Recunosc, înainte de anul 1990 am fost pescar înrăit. De la vârsta de nouă ani am început să bântui Lacul Siutghiol cu barca, în căutarea prăzii, Mă lua cu el nea Găină, invalid de război și fost căpitan în Armata română, la tancuri. El m-a învățat să leg cârligele pe undiță, să fac chiostece și plute din pene de gâscă, să potrivesc adâncimea plutei, să prepar o mămăligă specială pe care peștele să nu o poată fura ușor, să potrivesc râmele în cârlig, să momesc locul de pescuit, să trag la vâsle și să ancorez barca.
Mai târziu, am învățat de la pescarii de pe digul de larg al portului Constanța să pescuiesc guvizi, hanuși și stavrizi, limbă de mare și lufari.
Când am ajuns să pescuiesc pe Lacul Tașaul și pe Dunăre, eram, deja, specialist.
Dar în ciuda faptului că veneam mai mereu cu traista doldora de pește, eram un amator. N-aveam școală, n-aveam patalama la mână, care să ateste că plăticile, crapii, bibanii, șalăii și somoteii pe care îi capturasem fuseseră prinși cu știință, nicidecum printr-un noroc chior.
Curs de inițiere în pescuit
Astăzi lucrurile s-au cam schimbat. Dacă vrei să dai cu undița la baltă, e musai să ai școală. Iată, la Tulcea, Centrul pentru Formare profesională și Dezvoltare Regională a organizat, în perioada 1 noiembrie – 13 decembrie 2024 un curs pentru pescarii în apele interioare și de coastă, cu durata de cinci săptămâni. Viitorii pescari trebuie să aibă cel puțin opt clase și să achite o taxă de 770 de lei.
Cursanții vor învăța de la profesioniști o mulțime de lucruri: toate tipurile de unelte de pescuit și modul de folosire a acestora în funcție de sezon și speciile de pește ce se pot pescui cu respectivele unelte; modul de confecționare, reparare, conservare și întreținere a uneltelor de pescuit; cum se manevrează o barcă pescărească și orientarea pe apă; condițiile de transport al peștelui de la locul de prindere până la cherhana; prevederile legislației privind pescuitul și acvacultura; noțiuni de biologie privind comportamentul diferitelor specii de pești; dimensiunile peștelui admise la pescuit; zonele de graniță fluviale și maritimă. Absolvenții cursului primesc o diplomă recunoscută pe plan național și internațional.
Școala de pescari și vânători
Stimați cititori, trebuie să știți că în urmă cu aproape o sută de ani, învățământul în domeniul pescuitului se făcea mult mai temeinic și cu o mai mare exigență. Iată, în perioada interbelică, în Constanța, a fost înființată o „școală de pescari și vânători”, care funcționa pe lângă Institutul Bio Oceanografic, întemeiat de Grigore Antipa în 1932, institut în care fusese organizat un „punct de observație și cercetare a pescuitului marin”.
Potrivit regulamentului școlii, emis la 31 iulie 1938, scopul ei era „de a forma pescari români la Mare, bărbați curagioși și pricepuți, în stare să înfrunte toate greutățile și riscurile pescuitului la Mare, să pregătească marinari în adevăratul înțeles al cuvântului, care să iubească marea și să fie înfrățiți cu navele cu care vor cutreiera întinsul apelor. Totodată să pregătească buni meseriași care să știe să-și lucreze singuri sculele de pescuit, să le modifice după trebuință și să le întrețină cât mai bine.”
Școala avea internat, iar întreținerea elevilor era gratuită. Studiile durau trei ani, iar numărul locurilor din fiecare an era „condiționat de fondurile disponibile pentru întreținerea elevilor și procurarea materialelor pescărești.”
Pregătirea practică și teoretică viza exclusiv domeniul pescăresc marinăresc. Personalul instructor pentru practică avea următoarea componență:
„- un maestru pescar pentru lucrări pescărești la Mare, confecțiuni de instrumente etc.;
– maestru pentru împletitură de răchită, papură, frânghii;
– maestru mecanic cunoscător al motoarelor cu explozie folosite pe vasele pescărești;
– maestru de înot și navigație.”
În scoală erau admiși copii cu vârsta de 15 – 16 ani. Candidații erau supuși „la o vizită medicală serioasă” și la „un examen teoretic asupra limbii române și matematicii”.
În școală nu se admiteau corijențele. Elevii care nu aveau aptitudini pentru viața de pescar și a căror medie generală era sub 6 erau exmatriculați definitiv. Anul III se încheia printr-un examen general, cu probe practice și teoretice. Cei declarați „reușiți” primeau diploma de pescar practicant.
În următorii doi ani, absolvenții făceau practica de pescari, primind ca retribuție o cotă parte din valoarea peștelui pescuit. După parcurgerea celor doi ani, pescarii practicanți care se distingeau prin munca și calitățile de buni meseriași primeau „diploma de pescar maestru și un premiu în materiale pescărești: o lotcă de mare, și un tacâm de instrumente obișnuite de pescuit (paragate mari și mici, grip și setci).”
Toți elevii școlii, dar numai pe o perioadă de cinci ani, erau „asigurați pentru accidente mortale survenite în timpul exercitării pescuitului”.
În școală se aplica disciplina militară. Elevii purtau uniforma de marinar, cu bereta și inițialele școlii. Printre pedepsele la care erau supuși indisciplinații figura și carcera.
Directorul școlii era „licențiat în științele naturale cu cunoștințe dovedite în probleme și practica pescărească”.
Comitetul școlar era compus din: șeful Institutului Bio Oceanografic, directorul școlii, președintele Camerei de Comerț și Industrie Constanța, un reprezentant al municipiului, un reprezentant al județului și un profesor.
Funcționarea școlii era finanțată prin subvenții care erau prevăzute în fiecare an, în bugetele Ministerului Agriculturii și Domeniilor, Camerei de Comerț și Industrie Constanța, Ministerului Educației Naționale, Ministerului Muncii, județului și municipiului Constanța.
Cursurile școlii începeau, în fiecare an, la 1 septembrie. Pentru anul 1937, școala s-a deschis, în mod excepțional, în luna aprilie.
