Părintii României sunt revoltaţi. Pe bună dreptate. Sunt scandalizaţi de Strategia Natională de Educaţie Parentală (2018-2025) („SNEP”) pe care Ministerul Educatţei l-a publicat solicitînd şi o dezbatere publică asupra documentului. Presa a comentat pe larg asupra documentului. [Articol: http://www.mediafax.ro/social/ministerul-educatiei-vrea-o-retea-de-educatori-impotriva-mentalitatii-conservatoare-dar-pentru-diversitate-si-un-alt-tip-de-familie-17255693] [Documentul poate fi citit aici: http://edu.ro/consultare-public%C4%83-strategia-na%C8%9Bional%C4%83-de-educa%C8%9Bie-parental%C4%83-2018-2025-proiect] In ultima săptămână am primit o sumedenie de mesaje si comentarii din partea multor parinti din tara privind acest document, iar ziarul Evenimenul Zilei ne-a solicitat o luare de pozitie. Dam curs preocuparilor si solicitorilor celor care ne-au scris si dedicam comentariul de astazi acestui document si ideilor care le contine. Structuram comentariul in doua parti. In prima parte prezentam ideile majore ale SNEP, iar in a doua ne exprimam opiniile si explicam de ce ne opunem.
Ce e Strategia Nationala de Educatie Parentala?
SNEP e un document ambitios, radical si fara precedent in Romania. Face comentarii nepotrivite la adresa unor segmente ale populatiei si, in esenta, dovedeste ca statul secular nu-si cunoaste lungul nasului. Despre asta am scris de multe ori si in loc ca lucrurile sa se indrepte observam in Romania o deviere tot mai rapida si radicala de la respectarea drepturilor parentale in avantajul statului si a ideologiei seculare de crestere si educare a copiilor nostri. Nu vrem, insa, sa fim intelesi gresit: SNEP puncteaza deficiente privind situatia copiilor si familiilor din Romania pe care trebuie sa le cunoasca fiecare cetatean. Dar retele propuse pentru corectarea problemelor sunt iresponsabile si desemnate sa substituie statul ca educator principal al copiilor in locul parintilor.
SNEP e impartit in 13 capitole si are 35 de pagini. Introducerea deja da de gandit si alarmeaza. Paragraful introductiv afirma ca familia romana are „nevoia unui sprijin extern”, si e obligata „sa se adapteze noilor ideologii si sa experimenteze noi practici in relatie cu copiii.” Educatia parentala, adica educarea parintilor de catre stat cum sa-si creasca copiii, are drept scop sa-i sprijine in „cresterea si educatia copiilor”. E nevoie ca parintii sa fie constientizati cum sa-si creasca copiii si sa contribuie la dezvoltarea lor. SNEP lamenteaza, in mod explicit, mentalitatea conservatoare a parintilor Romaniei privind cresterea si dezvoltarea copiilor care, dupa cum ne putem astepta, se impune a fi modificata. Citam: „Deseori, noile ideologii promovate in special in domeniul protectiei copilului intilnesc mentalitati conservatoare, un sistem de valori ale familiilor ce trebuie regandit in contextul unor informatii noi cu privire la nevoile de dezvoltare a copiilor”. In mod negativ e portretizata societatea romana pentru ca „idealizeaza familia traditionala, pe care o considera o forma perfecta de organizare”. In plus, SNEP se incumeta sa dea o definitie noua a familiei, imprumutata, dupa cum ne-am putea astepta, nu din cultura, traditia ori civilizatia romana ori crestina, ci de la un sociolog american. „Familia, afirma SNEP, nu este inteligibila ca realitate obiectiva, ea este mai degraba un produs socio-cultural ‘o constelatie de idei, imagini si terminologii’ creata si recreata permanent de practicile socio-culturale”. (Pagina 3) Ce exact sa insemne asta?
Un alt deziderat al SNEP este incurajarea si acordarea de libertate copiilor „la luarea deciziilor care-l privesc”. In acest sens e nevoie, adauga SNEP, de „o restructurare a practicilor institutionale care sa ofere modele de exercitare a acestui drept” copiilor. (Pagina 4) SNEP, insa, realizeaza ca se izbeste de un zid relativ inalt: familia si societatea romana sunt relativ conservatoare, iar „educatia adultilor (inclusiv a parintilor) nu poate deveni obligatorie”. Pentru a iesi din acest impas e nevoie, propune SNEP, de educatie parentala in scoli si licee pentru copii si adolescenti ca viitori parinti. In alte cuvinte, noile ideologii parentale, chiar daca nu pot fi aplicate ori impuse parintilor si generatiilor actuale de parinti, pot fi inoculate in generatiile care vor deveni parinti in 20-30 de ani.
Nu doar familia trebuie constant redefinita si „creata si recreata permanent de practicile socio-culturale”, dar si notiunea de „parentalitate” necesita modificari constante de-a lungul generatiilor. SNEP afirma ca „parentalitatea” … „se transforma si ea, odata cu societatea, care ii determina atit continutul, cit si sfera de aplicabilitate”. Asta da de inteles ca nu parintii impun schimbarile sociale ci ei trebuie sa isi schimbe modul de afirmare a parentalitatii in functie de schimbarile sociale.
