Caravana cultural umanitară, pornită din orașul libertății Timișoara, iată, a ajuns și la București, cu oarece întârziere, datorită epidemiei, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Suntem la Sala festivă a AGIR, o instituție de prestigiu, unde se derulează o serie de evenimente de mare sensibilitate, emoție și spirit românesc, este am putea spune cu mândrie o adevărată citadelă cultural-științifică a momentului și nu numai. Așa cum, bunăoară cu o seară în urmă am participat și nu pot să nu fac referire la un spectacol de mare ținută și expresivitate produs de actorii teatrului ,,NostruM” înființat in urmă cu vreo 8 ani sub egida UZPR , manifestare de suflet și iubire în cadrul Seratele „Eminescu, jurnalistul”.
Subiectul propus, pentru această seară, MONȘER, SE MAI POATE GLUMI? a fost unul piperat și declanșator de puternice aplauze dar și hohote de râs relaxant. Desigur pentru început de stagiune a fost ales nemuritorul Caragiale al cărui spirit moralizator, molipsitor, biciuia cândva moravurile unei societăți bolnave de prea multă democrație, ne-a readus din păcate în realitatea în care supraviețuim hăituți de gânduri și griji cotidiene. o realitate (ne)demnă, a lucrului bine făcut.
Pentru protagoniștii de pe scenă, în prezența multor iubitor de teatru și poezie a fost un prilej deosebit de a ne dărui cu generozitatea caracteristică și nedisimulată a celor împătimiți de fascinația scenei, un strop de fericire binecuvântat de zorii unei primăveri mai frumoase ca oricând. Actorii sunt într-o permanentă comuniune cu iubitorii și producătorii de bunuri spirituale, cu Dumnezeu și noi privitorii, prin sacrificiul lor suntem mai aproape de cer cu o un fluviu de aplauze, cu o lacrimă cu o îmbrățișare. Un spectacol ,,regizat” de actrița cu trup și suflet împătimit de teatru, Cludia Motea, director artistic, care împreună cu trupa NostruM ne-au bucurat deconectându-ne benefic din prea îndelungata contemplare a unui timp monoton. La reușita acestui eveniment o contribuție deosebită a avut și conducerea UZPR, prezentă și activă prin domnii Sorin Stanciu și Ovidiu Zanfir. Inivitați de onoare; Lavinia Șandru,Theodora Stanciu, Mădălina Corina Diaconu și Nicolae Vasile.
Dincolo de această divagație sentimentală ,,Eminescu, un vis în așteptare” un Proiect Internațional Cultural-Artistic, sub egida UZPR, inițiat și organizat de Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest” Timișoara, președinte Dumitru Buțoi și membru UZPR Timiș, într-o atmosferă de adevărată revelație culturală, în prezența premianților și a multor iubitori de Eminescu și desigur cu sprijinul domnului Nicolae Vasile, o gazdă generoasă, un autentic senior și un ambasador neobosit în domeniile cultural și științific, au fost decernate premiile celor mai merituoși participanți dar și unor personalități de notorietate implicate în derularea cu succes a acestui Proiect de anvergură europeană. Andreea Cristea, Mădălina Șchiopu, George Adrian Itoafă, Ovidiu Țuțuianu, Corneliu Cristescu, Dorothea Nicolescu, Ana Săndulescu, Octav Lica, Nicu Doftoreanu, Adriana Rusăteanu, Elena Badea Cârstea, Leonida Ivel, Claudiu Onișoară, Corneliu Zeană, Ovidiu Dincă. Premii speciale, Nicolae Vasile, Iurie Brașoveanu, Victoria Furcoi, Ion Machidon, Nicolae Constantin Gavrilescu, Elian Băcilă, Geo Călugăru, Rodica Subțirelu, Antoaneta Rădoi, Doina Bârcă, Eugenia Enescu Gavrilescu, Doina Ghițescu, Florin Grigoriu. Oameni de diverse profesii și opțiuni, dar cu sufletul risipit prin cultura română și nu numai, uniți sub steaua lui Eminescu, ne-am bucurat împreună într-o zi frumoasă de primăvară, poate o zi a renașterii noastre spirituale în slujba căreia și noi ostașii cuvântului scris ori vorbit adăugăm cotidian cărămizi de sudoare la temelia unui nou edificiu cultural românesc.
Eminescu rămâne peste timp reperul de moralitate și identitate românească oriunde-am fi pe această planetă.
,, Suntem români și punctum”! Trăiască nația !
Dumitru BUȚOI / UZPR Timiș