce mai interesaţi de conţinutul acestei publicaţii, file din patrimoniul ştiinţific şi cultural al oştirii române, în ansamblu, şi al arealului militar buzoian, în particular.
Din cele 27 de numere apărute din 2007 şi până în prezent, coordonatorii lucrării au încercat să selecteze cele mai relevante materiale, din dorinţa de a acoperi întreg spectrul de exprimare al acesteia, de la ştiinţă militară la arealul cultural buzoian, semnate de nume consacrate ale ştiinţei militare romneşti, dar şi de alţi pasionaţi ai domeniilor de exprimare ale revistei, aceştia din urmă găsind astfel un spaţiu de afirmare generos pentru creaţiile lor ştiinţifice sau culturale.
Almanahul de faţă, născut din dorinţa de a marca, editorial, o bornă pe linia ascendentă a Fundaţiei, găzduieşte şi readuce la vedere doar o mică parte din bogatul tezaur depozitat în paginile revistei şi, suntem siguri, va dovedi peste ani că Fundaţia Mareşal Alexandru Averescu nu s-a pus doar în slujba imediată a militarilor buzoieni de ieri şi de azi, ci a îmbogăţit şi patrimoniul local şi naţional al oştirii române, ca parte incontestabilă a patrimoniului cultural naţional. Incontestabil, Fundaţia şi revista sa au reuşit să formeze un binom care să se impună ca un reper emblematic pe coordonata socio-culturală a oştirii române.
Cu un conţinut bogat şi diversificat în informaţii, în elaborări teoretice de certă valoare ştiinţifică şi în studii şi evocări istorice riguros elaborate, cu o formă grafică deosebită, rod al entuziasmului şi priceperii colectivului redacţional, din care amintim membrii ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, colonel (r.) dr. Mircea Tănase, publicist Viorel Frîncu, maistru militar principal Iulian Cadulencu, plutonier adjutant principal Sandu Popa, dar şi a profesioniştilor Editurii Editgraph din Buzău, lucrarea poate fi una de referinţă în spaţiul publicistic militar şi ne place să credem că exemplul Garnizoanei Buzău poate fi urmat şi de celelalte garnizoane ale ţării, unde militarii, în activitate sau în rezervă, şi societatea civilă fac corp comun în mersul înainte al naţiunii.
Colonel (r.) dr. Mircea Tănase