◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024

Doina Limbășanu: „În decursul anilor am cântat alături de soliști importanți ai muzicii ușoare românești”

Ioan Vasiu: Faceți  parte  din  generația  de  aur  a  muzicii ușoare  românești.  Când și în  ce  împrejurări ați debutat ca artistă?

Doina Limbășanu: Ca artistă, am debutat la Televiziunea Română în anul 1966, la Emisiunea „Dialog la distanță”, unde am luat un premiu ca cea mai tânără solistă de operă cu Aria „Doina Stăncuței” de Tiberiu Brediceanu, după care în anul 1972 am participat  la Concursul „Steaua fără nume”, organizat de Televiziunea Română.

  1. V. : Amintiți, vă rog, câteva dintre marile orchestre, dar și pe unii dintre marii  dirijori alături de care ați urcat pe scene sau ați cântat în emisiuni ale unor televiziuni.
  2. L. : Dintre marile orchestre alături de care am avut bucuria să pot cânta pot enumera: Orchestra de Estradă a Radioteleviziunii Române, condusă de maestrul Sile Dinicu, Orchestra de Estradă a Teatrului Muzical din Brașov, condusă de maeștrii Alexandru Herșcovici și Radu Odeșteanu…
  3. V. : În decursul anilor ați trăit bucuria de a cânta alături de importanți soliști ai muzicii ușoare românești. Vă rog să nominalizați pe unii dintre ei.
  4. L. : Da, este adevărat că în decursul anilor am cântat alături de soliști importanți ai muzicii ușoare românești, cum ar fi Angela Similea, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Cornel Constantiniu, Aurelian Andreescu…
  5. V. : Care sunt compozitorii ale căror melodii le-ați inclus în repertoriul dumneavoastră?
  6. L.: Dintre compozitorii consacrați ale căror melodii le-am inclus în repertoriul meu îi mintesc pe Ion Cristinoiu, Marius Țeicu, Marcel Dragomir, Jolt Kerestely, Gabriel Mărgărint, Dan Pavelescu, Vasile Veselovschi.
  7. V.: Dacă ați putea să dați timpul înapoi, ați mai alege profesia de artist ?
  8. L.: Da și nu. Da, pentru că de la vârsta de 8 ani am început să cânt la Palatul Pionierilor din Brașov, devenind la 9 ani solista corului. Începând de atunci nu m-am despărțit de scenă. Nu, pentru că este foarte greu ca mamă să te desparți de familie și copii pe perioada turneelor efectuate în țară și în străinătate.
  9. V.: În ce zonă locuiți acum și cu ce vă ocupați în prezent?
  10. L. : Din anul 1987 locuiesc în Germania, în Bavaria și din anul 2015 sunt pensionară. În prezent postez pe rețelele sociale Facebook, YouTube și Instagram muzică Cover.
  11. V. : De ce ați apărut destul de rar, în ultimii ani, în spectacole sau în emisiuni televizate?
  12. L.: Până la plecarea mea din țară am dat concerte, spectacole și am făcut turnee cu Orchestra de Estradă a Teatrului Muzical din Brașov, atât în țară, cât și în străinătate, fiind angajată din anul 1973 la acest Teatru. La emisiunile de Televiziune am apărut ocazional, fiind invitată, până la plecarea mea în Germania.
  13. V.: Ce doriți să le transmiteți, acum, la început de an, celor care vă iubesc și apreciază repertoriul dumneavoastră ?
  14. L.: Celor care mă iubesc și-mi apreciază repertoriul doresc să le transmit numai bine, sănătate, bucurii,optimism, mulțumire sufletească și mult succes în ceea ce fac sau și-au propus să realizeze în acest an nou, 2022!

                      Interviu consemnat de Ioan Vasiu / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *