Comuna Limanu și-a dorit să focalizeze atenția pe o zonă trecută cu vederea în domeniul culturii: a gândit un proiect care să „scrie” povești ce schimbă oamenii și, prin ei, locurile. A oferit un spațiu amplu de desfășurare pentru fenomene culturale cu o structură solidă și un scop clar: acela al întâlnirii, al comunicării și al dialogului între comunitate, public și artiști. „Cultura la Liman”, programul cultural anual al Comunei Limanu, investește în politici și programe care susțin comunități ce lucrează și creează împreună, pentru ca actul lor creator să devină principalul vector de promovare și dezvoltare economică și socială a unor localități care înseamnă mai decât o destinaţie de week-end, de sezon estival sau de noapte albă. Festivalul a devenit gazda unor evenimente din diverse arii de expresie artistică, recunoscute ca valoare și unite într-un sincretism care își propune să evite superficialitatea unui „spectacol” generic de vară, de petrecere a timpului liber la malul mării.
„Cultura la Liman” se desfășoară la 2 Mai, pe parcursul întregii veri. Cuprinde zeci de evenimente culturale cu intrare liberă şi are ca invitaţi sute de artişti din România. Grupate în mai multe secţiuni – vernisaje și expoziții de fotografie, concerte cu muzică de diverse genuri, teatru, film, târg de carte cu lansări, recitaluri de poezie și lecturi publice, competiții sportive, evenimentele sunt astfel structurate încât să aducă împreună iubitori de artă de toate vârstele și artiști tineri sau consacrați, oferindu-le spațiul atât de necesar prezentării creațiilor proprii, precum și șansa întâlnirii și a dialogului cu nume importante din spațiul cultural autohton.
Acest program înseamnă, în plan secund, dar nu mai puțin important, o incursiune culturală în peisajul dobrogean de la granița de sud, pe malurile Mării Negre, pentru promovarea potențialului turistic al zonei, prin punerea în lumină a unor obiective de patrimoniu puţin (re)cunoscute în prezent. Uitate şi neglijate, aceste elemente de „turism al rădăcinilor” merită o atenţie deosebită atât din partea specialiştilor, cât şi din partea marelui public care îşi petrece vacanţele estivale pe ţărmul Mării Negre, fără însă a fi informat de faptul că arida Dobroge de Sud și peisajele sale ascund adevărate comori, care nu mai merită să fie abandonate, într-o îmbinare între Orient şi Occident în cea mai vie formă cu putinţă.
Unicitatea localităților Limanu, 2 Mai, Hagieni și Vama Veche de astăzi, atât pe plan local, cât şi pe plan național și european, o reprezintă spațiul identitar, mixitatea religioasă și, implicit, culturală. Comuna Limanu este dovada vie că mai multe comunităţi pot convieţui și pot lucra împreună, la peste 200 de ani de la atestarea lor oficială, fără să aibă conflicte, într-o îmbinare între Orient şi Occident în cea mai vie formă cu putinţă.
Pentru a face o incursiune către „rădăcinile” de unde au pornit legendele, Limanul maritim cel mai lung din țară – azi Lacul Mangalia – și litoralul Mării Negre sunt cele două repere care leagă istoria localităților ce au apărut și s-au dezvoltat de-a lungul lor de o tradiție și o cultură care sunt specifice, ale locului. Firul sinuos al Limanului sparge podișul arid și poartă poveștile timpurilor și ale oamenilor, despre locuri care au parcurs toate erele istorice, primele urme de locuire datând din epoca pietrei. Negustori greci vor fi trecut pe aici în căutarea resurselor locale, purtând cu ei o cultură superioară și începând interferența dintre civilizațiile autohtonă și greacă, sud-tracică și nord-pontică, ce lasă modificări de substanță în evoluția culturală, spirituală și materială a societății locale. Romanii descoperă calitățile agricole și avantajele de litoral maritim ale zonei, aflată pe teritoriul (chora) Callatidei, construindu-și aici latifundii și reședințe (villa rustica). Fragmente ceramice, de coloane și capiteluri, opaițe, monede coloniale romane, un basorelief al Cavalerului Trac, altul cu Diana la vânătoare atestă o viață comunitară înfloritoare: romanii au adus cu ei cultură, știință, educație, comerț și civilizație. Și au construit drumuri de coastă, care durează de mii de ani și care uneau localitățile de pe întreg litoralul vestic al Pontului Euxin. Apoi, pentru câteva veacuri după stăpânirea romană și bizantină, urmele dispar într-o perioadă tulbure, de colonizare cu populație islamică (turco-tătari), ce s-a alăturat vlahilor (români), grecilor, armenilor, evreilor, raguzanilor, rușilor și bulgarilor. Călătorul turc Evliyà Çelebi, la 1652, când a trecut prin Dobrogea, a vorbit și despre populația de aici, arătând că este amestecată și definind locuitorii ca „dobrogeni”. Teritoriul actualei comune Limanu va face parte din Imperiul Otoman pentru 461 de ani. Este și perioada când sunt atestate localitățile Yilanlîk (1811), Hagilar (1824) și Caracicula (1863). Dobrogea este devastată și părăsită în mai multe rânduri, până când în noiembrie 1878, regele Carol I și ministrul de externe Mihail Kogălniceanu vin să viziteze teritoriile abia întoarse la țară şi fixează drapelul României în locul care se va numi de atunci Două Mai.
