Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, jurnaliștii membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, din mai multe localități ale țării, s-au adunat joi, 20 august 2020, la Mânăstirea ,,Sfânta Ana” din Orșova, ctitorită de marele jurnalist din perioada interbelică, Pamfil Șeicaru care,în anul 1919, la 11 ianuarie a fost inițiatorul și fondatorul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
A fost un luptător pentru drepturile românilor, a militat pentru adevăr și dreptate și a lăsat în urma lui ideea conform căreia: ,,Gazetarului nu-i este permis să asiste spectator indiferent, la zbuciumul de fiecare zi al vieţii sociale, să înregistreze pasiv variatele aspecte: el trebuie să trăiască cu intensitate, să participe impetuos la toate întâmplările din care se ţese pânza misterioasă a istoriei. Unicul lui judecător, fără drept de apel, este cititorul.”
Renumitul Pamfil Șeicaru a rămas un reper pentru multe generații de jurnaliști, traversând drumuri sinuoase, dureroase, cum numai o viață intensă, vibrantă le aduce. La mormântul său, aflat la Mănăstirea ,,Sfânta Ana” din Orșova, membrii UZPR, aduc omagiul și venerația lor, în veșnică amintire, an de an.
Evenimentul din acest an a fost inițiat de câțiva membri inimoși ai Filialei UZPR din Caraș-Severin, având susținerea personalului monahal de la lăcașul de cult din Orșova.
Manifestările dedicate acestui eveniment au debutat cu orele 11:⁰⁰, prin slujba Parastasului, săvârșită în cinstea ctitorului Sfintei Mănăstiri, iar mai apoi părintele Mihai Zorilă, Vicar-Eparhial în cadrul Episcopiei Severinului și Strehaiei, a transmis mesajul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. În continuare, domnul Doru-Dinu Glăvan, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a prezentat viața jurnalistului interbelic Pamfil Șeicaru și a adus alese mulțumiri tuturor participanților, reprezentanților Centrului Eparhial mehedințean pentru frumoasa colaborare și maicii starețe a obștii monahale de la ,,Sfânta Ana”, stavrofora Iustina Popovici pentru găzduire și buna organizare.
În cea de-a doua parte a evenimetului, domnul profesor Dan Șalapa, membru al Uniunii Ziariștilor, a prezentat două filme-document, fiind intitulate: ,,Drumul Eroilor”, realizat în anul 2001 și ,,Întoarcerea Ctitorului”, realizat în anul 2007, ambele filme fiind realizate în colaborare cu Societatea Cultural-Artistică ,,Dunaris” și postul de televiziune mehedințean, Datina TV, dar și împreună cu alți colaboratori apropiați.
1 comentarii pentru “Membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, prezenți la Mănăstirea ,,Sfânta Ana” din Orșova, în semn de omagiu adus jurnalistului interbelic, Pamfil Șeicaru”
Felicitari organizatorilor si participantilor pentru initiativa, prezenta si reusita programului.