Alexiu BERINDE, (1844-1923)
memorandist, preot-arhitect, ”un apostol al culturii poporului român”
S-a născut la Boinești, localitate din Țara Oașului, județul de azi Satu Mare, la 1 decembrie 1844. Mama, Terezia, născută Melleș. Tatăl, Gavril Berinde, a fost preot în Boinești. Tânărul Alexiu a urmat primele două clase la Sighetu Marmației, după care a fost elev la Gimnaziul Superior din Ungvar, unde a obținut și bacalaureatul în anul 1862. Deși era evident că tânărul Alexiu dovedea talente inginerești, mama Terezia l-a îndemnat să urmeze calea tatălui său, a preoției. Așa se face că va studia teologia la Gherla, timp de cinci ani. În 1868 este uns preot greco-catolic. A slujit în mai multe parohii:Iod (Ieudul de azi), Slatina (ținutul Maramureșului Istoric din dreapta Tisei, azi, Solotvino, Ucraina), Sighet și Baia Sprie.La Baia Sprie avea promisiunea protopopiatului și este cap de listă, din partea episcopiei, de a fi numit pe un post în Ministerul Finanțelor. Poate pentru a se apropia de satul natal, alege postul de preot paroh la Seini. Era anul 1879. Au urmat 44 de ani rodnici în slujba comunității din Seini, unde a activat cu energie pe tărâm bisericesc, cultural, social și politic. Alexiu Berinde era ”Om de statură mică, barbă roșcată, înfățișare dârză, ochi pătrunzători, inimos la lucru, ager la minte și de o bunătate sufletească proverbială, a câștigat simpatiile tuturor acelora cu cari a venit în contact. Priceput în toate, parcă a fost născut să fie îndrumător al poporului, un om de vocație, în adevărata accepție a cuvîntului. Așa era descris în ”Afirmarea” (nr.12/decembrie 1938), într-un articol semnat de un alt distins seinean: Mihai Bălaj, profesorul care avea să ne dăruiască excepționalul ”Jurnal de Front” (Editura ”Gutinul” Baia Mare, 1999).
Să punctăm, în cele ce urmează, lucrarea de 44 de ani a preotului Alexiu Berinde în folosul comunității Seiniului. Concepe un plan nou pentru biserica din centrul Seiniului, aflată în construcție, devenind arhitectul, inginerul constructor și anteprenorul ei. Era anul 1879, iar în anul 1882, biserica a fost sfințită. Construiește o casă parohială cu opt odăi, înființează o școală confesională, la care învățătorii erau plătiți din banii bisericii. A înființat și o bancă, numită ”Perșeia”, de unde țăranii luau împrumuturi de-și cumpărau pământuri. Mulți țărani astfel au ajuns gospodari destoinici. Împrumuturi se acordau și studenților, susținuți fiind până la absolvirea studiilor. În anul 1892, o mare moșie din marginea Seiniului, de 400 jugăre, a fost scoasă la vânzare. Țăranii ardeau de dorința de a-și cumpăra pământ, dar nu aveau bani. I-a ajutat tot preotul Alexiu Berinde: a format un consorțiu de cumpărare și a împrumutat 70.000 de coroane de la banca ”Albina” din Sibiu, cu care a fost cumpărat pământul. Țăranii cumpărători au avut condiții lesne de a-i restitui: în 20 de ani. A înființat și banca populară ”Sătmăreana”, care a funcționat în casa parohială din Seini. Președintele băncii a fost Gheorghe Pop de Băsești, cu care era în relații prietenești, bancă la care aveau acțiuni români din tot Ardealul. Scopul băncii era pregătirea Unirii ce avea să vină, prin întărirea economică a populației românești din Ardeal. Entuziasmul și priceperea lui Alexiu Berinde dau roade și departe de Seini: după planurile și îndrumările lui s-au construit biserici în Botiz, Someșeni, Băbășești, Lăpușul Românesc. Încă din timpul preoției de la Baia Sprie, s-a împrietenit cu Vasile Lucaciu, supranumit Leul de la Șișești. Acesta, în anul 1885, i-a propus să facă planul noii biserici de la Șișești, Biserica Sfintei Uniri a tuturor Românilor (Pro Unione Nationum Romanorum), biserică impunătoare precum o catedrală. Săptămânal, timp de cinci ani, până la sfințirea bisericii, Alexiu Berinde se deplasa la Șișești, unde urmărea realizarea proiectului întocmit de el, dădea îndrumările necesare construirii. La 27 august 1891, s-a sfințit Biserica din Șișești, și azi o capodoperă a arhitecturii. Cu ocazia acelui eveniment, relata ”Tribuna” din Sibiu (nr.140/8 septembrie 1891), au participat ”15.000 de poporeni”, pomenind ”munca grea de 5 ani săvârșită de părintele Berinde, supranumit Meșterul Manole”. Da, vorbind despre Alexiu Berinde, dr. Vasile Lucaciu l-a numit pe Alexiu Berinde ”apostol al culturii poporului român” și ”iubitul nostru Meșter Manole, care au ținut o cuvântare însuflețitoare către popor.”
