În perioada 29 noiembrie 2024 – 15 februarie 2025, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București poate fi vizionată Expoziția de fotografii „Vlahii din Moravia”.
Aceasta este organizată în Sala H. Stahl și Foaierul H. Stahl din incinta muzeului.
Autorii fotografiilor sunt orădenii: Constantin Demeter (coordonator), Ovidiu Gabor și Gheorghe Petrila.
Potrivit Wikipedia „Vlahia Moravă (în cehă Valašsko) este o regiune din răsăritul Republicii Cehe, o fostă Românie populară, întemeiată între secolele al X-lea și al XVII-lea de către păstori români stabiliți atunci la granița dintre Moravia și Regatul Ungariei.”
Fotografiile, se remarcă, în primul rând, printr-o foarte mare valoare documentară cu privire la peisajul, arhitectura, ocupațiile tradiționale, costumele populare, viața culturală ale vlahilor din Moravia.
Fotografiile sunt însoțite de explicații foarte bine documentate și foarte utile pentru cunoașterea specificului vieții vlahilor din Moravia.
În majoritatea fotografiilor peisajul este colinar sau muntos. Sunt menționate câteva toponime – localități sau părți ale acestora: Hovĕzi, Valašske Klobouky, Nový Hrozenkov; Valea Hovizky, Valea Vranča, pârâiașul Magurka, râul Vlára, dealul Hajduch, domeniul schiabil Kohutka, Vârful Măgura etc.
În general, casele sunt construite din lemn, una din ele are culoare neagră, alta are pereții exteriori din șindrilă. Este fotografiată și o biserică foarte veche din lemn.
Conform imaginilor din fotografii, principala ocupație este păstoritul sugerat de turmele de oi care pasc pe dealuri, de obiecte de uz gospodăresc, precum putinei și copăiță sau de instrumentele de cântat. El este completat de prelucrarea lemnului, țesut, cusut. Unele fotografii înfățișează imagini ale uscătoarelor de fructe, dintre care una datează din anul 1901.
Comunitatea vlahilor din Moravia acordă o foarte mare importanță conservării, promovării și transmiterii tradițiilor, prin intermediul muzeelor, al atelierelor pentru copii și al festivalurilor. În fotografii sunt menționate Muzeul din localitatea Valašske Klobouky, Muzeul în aer liber al vlahilor din Roznov pod Radhoštĕm. În ateliere, copiii sunt instruiți privitor la pregătitul pâinii, obiceiuri specifice Crăciunului și Paștelui, recoltat, cusut, prelucrarea lemnului și a fierului, încondeiatul ouălor despre care se oferă o informație completă, potrivit căreia, după ce se usucă vopseaua, sunt scrijelite cu un obiect ascuțit, principalele motive sunt preluate de pe costumele populare, din punct de vedere cromatic, ouăle impresionează prin contrastul alb-negru.
Tot în ateliere sunt confecționate și măști din lemn de tei, cu păr din lână de oaie, pentru sărbătorirea Sfântului Nicolae, păsări sculptate în lemn, care se oferă copiilor de Crăciun. Unele fotografii prezintă imagini de la Festivalul Internațional de Folclor de la Liptál.
Reprezentativ pentru specificul etnografic al comunității vlahilor din Moravia este și costumul popular, purtat de majoritatea persoanelor care apar în fotografii: dansatori populari, păstori, femei și bărbați care lucrează în ateliere.
Nelipsite sunt opincile și ciorapii de lână, bărbații dintr-un ansamblu poartă la brâu o curea haiducească și un toporaș, dovadă a faptului că „sunt capabili de a întemeia o căsnicie”. Există un dans al oierilor.
Unul din rapsozii populari intonează „Imnul vlahilor” din Moravia, „My sme valaši”, în traducere românească „Noi suntem vlahi”.
Expoziția de fotografii „Vlahii din Moravia” este foarte importantă și din punct de vedere lingvistic.
Sunt menționate cuvinte al căror corp fonetic este foarte apropiat de cel al termenilor corespondenți din română: „pietra – piatră, poiana – poiană, grapa – groapă/pantă abruptă, rastoka – răstoacă, kamesnica – cămașă, klobouk – pălărie, Kosenka – Coasă”.
Asemănătoare sunt și denumirile raselor de ovine: „Romanka – Romanca, Romanovska – Romanița, Curkana – Țurcana, Mierlok – Mierloc, Vetula – Vetula, Kornuta – Cornuta, Siuta – Ciuta, Valasska – Valaha”.
Reușita expoziției se datorează, în primul rând, profesionalismului celor trei fotografi, foarte bunei lor pregătiri intelectuale și interesului pentru complexitatea vieții materiale și spirituale a vlahilor din Moravia.
Având în vedere cele prezentate mai sus, se poate spune, fără exagerare, că expoziția de fotografii „Vlahii din Moravia” oferă o adevărată monografie a vieții acestei comunități, care, în ciuda distanței temporale care o separă de poporul din care s-a desprins, prezintă multe asemănări cu acesta.
Foto: Facebook