„Mărturii maramureșene”, revistă de cultură, tradiție și atitudine civică, avându-l ca redactor-șef pe scriitorul și preotul Radu Botiș, a ajuns la numărul 22/23, an VII, 2025. Revista apare sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și Ars Vivat.
Coperta revistei ne încântă cu imaginea unui tânăr studios care e preocupat de scris la lumânare, pare a fi din evul mediu dar e posibil a fi și un tânăr din zilele noastre purtând iia tradițională. Am aflat că această imagine sintetică care leagă trecutul de prezent a fost realizată de Georgiana Maria Botiș.
Sunt prezenți în această revistă:
Mihaela CD – poet, prozator, critic literar, eseist și publicist, stabilită la Montreal în Canada, româncă prin origine, nu uită de unde a plecat și e mereu prezentă în țară dar și în străinătate cu articole care prezintă fața României natale din trecut, dar și din prezent. În articolul cu titlul Patriotismul, o datorie! Mihaela CD observă că: „Forțe oculte nevăzute sunt înfiltrate la nivelul cel mai înalt internațional care încearcă să destabilizeze filonul patriotic al națiunilor, încurcându-le rădăcinile, lovesc în morala creștină prin curente tulbulente de tip woke, trans umanism și identitate de gen; unele curente și idei de tip nou care propovăduiesc decadență, vulgarism, consum de droguri, imoralitate, satanism și o lipsă totală a valorilor pot lovi identitatea unui popor aflat în fața globalizării. Astfel scriitoarea Mihaela CD dovedește prin exemplul personal că:
-„Oriunde s-ar afla în lume, românii se adună în comunități și formează mici Românii.” Și e absolut convinsă despre patriotism „care trebuie să fie nu numai o declarație de iubire pentru țară ci un angajament concret pentru binele și viitorul ei.”
Ionuț Țene, apare cu un studiu amplu despre „ Urmașii voievozilor maramureșeni Dragoș și Sas: goralii valahi și volohii de azi” -răspunzând la întrebarea de ce au ales boierii și voievozii români din Ardeal ca să emigreze în sudul Poloniei (sudul Poloniei a fost un spațiu de interferență etno-culturală româno-slavă). Se scrie despre cartea scrisă de Ion Drăgușanul având titlul „Urmașii lui Dragoș Voievod” – carte care a apărut la Cluj în anul 2024 și care „ realizează o explorare istorică curajoasă axată pe descendența și moștenirea voievodului maramureșean Dragoș, autorul fiind dependent de anumite tipuri de surse istorice cum ar fi cronicile și legendele”:.. urmașii lui Dragoș și Sas se regăsesc în Slovacia, Cehia, Polonia sau Ucraina (regiuni istorice cu profunde rădăcini ancestrale româno-slave, sunt cei pe care îi numim în epoca modernă valahi gorali sau vlași.”
Radu Botiș prezintă cartea autorului Răzvan Ducan cu titlul „Tricoul cu Eminescu” reproducând acest tricou purtat de autor în semn de respect față de opera eminesciană. Volumul de poezii este „un exercițiu de admirație pentru Mihai Eminescu în care autorul își construiește un Eminescu viu, prezent în viața sa zilnică, fie sub forma unui bust -ntr-un oraș provincial, fie ca un simbol purtat pe piept, împrimat pe un tricou. Poezia „Tricoul lui Eminescu” este definitorie pentru această viziune, în care prezența poetului nu este doar o declarație estetică, ci o formă de apartenență la un ideal:
„Sunt un tânăr bătrân ce umblă vara./ Cu poza lui Eminescu pe tricou,/ Pentru că în adâncul poeziei sale am privit,/ Și nu mi-a revenit privirea ecou”: alte poezii sunt construite sub forma unor dialoguri cu Eminescu, se scriu reflecții asupra poeziei și destinului poetului și nu în ultimul rând se reamintește originalitatea și „reinterpretarea lui Eminescu în context contemporan”, subliniază poetul Radu Botiș.