In plus, SNEP da clar de inteles ca exista o varietate de familii si o diversificare a modelelor familiilor. SNEP vorbeste nu de un singur model de familie si, in consecinta de un singur mod de parentalitate, ci de modele multiple. Termenul folosit e acela al „diversificarii modelelor familiale si educationale”. (Pagina 4)
Rolul statului secular in indoctrinarea parintilor
Rolul esential in schimbarea parentalitatii in Romania trebuie asumat de stat si obiectivul in sine trebie sa devina o prioritate pentru autoritati. („Sustinerea formarii si dezvoltarii competentelor parentale devine una dintre misiunile pe care statul trebuie sa si le asume…”) Scopul ultim, conform SNEP, este asigurarea „interesului superior al copilului”, iar asta „inseamna a crea o noua cultura familiala, bazata pe dialog, cunoastere si participare, pe de o parte, si a facilita cooperarea intre profesionisti, parinti si autoritati publice, care contribuie la educatia si dezvoltarea copilului, pe de alta parte”. (Pagina 4) SNEP deci propune „o noua cultura familiala” fondata pe cooperarea intre experti, parinti si stat. Dupa cum se vede, rolul esential in formarea unei noi culturi familiale e alocat expertilor si profesionistilor. Asta ne aminteste de decizia emisa anul trecut de CEDO in Cazul Gard, minorul britanic caruia i s-a interzis ingrijire medicala, in care CEDO afirma, negru pe alb, ca deciziile privind copiii suferinzi, in specil daca traiesc ori mor, sunt facute nu de parinti ci de experti impreuna cu autoritatile statului. Parintilor nu li se aloca ori recunoaste nici un rol decizional.
In finalul Introducerii, SNEP cere Romaniei sa imite „exemplele din alte state”. (Pagina 4) SNEP considera ca „stilurile parentale nu sunt innascute” si ca pot fi invatate si educate. Exemple de state de la care parintii Romaniei pot invata cum sa fie parinti ori mai buni parinti sunt, dupa cum e usor de anticipat, tarile in care familia e in paragina iar societatea in dezintegrare morala ireversibila: Spania, Italia, Franta, Portugalia, Suedia. Suedia, suntem informati, a adoptat o Strategie Nationala de Sprijin Parental in 1999. Nu e de mirare ca acolo familia ca institutie e pe cale de disparitie. Romaniei i se sugereaza sa imite practicile acestor tari si sa „imbunatateasca parentalitatea” cu „ajutorul unor profesionisti special pregatiti in acest sens”. Nici o tara nu e mai bine cunsocuta Romaniei in acest sens ca Norvegia unde expertii si statul secular au lansat Legea Bunastarii Copilului in 1993 care a dat nastere monstrului cunoscut cu numele de Barnevernet. Dupa cum v-am informat de-a lungul derularii cosmarului Familiei Bodnariu, aceasta agentie de stat a fost folosita cu mult succes in demolarea familei si parentalitatii naturale.
Realitatile si deficientele din Romania
SNEP are totusi meritul de a puncta unele din problemele majore cu care se confrunta copiii Romaniei si care trebuie sa preocupe pe fiecare dintre noi. Mortalitatea infantila in Romania e peste media unionala. Malnutritia afecteaza multi copii ai Romaniei. Copiii care parvin din familii numeroase si copiii care traiesc in familii monoparentale cunosc un incident al saraciei mai ridicat ca al copiilor care cresc in familii mai mici ori familii intacte. Deasemenea, rata saraciei pentru copiii din mediul rural e de aproape 4 ori mai mare comparativ cu mediul urban. In comunitatile rome nivelul de saracie e mai ridicat iar nivelul de cunostinte parentale mai redus. Abandonul familial e si el o problema, in 2013 si 2014 1.653 de nou nascuti fiind abandonati in maternitati. In 2014 numarul copiilor separati de familiile lor era de 58.178, in scadere in compararie cu 1997 cind acest numar era de 98.872. O problema la fel de ingrijoratoare sunt copiii separati de parintii lor care sunt plecati la munca in strainatate, in 2015 numarul acestora fiind de 81.581. Abandonul scolar e si el o problema, numarul de sarcini la adolescente ramine relativ ridicat, iar casatoriile timpurii, care sunt limitate mai in exclusivitate comunitarii de romi, cauzeaza si ele nasterea si cresterea copiilor in saracie. Printre altele SNEP ne aminteste si de faptul ca numarul copiilor abuzati, neglijati ori exploatati din Romania e semnificativ, 12.542 in 2014.