„E partea cea mai sălbatecă și mai aridă a Dobrogei, lipsită cu desăvârșire de arbori și ape; chiar fântânile sunt rare și adânci”, nota Marin Ionescu-Dobrogianu, în 1904, descriindu-și experiența personală în Yilanlîk. (1) Puține mărturii literare și sociologice au rămas despre acele vremuri, cele mai prețioase fiind ale lui Henri Sanielevici, în „Icoane fugare”: „Pe acelaş pământ nu tocmai fertil, elemente etnice diferite trăesc în modul cel mai deosebit. […] În general, se pare că în procesul de contopire a elementelor, nu religia şi nici naţionalitatea e factorul hotărâtor, ci gradul şi felul culturii.” (2)
Treptat, lumea a redescoperit izvoarele sulfuroase de pe malul nordic al lacului Mangalia, situate la intrarea în Caracicula, cunoscute şi exploatate, pentru efectele tămăduitoare, încă din antichitatea romană. Pentru a se ajunge la băi, se folosea drumul vechi de milenii, care mergea spre Cadrilater. Prin 1930, exista un stabiliment pentru cură externă, în care apa era încălzită de o „locomobilă” dezafectată. Aceste amenajări, secondate de un restaurant şi o cofetărie, atrăgeau turiştii acelor ani pe malul lacului, la Caracicula. Un pliant de pe la 1936 păstrează farmecul timpului: “Băi minerale străine sulfuroase similare. Apele străine termale sulfhidrice (care au hidrogen sulfurat), dar cu aceiaşi proporţie de mineralizare sunt: Aqui (Italia), Aix-les-Bains (Franţa), Baden (Austria), Eaux Bonnes (Pirinei), Luchon (Franţa) şi Pistian (Cecho-Slovacia); pe care le poate înlocui cu succes.” (3)
În arhitectura zonei, 2 Mai ocupă un loc aparte, de reședință de vară a artiștilor, dar și de „place attachment”, acea legătură afectivă care se naște între o persoană și un loc, generată de experiențe pozitive, de dorința de a reveni. În decursul anilor, 2 Mai a devenit locul predilect al pictorilor, atrași de lumina specială, dar și al actorilor, scriitorilor și muzicienilor, un paradis sălbatic, un loc al libertății. Au poposit aici Olga Tudorache, Vladimir Găitan, Sergiu Nicolaescu, Alexandru Tocilescu, Alexandru Paleologu, Ștefan Iordache, Gheorghe Dinică, Dem Rădulescu, Tora Vasilescu și Mircea Daneliuc, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Iurie Darie, Ileana Stana-Ionescu, Jorj Voicu, Ion Besoiu, Cornel Constantiniu, Ion Dichiseanu, Emil Hossu, Dorina Lazăr, Ioan Chirilă, Șerban Ionescu, Magda Catone, și mulți alții… despre nudism, poveștile locului spun că ar fi fost dezinhibat inventat de „cea mai atrăgătoare femeie urâtă din literatura română”, Nina Cassian (Alex Ștefănescu)… Cine venea la 2 Mai, trăia ca localnicii, toți mâncau la fel, în curte sub boltă, se spălau afară la canal, dormeau în camerele folosite peste an de familia la care se cazau. (4)
De istoria locului sunt legate nume importante: Carol I și Mihail Kogălniceanu ca întemeietori, regina Maria se oprea deseori aici, în drumul cu suita către Balcic, Gala Galaction a descoperit primele elemente creștine în Peștera Limanu, unică în lume, și a făcut-o cunoscută ca Peștera Icoanei. La „băi” și la plajă veneau Martha Bibescu, Constantin Brătescu, Constantin Motăș, Nicolae Iorga, Eugen Vârtejanu, Teofil Sauciuc-Săveanu, Constantin C. Giurescu, Dorel Dumitrescu. Plaja era preferată de Camil Petrescu, Cella Serghi, Monica Lovinescu, pe atunci copil, însoțită de mama ei, Ecaterina Bălăcioiu. Vasile Canarache, ziarist și arheolog, fondator al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, ales secretar la adunarea de constituire din 1919, deținea mai multe proprietăți, de la 2 Mai la Vama Veche. Printre pictorii care au prins lumina acestor locuri în peisaje marine, Ion Pacea a lăsat țărmurile din 2 Mai și Vama Veche în pictura românească modernă. (5) În Tabăra 2 Mai, la scurt timp după succesul de la Montreal, a stat și Nadia Comăneci, împreună cu lotul olimpic al României.
Periplul istoric nu poate cuprinde decât o prea mică parte a bogatei moşteniri naturale şi culturale a locului. „Cultura la Liman” se inspiră din rădăcinile unui trecut pe care îl respectă și îl valorizează în noi contexte: Limanu – Tradiție, 2 Mai – Cultură, Hagieni – Spiritualitate și Vama Veche – Nonconformism. Elemente diverse într-un ținut unic, unde fiecare cărare spune o poveste, fiecare țărm închide o legendă. Aceste locuri au nevoie de oameni care să le înţeleagă şi să le iubească cu adevărat și să le transforme în spaţiu de creaţie, în curent artistic cu putere de şcoală.
Silvana Cojocărașu
Surse de documentare:
(1) Marin Ionescu-Dobrogianu (Căpitanul M.D.Ionescu): „Dobrogia în pragul veacului al XX-lea: Geografie matematică, fisică, politică, economică și militară”, SOCECU, București, 1904
(2) Henri Sanielevici: „Icoane fugare” (fără data şi locul publicării)
(3) Pliant de prezentare, Comuna urbană Mangalia (aprox. 1936-1940)
(4) https://turismistoric.ro/povestea-paradisului-de-la-2-mai; https://ecomareaneagra.wordpress.com/litoralul-romanesc/2-mai/
(5) Peisaje marine în pictura românească, în https://wordpress.com/peisaje-marine-in-pictura-romaneasca/