În urma pelerinajelor făcute la Mănăstirea Rohia, poetul Radu Botiș scrie cum „pașii mei se pierd pe poteca tăcută/ drumul urcă lin,/ iar dealul poartă în el/ șoaptele vechi ale sfinților… aici simt veșnicia aproape/ nu ca pe o povară, o simt/ ca pe o adiere ce duce cu ea/ grijile pământulu./pelerinul din mine nu caută răspunsuri,/ ci liniștea întrebărilor nesfârșite./ la Rohia, totul tace/ și în această tăcere/ îl regăsesc pe Dumnezeu” (Pelerin la Rohia). Radu Botiș nu uită să ne reamintească însemnătatea Zilei Naționale a Culturii, celebrată anual pe 15 ianuarie, odată cu aniversarea nașterii poetului național Mihai Eminescu: „Este un prilej de a celebra ceea ce ne unește ca națiune: dragostea pentru frumos, creativitatea și respectul pentru tradiție”.
Colonelul Gavril Babiciu aduce în atenția cititorilor, prin scrierea „Continuitate în credința șișeștenilor prin pictură și copiere ce cărți liturgice”, pe Ștefan Zugravu Șișeșteanul; acesta a fost diac al bisericii din Șișești, care nu numai că pictează icoane maramureșene, iconostase, picturi murale pe biserici de lemn, dar și copiază cărțile liturgice care se păstrează și azi – dovadă a credinței strămoșești. Aceste cărți erau folosite în oficierea slujbelor la Parohia Șișeștiului până în zilele noastre. În 1885 vine în satul Șișești preot paroh dr. Vasile Lucaciu – iar despre aceasă personalitate autorul a mai scris o carte.
Lidia Vianu, autoarea antologiei „Criticii de întâmpinare”, carte care se pare a fi prima din România de acest fel, în cuvântul ei îi îndeamnă pe tineri să citească, dar afirmă și că „literatura contemporană are nevoie să fie prezentată și lăudată; bucuria lecturii nu poate să moară” (în aceeași ordine de idei, scriitorul Iacob Oniga, din zona Lăpușului, zicea că „trebuie să te promovezi singur, că altfel nimeni nu-ți are hia”).
Sectorul poezie e susținut de Aura Ungureanu, din București, care scrie o poezie ca o litanie: „Doamne,/ ai fost lângă mine mereu/ în clipe de mare bucurie/ când TU, Doamne îmi răvășeai sentimentele,/ sau când zbuciumul devenea lacrimă Doamne,/ dă-mi puterea să iubesc până-n ultima clipă a vieții mele,/ acum și pururea și-n vecii vecilor AMIN! (Ruga către Dumnezeu).
Marin Moscu ne lămurește incertitudinile care-i mai frământă pe unii și pe alții definind idealul patriotic: „Cine stă cu capul plecat/ Va paște din pământ secat,/ Nu va avea coloană omenească,/ Va uita chiar să vorbească…/ Cine va sta cu fruntea sus/ Va ști cum s-a născut Iisus,/ Cum credința noastră românească/ Pe făgașuri noi va fi să crească…/ Cine va merge-n lume cu gând bun/ Va ști că Decebal a fost străbun,/ Că n-am pășit pe urme indecente,/ Că ne-am călit din apă și din pietre… Incertitudini nu vor fi să fie/ În holda mare de câmpie.” (Incertitudini).
Strigătul spre înțelegere și pace-ntre popoare: „Doamne, al treilea război mondial/ Are șansa tot unu la unu?…/ Răspuns ferm și nefericit:/ Dacă nu construiți/ Coloana Infiniră a Păcii,/ Șansa va fi înfiorătoare,/ Inevitabil/ Unu la unu… (Șansa unu la unu).
Tot la secțiunea poezie, Dan D. Gîrjoabă scrie o poezie religioasă ca o mărturisire emoționantă a sentimentelor față de divinitate și exprimă dorința de mântuire:
„Mântuirea nu are glas,/ dar o simt în fiecare răsuflare,/ în pașii mei care nu mai rătăcesc./ Credința nu e un zid,/ nu e lanț,/ nici teamă,/ ci o fereastră deschisă/ spre cer.” (Tăcerea dimineții).
