S
tăm de vorbă cu domnul Anton ILICA – Profesor universitar, doctor în științele educației.
Se cuvine să-i mulțumesc domnului Ioan Godja pentru invitația trimisă la evenimentul cultural românesc cu titlul IZVOR DE SUFLET ROMÂNESC, care a avut loc la Viena, într-un cadru intim și perfect ales, unde am avut fericita ocazie să cunosc multe personalități din viața culturală și literară. Se spune că oamenii frumoși nu sunt întotdeauna buni, dar oamenii buni sunt întotdeauna frumoși – vă rog să nu considerați ca pe un compliment, ci ca pe o constatare. Așa ne-ați făcut impresia atunci, care mi-a trezit interesul să vă descopăr mai mult. V-am propus acest mic interviu la scurt timp după ce ați acordat un altul la Revista Gutenberg (Arad, România), care a fost realizat de către doamna profesoară Floare Cândea. Din acest motiv, am să fiu atentă încotro conducem dialogul nostru.
Daniela Gumann: Care este detaliul transcendent al personalității domnului prof. univ. dr. Anton Ilica, apt să treacă dincolo de erudiție, talent și inteligență și să „hipnotizeze” pur și simplu, intelectual vorbind, cititorul, auditoriul sau (doar) interlocutorul?
Anton Ilica: Sintagma ”detaliu transcendent al personalității” mele, folosită de Dv, îmi amăgește orgoliul mai ales după ce includeți în componența ei patru valori: erudiție, talent, inteligență și farmec ”hipnotizant”. De pe-acum, mi-am câștigat dreptul să arunc o privire asupra condiției mele formative și să alcătuiesc o schemă după care am devenit ”întru ființă”, spre a merita asemenea calități. O fi adevărate sau nu, induse de o imagine conturată ori sintetizate prin etichetare, înzestrările cu care mă amprentați derivă dintr-un set de evenimente ale vieții mele. Născut într-un sat arădean de munte, cu părinți dedați cu plugăritul, mama mea cu nume de împărătească (Elisabeta) decide să mă facă popă sau dascăl, deși eu nu aveam, până la 13 ani, vreo lectură de carte, decât manualul școlar. Dornic de a recupera pierderea unui timp prețios pentru cunoaștere, am ajuns la Preparandia din Arad, am devenit învățător, apoi profesor de limba română și franceză, predând chiar la Preparandia, unde am fost numit și director. Deși am publicat cărți despre literatura română, făcând și presă de critic literar, o dată cu înființarea Universității din Arad, am fost solicitat de Rector să înființez, ca decan, secția de pedagogie a acesteia. Era nevoie de doctorat, pe care l-am finalizat cu teza ”Pedagogia lecturii” (2003). Deci ”farmecul hipnotizant”, de care pomeniți, a fost construit din câteva șanse: copilăria frustrantă, compensarea acesteia prin lectură, devenirea mea profesională și preocuparea necontenită pentru cunoaștere. În fine, din adolescență, am deprins interesul pentru antrenamente de întreținere a condiției intelectuale, a condiției fizice, a condiției sentimentale și a grijii pentru propria imagine. Fiind pasionat de cuvinte, știu să le frământ și să le căsătoresc unele cu altele în alcătuiri cu iz metaforic, astfel ca limbajul să fie fermecător și fremătător, să capete înfățișări de referință care să impresioneze.
Daniela Gumann: Chiar simţeam nevoia să mai stau de vorbă cu dumneavoastră, pentru că a trecut ceva vreme de când v-am ascultat alocuțiunea de la Viena care a fost scurtă, concisă, în care am remarcat faptul că problema educaţiei este un vector fundamental al vieţii dumneavoastră, de aceea, v-aş întreba, care consideraţi că sunt principalele teme iscoditoare ale unei munci de o viaţă?
Anton Ilica: ”Problema educației” derivă din două dimensiuni: a educatorului și a educatului. Am avut în ”structura transcendentă”, cum spuneați, buna creștere a celor ”șapte ani de acasă”, apoi am dispus de capacitatea de a evita medii sociale ”vicioase”: nu vorbesc urât, n-am cuvinte în limbaj pe care un dicționar nu le suportă, renunț repede la companii dubioase și lipsite de moralitate. Așa că în procesul de autoeducație am fost flancat de proverbul ”ceea ce ție nu-ți place altuia nu face”. Ca și dascăl am reușit să fiu model de comportament pentru elevi și studenți, amintind că am semnat circa 12 mii de diplome de absolvenți de liceu pedagogic (învățător, educatoare) și licențiere universitară (profesor învățământ primar și preșcolar).