Indoctrinare si subminarea drepturilor parentale
Unul din multele paragrafe care ingrijoreaza e Paragraful #46.3 (Pagina 19). El cere o educatie parentala centrata pe „stimularea interesului pentru o noua cultura familiala si pe ideea de incluziune sociala … promovarea drepturilor omului, respectul pentru diversitate si incurajarea activa a egalitatii de gen”. Asta da de inteles ca in Romania va fi instituita o „noua cultura familiala” care sa promoveze valorile seculare. Re-educarea parintilor in ce inseamna a fi parinte include si folosirea parintilor pentru a transmite copiilor valorile si obiectivele statului secular si a secularismului.
Un Paragraf asemanator e #59.1 care listeaza „principiul egalitatii de sanse intre femei si barbati si promovarii diversitatii” in sensul „inlaturarii stereotipurilor de gen”. Experienta occidentala in acest sens, care se cere a fi folosita ca model in Romania, s-a dovedit a fi un dezastru.
Paragraful #57.2 expune obiectivul aditional pentru „racordarea la standardele internationale privind respectarea si promovarea drepturilor copilului”. (Pagina 23) In mod similar, Paragraful #65 propune dezvoltarea „abilitatilor si competentelor parentale” pentru a fi racordate si ele la „standardele internationale”. Aici SNEP ne da de inteles ca exista „standarde internationale” de parentalitate si ca parintii Romaniei sunt sub nivelul „standardelor internationale”. Aceste standarde internationale, daca or exista, sunt un produs al gandirii occidentale radicale si seculare care vizeaza anihilarea familiei si casatoriei naturale.
Paragraful #61.4 cere instituirea in Romania a unei profesii noi, aceea de „educator parental”, iar Paragraful #62.5 cere ca numarul de educatori parentali sa fie constituit in „raport echitabil intre numarul de femei si barbati selectati pentru a activa ca educatori parentali”. Paragraful #75.6 face din nou referinta la „profesia de educator parental” si cere ca ea sa fie „institutionalizata”. Se cere si elaborarea unui „curriculum de educatie parentala”. (Pagina 29)
Care ar fi costurile aferente implementarii SNEP? Enorm. In doar primul an al programului costul ar fi de 295.041.105 pentru educarea a 2.553.861 de parinti.
Familia si casatoria naturala rezolva toate problemele
Parintii Romaniei nu au nevoie de indoctrinarea propusa de SNEP ori de oricare alt organism unional ori international. Initiativa nu e de origine nationala ci de influenta externa, occidentala. Ea apartine celor care vad in familia si casatoria naturala obstacolul primordial in promovarea valorilor seculare care sunt in conflict cu valorile traditionale, ale familiei, ori „conservatoare” asa cum le eticheteaza SNEP. In opinia noastra, situatia vulnerabila in care traiesc unii copii si adolescenti ai Romaniei, la fel ca, de altfel, copiii in societatile moderne, are doua cauze principale: (1) ascensiunea si agresivitatea statului secular si a valorilor propuse de el; si (2) declinul casatoriei si familiei naturale.
Statul secular urmareste destramarea intentionata a familiei si casatoriei naturale. Cum o spunem mereu, statul secular occidental a confiscat familia si casatoria naturala. In locul ei, statul secular cauta instituirea unei formule noi de familie si forme de convietuiri sociale care au fost sanctionate in repetate rinduri de istorie si eliminate. Definitia familiei data de SNEP mai sus ca fiind „un produs socio-cultural ‘o constelatie de idei, imagini si terminologii’ creata si recreata permanent de practicile socio-culturale” denota convingator acest deziderat. (Pagina 3) Conform acestei definitii, familia si casatoria nu sunt un dat natural, istoric, o reflectie a experientei umane multimilenare si invariabile. Ea este un produs arficial gandit de ganditorii veacului in care traim care isi expun opiniile in amfiteatrele universitatilor si in jurnalele de specialitate. In consecinta, definitia familei e in flux constant. Periodic continutul si definitia ei se schimba dupa cum ganditorii isi schimba opiniile pina cind realizam ca de fapt familia nu mai exista de fel.
Este un adevar de netagaduit ca societatile in care familia si casatoria naturala au intrat in declin, efectele asupra copiilor si adolescentilor au fost nefaste rezultind in saracie, vulnerabilitate emotionala, mentala si alte probleme de genul celor mentionate mai sus. Redefinirea casatoriei si a familiei in tarile occidentale a subminat institutia familiei, a cauzat confuzie sexuala la generatiile tinere, si a cauzat un dezinteres general si in crestere la generatiile tinere in a se casatori, forma familii, aduce copii pe lume si de a-i creste. La urma urmelor, daca societatea seculara si spatiul public afirma ca familia si casatoria naturala sunt demodate, nu isi au rostul, de ce sa ne mai casatorim? De ce sa aducem copii pe lume? De ce sa mai formam familii? Corelatia urmatoare este reala si evidenta in sprijinul ei masiva: in tarile care au legalizat casatoriile homosexuale incidenta identificarii tinerilor ca fiind ne-heterosexualui a crescut astronomic. In alte cuvinte, confuzia sexuala la copii si tineri a crescut enorm.