Suflet pustiit, gol, de cele mai multe ori fără speranță, poetul George D. Piteș creează imagini dezolante, rod al simțirilor sale sufletești (cum ar zice Arghezi „Din bube, mucigaiuri și noroi/ iscat-am frumuseți și sensuri noi”): „Eternul frig chemare dezolantă / Și umbrele ne-o alunga din țară,/ Înghesuiți în viața trepidantă… Cu suflet mort și nume de ocară/ Trădând strămoșii-n vria debordantă/ Rămâne-vom în veci pe dinafară.” (Adunături de orliști).
Marieta Coman scrie o poezie cu tentă filosofică, în care încearcă să dea răspuns unor întrebări existențiale în stilul lui Bacovia: „Când drumurile se-ncâlcesc/ și nu găsești cărarea/ învolburate zări privești/ și nu mai fâlfâie-nălțarea/ privirea o mai ții în sus/ doar pentru rugăciune/ și colbul negru ți se pare/ că se prinde pe tine…. și tot te-ncearcă o-ntrebare/ ce faci atunci când viața doare?/” (Când viața doare).
Georgiana Maria Botiș scrie un amplu studiu psiho-pedagogic și social având ca temă Cerințele Educaționale Speciale (CES) ale unor copii cu deficiențe de adaptare la mediul educațional și care trebuie să se integreze la „școala incluzivă” de la noi pentru a se integra cu succes în societate. Pentru realizarea acestui aspect, cadrele didactice trebuie să influențeze, să instruiască și să educe fiecare elev coform particularităților individuale, lucrând diferențiat.
Se amintește importanța asistenței psihopedagogice din școli, se dau caracteristicele generale ale copiilor cu CES, se grupează pe categorii, se disting trei tipuri de dificultăți la copiii cu probleme de comportament, se scrie despre manifestările specifice ale copiilor cu CES – autism, sindromul Down, dificultăți de limbaj și dislexie, modalități de abilitare a copiilor etc. „Într-o abordare inclusivă fiecăruia să îi fie valorificate calitățile, pornind de la premiza că fiecare elev este capabil să realizeze ceva bun”. Un ajutor de nădejde îl vor da pentru integrare și specialiștii – logopezi, psihopedagogii și consilierii școlari. (Copiii cu cerințe educaționale speciale Modalități de abilitare).
Gelu Dragoș se oprește asupra poeziei rodnicului poet mureșean Răzvan Ducan, din noul volum numit „Vești din nemângâiet”: „În cele 80 de poezii, poetul face o scurtă și acidă radiografie a vieții social-economice și chiar sufletești a cetățenilor României de azi…”. Răzvan Ducan este un poet social care-și dorește întoarcerea fiilor acasă, unde pâinea e mai bună ca oriunde în lume, își dorește părinți și bunici fericiți… Vasile Bele se oprește asupra unui volum dedicat atât copiilor, cât și bunicilor, cu o recenzie despre cartea „Stiloul fermecat, povești, ghicitori, poezii pentru pici, părinți, bunici” – scris de Ioana Ilieși – carte căreia i s-a acordat Premiul I în Cadrul premiilor revistei „Din vatra satului”. Stiloul fermecat se oprește în poveștile lui asupra sărbătoririi zilei de naștere la copii nevoiași, despre iubirea față de animale, despre sfaturile „timpului” în legătură cu petrecerea lui : ghicitorile ajută la identificarea personajelor din alte povești, iar secțiunea „poezii” cuprinde tema anotimpurilor, în general „un volum de excepție dăruit nouă „copiilor din noi” , părinților și bunicilor.” Redau spre sfârșit „O problemă în versuri: „Zece oameni de zăpadă/ Au pornit și ei pe stradă/ La plimbare, căci de frig,/ Nasul le e ca un covrig./ În parc ei s-au întâlnit,/ Cu alți opt ce-au pornit, /O întrecere reală:/ Cea mai mare-mbulgăreală./ Dintre ei cinci au plecat/ Pe-o bancă s-au așezat,/ Câți oameni au mai rămas, oare,/ Să se joace în ninsoare?”.