Teme iscoditoare? Eu am citit biblioteci și opere integrale nu doar texte din literatura română, universală, din filozofie, eseistică, din domeniul științelor comportamentale. Așa că atunci când am putut scrie 17 cărți despre educație, filosofia educației, comunicare și istoria științelor educației mi-a fost ușor să mânuiesc cuvintele și să încropesc idei referitoare la îmbunătățirea sistemului de construcție a personalității tinerilor. Din păcate, în țara mea, școala este profund centralizată și orice încercare de a sensibiliza ”schimbarea” din învățământ are principala piedică în chiar decidenții ministeriali. De altă parte, am fost ”iscodit” de cunoaștere nu doar din cărți, ci și din experiența directă. Am vizitat școli, universități, am scrutat spații sociale și comportamente publice în China și Tibet, în Israel și Egipt, în Țări europene, în America și Canada. Mediul social, așa cum e observat ”pe stradă”, e consecința unui proces de educație instituționalizată. O școală bună generează comportamente publice de calitate. O școală superficială, care mimează educația, dă o societate din care lipsesc configurări morale, spirituale, intelectuale, sentimente înalte, vocația și aspirația superioare, devotamentul profesional, credința sentimentală și valorile umaniste.
Daniela Gumann: Ați trecut prin toate treptele învăţământului, fiind director de Liceu pedagogic arădean și mai apoi decan la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, există în cariera dumneavoastră, pe parcursul activității dumneavoastră un moment pe care îl considerați că a fost „decisiv” pentru evoluția dumneavoastră profesională?
Anton Ilica: Am cuprins o parte din cerința Dv interogativă într-o altă întrebare (1). Acel ”moment decisiv” al evoluției profesionale poate fi stabilit în raport cu șansa fiecăruia. ”Fiecare om, spunea I. Slavici, are norocul său. Problema este să te întâlnești la timp cu acesta”. Sunt născut sub o zodie binecuvântată (sunt Capricorn scăldat în ape de Vărsător), având astfel mai multe ”șanse decisive”. Am întâlnit profesori de calitate, am avut elevi și studenți valoroși, veniți la studii să-mi urmeze vocația, am construit (ca director și ca decan) atmosferă didactică propice performanței înalte, vegheată de un comportament pozitiv, am putut emite decizii de promovare a valorilor etice, estetice și științifice. Toată viața mi-am petrecut-o printre elevi și studenți, iar adolescența lor m-a determinat să fiu un ucenic, un om care învață tinerețea de la fiecare tânără generație, mereu alta și animată de alte și alte aspirații. Am învățat pe alții, învățând de la ei, am făcut schimb de culturi verticale și de mentalități. A fost șansa vieții mele să trăiesc printre tineri viguroși, sănătoși, aspiranți la glorie și împlinire vocațională. Întâlnirile cu foștii elevi și foștii studenți sunt benefice și îmi oferă satisfacții retroactive. Sunt mulțumit de ei, aceștia fiind ”produsul” vieții mele.
Daniela Gumann: Îmi amintesc ce mult a contat pentru formarea mea, relația deosebită pe care am avut-o cu unii dintre profesorii mei. Ce părere aveți despre metoda profesorului autoritar şi elevul executant? Vă rog frumos să ne povestiți despre relația dvs. cu studenții. Cum ați caracteriza generațiile actuale de studenți?
Anton Ilica: Autoritatea unui profesor și exercitarea acesteia asupra elevilor/ studenților executanți este o formulă metodică feudală. Autoritatea științifică este altceva, prin aceasta profesorul devine model de stimulare a interesului ”beneficiarilor” pentru cunoaștere, prin dialog, consultare, pentru formarea unei personalități complexe sub raport intelectual, afectiv, volitiv și sentimental. Personal, fiecare întâlnire la lecții liceale sau cursuri universitare era pregătită cum se cuvine. După-amiezile mele erau ocupate cu pregătirea activităților de a doua zi. Îmi pregăteam deopotrivă ținuta (întotdeauna aveam costum și cravată, eram proaspăt barbierit, odihnit, bine dispus) și aveam schema de desfășurare a cursului. Vorbeam liber, stimulam elevii și studenții să aibă intervenții chiar dacă acestea aveau farmecul ”de a bate câmpii cu grație”, cum spunea G. Călinescu. Nu pedepseam prin note și nici nu admonestam public anumite devieri comportamentale. Viața mea didactică a fost o frumoasă experiență și un grijuliu exercițiu intelectual.
Despre ”actualele generații de studenți” mă abțin de la o caracterizare. Pot spune că Procesul de la Bologna, extins în Europa, cu varianta 3 – 2 – 3, s-a dovedit un eșec (care se perpetuează, nu se corectează), după cum, în țara mea, dobândirea profesorii didactice este viciată. Pregătirea metodică a profesorilor ar avea nevoie de o altă machetă profesională. În bună parte, învățământul a devenit un refugiu pentru indivizi care acceptă comoditatea și traiul de 3 – 4 ore zilnic, cu vacanțe prelungi, plângăcioși după salarii și meditații. Studenții și elevii sunt consecința unui învățământ dezorganizat și superficial gestionat. Fără o schimbare de paradigmă, ne așteptăm la o degradare progresivă a spiritului (și spațiului) de intelectualitate și moralitate a societății.
