Liderul mondial Novak Djokovic a cedat în fața lui Dominic Thiem (numărul 3 ATP), în semifinalele Turneului Campionilor. La capătul unui meci-maraton, sportivul din Austria a obținut victoria cu numărul 300 în circuit.
Dominic Thiem este primul finalist de la ediția din acest an a Turneului Campionilor. Austriacul s-a impus în fața lui Novak Djokovic în trei seturi, scor 7-5, 6-7, 7-6, după două ore și 57 de minute. În ciuda faptului că a salvat cinci mingi de meci, numărul 1 mondial a fost nevoit să se recunoască învins de Thiem, care va lupta pentru trofeu cu învingătorul din cealaltă semifinală, dintre Rafael Nadal și Daniil Medvedev.
Djokovic a ratat ocazia de a-și trece în palmares al șaselea titlu la Turneul Campionilor, după cele din 2008, 2012, 2013, 2014 şi 2015. De partea cealaltă, Thiem ar fi la primul succes în această competiție. Câștigător al Grand Slam-ului de la US Open din acest an, austriacul a ajuns la al 300-lea succes în circuitul ATP. Deși per total, sârbul conduce în confruntările directe cu Thiem, 8-5, al treilea jucător al lumii și-a adjudecat trei din ultimele patru dueluri.
Rafael Nadal – Daniil Medvedev, cealaltă semifinală de la Turneul Campionilor
Oponentul lui Thiem din ultimul act va fi câștigătorul dintre Rafa Nadal și Daniil Medvedev. Austriacul l-a învins pe iberic în faza grupelor. Nadal și Medvedev s-au întâlnit de trei ori în circuit, iar spaniolul s-a impus de fiecare dată. Ultimul duel s-a înregistrat la ediția precedentă a Turneului Campionilor, când Nadal a câștigat greu, 7-6 în decisiv.
Theim are un palmares favorabil în disputele cu Medvedev, conducând cu 3-1 în duelurile directe. Ultima confruntare a avut loc în acest an, în semifinalele US Open, unde austriacul a câștigat în minimum de seturi. În meciurile contra lui Nadal, Thiem este în dezavantaj. Numărul doi ATP conduce cu 9-6, însă austriacul poate avea un ascendent moral după succesul de acum câteva zile.