Subsemnata scriu o recenzie la cartea „Noblețea unei identități”, de Rudy Moca. Rudy Moca este un artist păpușar din Tg. Mureș care scrie o carte autobiografică la lectura căreia putem afla tăria de caracter și noblețea atitudinilor față de ceilalți oameni de-a lungul timpului. Scrisă cu talent și pricepere de un narator de excepție, autorul relatează ambiția copilului Rudy de a „fi mare”, citește mult de mic copil, fiind studios și dornic de a-și arăta puterile sale spirituale și morale. Mereu avea dorința de autodepășire și perfecționare, devine Mare Maestru Păpușar al României, joacă peste 500 de roluri în 37 de ani de activitate neîntreruptă atât în țară cât și în străinătate. Are o dublă identitate etnică ce-i curge în sânge, una maghiară după mamă și una romă după tată, e ardelean, român-ortodox. E interesantă și adevărată afirmația: „Unii oameni mă urăsc că nu-s ca ei, eu îi iubesc că nu-s ca mine”. Se relatează întâmplări de viață, autorul având simțul umorului, pentru Rudy e o normalitate aceea de a admite faptul că a fi țigan este mai mult decât o stare, este un dat și poate deveni un titlu de noblețe. O carte scrisă cu sinceritate și pasiune în arta scrisului biografic și memorialistic. Cele două aserțiuni ce urmează completează portretul actorului Rudy Moca:
– „Eu nu sunt ceea ce pare a fi că sunt”. și
– „Sunt omul – actor care exersează nemurirea!”.
Însemnări literare scrie pr. dr. Maxim Iuliu Marius Morariu despre poezia Ruxandrei O. Anastasiu – „Gânduri bune, inimi curate, Poezii, vol. 12” , Pro Diaspora, Montreal, 2024
Anca Bocicorec debutează cu versuri ancorate în realitate: „Trăim vremuri grele pe acest pământ,/ Plin de oameni egoiști și răutăcioși,/ Se bucură de suferința altora/ Oameni reci am devenit cu toții./ Stingerea s-a dat în inima omului/ Cum s-au stins părinți și bunici/ Au plecat cu dânșii bunătatea și iubirea/ Într-o lume mai bună și sinceră…(Într-o zi tulbure).
In memoriam – Adrian George Itoafă – un poet și un prozator de excepție. Ultima oară când l-am întâlnit zicea că va scrie un roman istoric de 800 de pagini având în centru un domnitor român mai puțin cunoscut, nu mai știu dacă și-a îndeplinit dorința. Dar aici, reproduc doar o strofă din poezia „ce suntem de fapt noi, bărbații?”: „ce suntem de fapt noi, bărbații?/ nimic fără femei,/ atunci când ieșim, uităm dacă suntem/ ființe sau fluvii ce pier în aval personal,/ neîmpliniți, asta suntem”.
Redacția revistei scrie despre Asociația pentru Dialog și Valori Universale, care a ajuns la a V-a ediție a concursului „Ființă Sfântă, Mama” și un volum aniversar în pregătire. Tema centrală a concursului – figura mamei – are o rezonanță profundă, subliniind rolul fundamental al femeii în educație, societate și familie.
Cristina Mathias – vicepreședinte AJRP în Republica Moldova, Bălți – îi ia un interviu col. (rez) Iurie Neghină, scriind răspunsurile acestuia care justifică titlul: „În inima mea, iubirea este pentru un popor, o limbă și două țări”: „În calitate de militar moldovean, aș dori să văd o susținere mai activă a României pentru securitatea și integrarea Moldovei în structuri occidentale; pot spune că fiecare popor stă pe umerii trecutului, repet, suntem o națiune în două state. Sunt mândru să fiu român și moldovean în același timp”.
Despre Constantin Lupeanu aflăm că a fost ales consilier al Asociației Internaționale Confucianiste, este cel care a publicat de-a lungul anilor în revistele românești de cultură mai multe articole și studii despre Confucius ( 28 septembrie 551 – 4 martie 479 î. Hr.), iar din opera lui a tradus și a publicat cele mai de seamă lucrări; din vremuri străvechi, Confucius este venerat ca „Sfântul dăruit de cer” socotit ca fiind unul din cei mai învățați oameni ai societății de atunci, dar și de acumm fiind pe listă cu cei mai mari gânditori ai lumii din toate timpurile, alături de Platon, Aristotel, Copernic, Spinoza, Bacon, Newton, Leonardo da Vinci, Voltaire, Kant și Darwin.