În paralel cu activitatea preoțească și de arhitect-constructor, Alexiu Berinde a fost vizibil și în plan național, prin activitatea sa politică, în slujba neamului românesc, una curajoasă. Purta corespondențe cu episcopii Mihail Pavel al Gherlei (sunt păstrate 28 de scrisori) și Florin Stan, episcop de Oradea, precum și cu George Barițiu. La casa lui din Seini era des vizitat de Gheorghe Pop de Băsești, de Dr. Vasile Lucaciu, ca și de mari intelectuali ai vremii. A activat în Partidul Național Român, Comitatul Sătmar, și a sprijinit acțiunile Despărțământului ”Astra”. Pentru pozițiile sale ferme în favoarea învățământului în limba română și pentru eliberarea de acte de stare civilă și în limba română, lui Alexiu Berinde i s-au intentat mai multe procese. S-a opus cu mult curaj acțiunii autorităților de maghiarizare a românilor. Un exemplu îl avem din 4 august 1886, cînd, în ședința Consiliului Comunal Seini, s-a făcut un apel al ”Societății pentru răspândirea limbii maghiare și înfrățirii culturale”, prin care locuitorii Seiniului erau invitați să devină membri ai acestei asociații și să contribuie cu sume de bani. Preotul Alexiu Berinde a luat cuvântul și s-a împotrivit, arătând că populația Seiniului este săracă și că nu trebuie pusă la un bir pentru o cauză străină. Pe loc, autoritățile au întocmit proces-verbal și l-au acuzat de iredentism. În timpul unor asemenea tensiuni, era scos din biserică de jandarmii unguri, amenințat cu moartea. A fost și arestat, însă, la intervenția preoților romano–catolic (Iosif Tranta) și reformat, ca și a farmacistului Bella Popoltary, a fost eliberat. Aceștia i-au spus comandantului militar: ”Voi plecați, dar noi (maghiarii) rămânem aici, împreună cu românii”. Un asemenea episod îl relatează același Mihai Bălaj, în ”Afirmarea” (decembrie 1938): ”În 1919 a suferit o ultimă și grea umilire din partea bandelor secuiești, cari, din biserică, din mijlocul credincioșilor, l-au scos și apoi l-au maltratat în chip mișelesc. Cu atât mai mare i-a fost bucuria când, cu ochii înlăcrimați, a întâmpinat armata română liberatoare, în vinerea de Paști a anului 1919, pe podul din piața Seinilor”.
Atmosferă prielnică în Regatul României față de situația grea a românilor din Ardeal, aflați sub asuprire austriacă: în Parlamentul de la București se discută tot mai aprins situația fraților români din Ardeal. Mihail Kogălniceanu, Dumitru Sturdza, Take Ionescu și alți parlamentari cer amestec imediat în rezolvarea problemelor românilor din Ardeal. Încurajați de sprijinul venit de la București, fruntașii românilor ardeleni au hotărât organizarea unei adunări naționale la Sibiu, în anul 1887. În acest sens, au avut loc întâlniri în cercurile electorale. Din delegația cercului electoral Baia Mare, care a participat la adunarea națională din anul 1887 de la Sibiu, au făcut parte Dr. Vasile Lucaciu și preotul Alexiu Berinde. La întoarcerea de la Sibiu, s-a ținut o adunare la Tăuții de Sus, pentru a-i informa pe toți cetățenii asupra celor discutate și hotărâte la Sibiu, unde s-a stabilit și redactarea ”Memorandului”, ca și trimiterea unei delegații de români transilvăneni la Viena.
După adunarea de la Tăuții de Sus, Dr. Vasile Lucaciu i s-a deschis proces. În ziua procesului, 4 iulie 1889, în Biserica greco-catolică română din Satu Mare, dis-de-dimineață, preoții citați a se prezenta la Tribunalul Satu Mare au ținut o slujbă. Asemenea slujbe de rugăciune, pentru susținerea Dr. Vasile Lucaciu, s-au ținut în toate bisericile din județ. La Seini, Alexiu Berinde, prietenul și camaradul de luptă al lui Vasile Lucaciu, a slujit două liturghii, în zilele de 4 și 5 iulie, rugându-se, împreună cu credincioșii, pentru dreptatea lui Vasile Lucaciu. Pentru această ”îndrăzneală”, Alexiu Berinde a fost suspendat din preoție de către episcopul Szabo din Gherla. Referindu-se la această suspendare, Gheorghe Pop de Băsești a numit-o ”prepotență și abuz de putere, un amestec necompetent al guvernului în afacerile conștiinței noastre religioase.” Același episcop abuziv avea să-l suspende, peste doi ani, și pe Vasile Lucaciu, ca urmare a adunărilor de la Sibiu și Tăuții de Sus. Criticând măsurile de suspendare, Gheorghe Pop de Băsești îl întreba, prin intermediul presei, pe episcopul Szabo:”unde sunteți Clainilor, Șuluților? Apus-au cu voi mentorii Bisericii noastre și pradă o ați lăsat volniciilor libertine și francmasonice.”