Daniela Gumann: Opera dumneavoastră este impozantă cantitativ și diversă din punct de vedere tematic – ați manifestat pasiune pentru literatură, scriind despre Ioan Slavici, despre Lucian Blaga Nichita Stănescu şi Mihai Eminescu, după care realizați un viraj profesional înspre ştiinţele educaţiei, focalizîndu-vă asupra domeniului pedagogiei. Care este mesajul dumneavoastră pentru cititorii cărților al căror autor sunteți?
Anton Ilica: În domeniul exercițiului intelectual, sunt un fățarnic și un trădător recuperat. După două monografii (Ioan Slavici și Lucian Blaga), numeroase articole și studii despre poeți, după o publicistică literară care mi-a dat satisfacție, având înzestrările scrisului lejer, am ”trădat” literatura și am scris vreo 17 cărți despre problemele educației. Între ”pedagogi”, eram un ”filolog” exigent și nemulțumit de direcția în care evoluează sistemul de învățământ și de educatie din țara noastră și din Europa. Cărțile mele de pedagogie, comunicare, management pedagogic, istoria instituțiilor de învățământ și a doctrinelor pedagogice etc. n-au avut mare efect asupra decidenților și nici asupra studenților, pentru că absolvenții, ajunși în școli, trebuia să execute deciziile curriculare ale ministeriabililor. Cartea mea de 600 pagini, intitulată ”În contra direcției de astăzi în educația românească”, a fost trimisă, gratis, tuturor liceelor, funcționarilor din minister, universităților, profesorilor de științele educației, fiind una foarte critică, dar sugerând un sens al schimbării în educație. Neavând vreun efect – oricum pedagogii nu se citesc ei între ei și funcționează o colegialitate ideatică, asemănătoare plagierii -, am decis ”să trădez” domeniul și să revin la prima iubire, literatura. Nu sunt creator, sunt critic literar, dar mai ales un cititor, în urma lecturii rezultând prefețe, cronici literare, prezentări de cărți, medalioane și eseuri. Se scrie mult, dar se citește tot mai puțin. Cărțile și-au pierdut din prestigiu și din clientelă. Cel care scrie se poate aștepta la orice, inclusiv la nerecunoștință. Scrisul este un fel de terapie, iar eu scriu (și citesc) zilnic pentru nu pot altfel. Eu citesc mult și scriu destul. E hrana mea spirituală, prin care intrețin mintea în stare adolescentină.
Daniela Gumann: Ce v-ați dori să învețe un adolescent român, în epoca digitală, din interviul dumneavoastră?
Anton Ilica: Sfatul celui ce-a avut o viață tihnită și a avut satisfacții depline ar fi ca tinerii să-și adune amintiri în viață de care să nu le fie rușine; să evite imprudențele care i-ar împiedica în realizarea proiectelor de viață; să aspira la mai mult decât crede că pot realiza; să creadă în capacitățile lor; să considere că mintea și vocația sunt cele mai importante daruri ale omului; să aibă o atitudine pozitivă față de sine; să fie mai orgolioși (ca suprasolicitare a calităților nu invers); să facă din curiozitate un motor al vieții, să poarte grija pentru sănătatea fizică, mintală, sentimentală și afectivă. Digitalizarea nu schimbă configurația comportamentală a adolescentului responsabil.
Daniela Gumann: Care considerați că este cea mai importantă realizare a dumneavoastră?
Anton Ilica: Dobândirea unui prestigiu social și obținerea încrederii în capacitatea mea faustică!
Daniela Gumann: „Când omul are prea mult de făcut, vremea pare că se îngustează. Mie niciodată timpul nu mi-a fost suficient, fiind prea nerăbdător pentru trupul meu firav şi voinţa mea nevolnică.” – spuneați dumneavoastră în volumul ISTORICUL PREPARANDIEI DIN ARAD publicat Cluj-Napoca, 2012. Ce proiecte aveți pentru anul 2020 care tocmai bate la ușă?
Anton Ilica: Cât timp există proiecte, există speranțe. În 2020, vreau să văd Mexic (martie), Țările Nordice (octombrie), să-mi întrețin capacitatea de a schia (Kopaonic, Alta Badia, Zakopane), de a fi solictat pentru lansări de cărți, de a scrie eseuri și de a-mi păstra sănătatea pentru o viață dinamică.
Tutoror cititorilor Dv, doresc un An Nou, 2020, cu realizări tâlcuitoare și speranțe împlinibile. La mulți ani!
Daniela Gumann: Vă mulțumesc pentru amabilitatea cu care ați răspuns acestui interviu acordat în exclusivitate Asociației Scriitorilor Români din Austria!
La finalul dialogului vă mărturisesc faptul că deși mă așteptam să aflu lucruri interesante de la dumneavoastră, totuși sunt profund impresionată de tot ce ați reușit să construiți, cu atâta migală, în zeci de ani de experiență.
Îndrăznesc să cred că este imoral să scoți la pensie un OM foarte activ la vârsta asta! Sunt încântată pentru că am reușit să cunosc mai bine un OM MARE.
La mulți ani sănătoși, senini și frumoși, mult stimate Domn Profesor !
Interviu realizat de Daniela Gumann/ UZPR