Mihali Tiberiu readuce-n memoria colectivă imaginea celei ce a fost îndrăgita și respectata cântăreață de muzică populară Titiana Mihali, iar din 2025 Consiliul Local al orașului Borșa a adoptat o hotărâre importantă prin care centrul cultural al orașului a fost redenumit „Centrul Cultural orașul Borșa Titiana Mihali”.
Florica Bud, președinta Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, publică spre amintirea celor prezenți la cenaclu jurnalul ședinței din data de 22.02.2025, unde s-a ținut un moment de reculegere pentru poetul Ioan Meteș Chelințanu, dr. Felix Marian și dr. Ioan Gherheș, care ne-au părăsit înainte de vreme.
Marian Nencescu evocă personalitatea dirijorului, compozitorului și interpretului Eugen Doga, omagiat de UZPR, „poate cel mai cunoscut compozitor de film de origine română – a scris muzică originală depășind 40 de filme”. Este amintită și cartea Iulianei Gorea Costin, „După ani de înstrăinare… Timpul – arbitru suprem”.
Alexandru Ruja se oprește asupra satului Someș Uileac, unde slujește de peste 32 de ani părintele Marcel Markus, ce tocmai a sărbătorit 60 de ani de viață. Devotat parohiei, preotul a condus la veșnicie peste 300 de oameni, a renovat biserica din temelii, a refăcut vechiul monument al eroilor căzuți în cele două Războaie Mondiale, reface iconostasul care e încă în lucru, la fel și o capelă mortuară; preotul Marcel Marcus e ca un frate pentru credincioși, e deschis și „simte satul”.
Laura Cătălina Dragomir descrie Festivalul Internațional de Poezie, ediția a V-a; Getafe, Ediție Specială la București și lista premiilor și câștigătorilor la diferite secțiuni. Remarcăm premierea revistei „Mărturii maramureșene”.
Revista Poezii pentru sufletul meu nr. 16/2024 include ca nucleu creația a 8 autori de seamă din Maramureș: Vasile Bele, Gelu Dragoș, Radu Botiș, Ioan Romeo Roșiianu, Carmen Mihaela Coca, Valentin Lupea, Aurelia Oancă și Vasile Dan Marchiș.
Colectivul de redacție al revistei „Din vatra satului” propune premii la mai multe secțiuni: volum monografic, literatură pentru copii, volum „in memoriam”, volum aniversar, antologii, antologii colective, reviste de literatură, folclor, tradiție etc.
Revista Spania literară, revistă de cultură care apare la Getafe – Madrid, Spania își prezintă un bilanț cultural la sfârșit de an, această revistă fiind condusă de Juan Jose Garcia; se amintesc cele mai importante evenimente, printre care și organizarea, la Biblioteca Metropolitană din București, a sărbătoririi împreună cu românii Ziua Națională a României. „Mesajul acestui eveniment a fost pe cât de simplu, pe atât de sincer: suntem români prin simțire, prin definire, prin prelungirea aripilor care ne conturează zborul. Suntem români, indiferent că locuim într-un colț al țării noastre sau într-un alt colț de lume”.
Articolul „Eroi (ne)uitați ai neamului” îl readuce memoriei colective pe țăranul cu suflet de ostaș Botiș Iosif, care a murit pentru România Mare. Născut la Năpradea, jud. Sălaj, Botiș Iosif a luptat în 1919 pe front pentru a apăra granițelor Transilvaniei, lăsând în urmă pe soția sa, pe veci nemângâiată, și un fiu. A fost străbunicul preotului Radu Botiș. După 33 de ani de la moartea lui Botiș Iosif a fost consemnată aceasta oficial în comuna Ulmeni, iar noi nu trebuie să uităm că „istoria nu se scrie doar în capitale, ci și în satele uitate, acolo unde un țăran a lăsat coasa pentru arma de luptă”.
Foto: Facebook