În luna mai 1892, Alexiu Berinde a făcut deplasarea la Viena, în grupul celor peste 300 de delegați transilvăneni, care au dus ”Memorandul românilor din Transilvania și Ungaria cătră maiestatea sa imperială și regală apostolică Francisc Iosif I, împărat al Austriei”. Alexiu Berinde era împreună cu Dr. Ioan Rațiu, Gheorghe Pop de Băsești și Dr. Vasile Lucaciu.
După cum se știe, prin ”Memorandum” se cereau împăratului drepturi și libertăți pentru populația română majoritară din Transilvania și încetarea persecuțiilor și acțiunilor de maghiarizare a românilor. Împăratul a tratat cu dispreț și incompetență ”Memorandul”, pe care l-a trimis, necitit, Parlamentului de la Budapesta. Care, la rândul său, l-a trimis, tot necitit, prefectului din Turda, cu mențiunea de a fi restituit Dr. Ioan Rațiu, președintele Comitetului de redactare a ”Memorandului”. Deoarece ”Memorandul” a fost tipărit și răspândit, autoritățile imperiului au dispus trimiterea în judecată a celor care l-au redactat, acuzați fiind de instigare prin presă la unirea Transilvaniei cu Regatul României. Majoritatea celor judecați au fost condamnați la închisoare, între 2 luni și 5 ani. A fost implicat în proces și Alexiu Berinde. Sub presiunea opiniei publice, după un an de detenție, toți condamnații au fost eliberați.
În 30 decembrie 1892, ziarul ”Pesti Naplo” relata că drumul lui Vasile Lucaciu spre închisoarea de la Szeghedin a fost adevărat triumf: în gări erau mii de oameni, Lucaciu era simpatizat chiar și de jandarmii unguri, iar la Seini, preotul Alexiu Berinde l-a așteptat în fruntea a mii de credincioși. Mișcarea memorandistă a câștigat simpatia Europei, fiind cea mai importantă acțiune națională care a pregătit Marea Unire de la 1918.
Munca lui Alexiu Berinde a fost răsplătită și la rang foarte înalt. La 4 septembrie 1919, episcopul greco-catolic al Diecezei Gherla, Dr. Iuliu Hossu, i-a decernat titlul de ”Protopop Onorar, cu privilegiul de a purta brâu roșu.” La 9 noiembrie 1922, Ferdinand I, regele României, „prin grația lui Dumnezeu și voința Națională„ i-a acordat lui Alexiu Berinde, paroh al comunei Seini, arhideacon onorar, titlul de ”membru al Ordinului Coroana României în gradul de ofițer”. Regele Ferdinand I, la 27 decembrie 1922, pentru munca apostolică depusă pe tărâm bisericesc, i-a conferit lui Alexiu Berinde medalia ”Răsplata Muncei pentru Biserică, clasa I”. Școala din Seini, construită de Alexiu Berinde, i-a purtat numele până în anul 1948, când regimul comunist l-a șters de pe frontispiciul școlii. În cursul anului 2007, cotidianul ”Graiul Maramureșului”, prin semnatarul textului de față, a publicat mai multe articole despre personalitatea lui Alexiu Berinde și a lansat propunerea către Consiliul Local Seini de a reda numele Alexiu Berinde Școlii cu clasele I-VIII nr. 2 din Seini. Consiliul Local Seini a aprobat propunerea. În septembrie 2014, tot învățământul seinean a fost reunit într-o singură unitate de învățământ, care se numește Liceul Tehnologic Agricol ”Alexiu Berinde”. La 14 iulie 2007, la complexul monumental din centrul orașului Seini, a fost dezvelită o placă întru comemorarea lui Alexiu Berinde. La Satu Mare, o stradă poartă numele lui Alexiu Berinde.
Sunt puține date despre viața de familie a ilustrului Alexiu Berinde. Se știe că a avut patru copii: Gavril, preot, Elena, Iuliu, tipograf, și Mihai, preot.
Alexiu Berinde s-a stins din viață la 26 decembrie 1923, la vârsta de 79 de ani. A murit sărac, tocmai el care a înființat bănci prin care au prosperat românii din jurul său și chiar de mai departe. A fost înmormântat în cimitirul vechi din Seini, de pe strada Băii. La mormânt, a fost ridicat un obelisc din marmură neagră, înalt de cinci metri.
”Astra” sătmăreană, la 13 iunie 1938, a ținut adunarea generală la Seini, ocazie cu care s-a făcut un pelerinaj la mormântul lui Alexiu Berinde și s-au depus coroane de flori, în semn de recunoștință veșnică eroilor neamului românesc.
Explicații la foto:
Alexiu Berinde și Dr. Vasile Lucaciu, supranumit ”Leul de la Șișești”.
Memorandiști la Sibiu, anul 1890.
Alec PORTASE / UZPR
