◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro24.11.2024

Eveniment la Academia României la Roma (de Rodica Rodean)

Nu demult, am revenit acasă din cetatea Romei, care se aseamănă, oarecum, cu Iașiul, nu numai prin faptul că amândouă sunt situate pe 7 coline și sunt străbătute de labirinturi subterane, dar și prin faptul că amândouă sunt orașe care poartă pe umerii lor istoria și cultura unui popor.

Scopul deplasării mele, la sfârșitul lunii octombrie, a fost unul cultural și turistic, dar am fost mânată și de dorul de a revedea prieteni dragi, români stabiliți de ceva timp la Roma, cu care am colaborat în ultimii ani.

Întâmplarea culturală de la Accademia di Romania in Roma, a reunit două proiecte: „I Mercoledì Letterari all’Accademia di Romania in Roma” și „Toamnă Româno-Italiană”, proiect inițiat de Asociația Universul Prieteniei Iași în anul 2016, ajuns anul acesta la ediția a IX-a. La eveniment, a fost prezentat publicului din Sala de conferințe a Academiei, volumul „Alla ricerca del suo spirito”, apărut la Terra d’ulivi Edizioni, Lecce, 2024, având ca autor și traducător pe scriitoarea Adriana Ungureanu (traducere revizuită de Alexandru Laszlo și Cinzia Demi) cu prefața semnată de Cinzia Demi, prezentat exemplar de scriitoarea și jurnalista Maria Antoanietta Coccanari. Amfitrioana evenimentului a fost Oana Bosca Mălin, care a făcut o documentată introducere referitoare la cele două proiecte și la conținutul volumului.

Surpriza a fost una imensă prin faptul că, la Academie, am avut o primire și o colaborare excepțională cu două minunate doamne: Oana Bosca Mălin, coordonator programe de promovare culturală, și Alexandra Boanță, pe care nu le-am cunoscut anterior acestui eveniment, dar care ne-au fost de un real sprijin în organizare și promovare, și pe care le consider, de acum, membre ale marii familii a Universului Prieteniei.

Și, pentru că surprizele s-au ținut lanț, amintesc că în Sala de conferințe de la Academie s-au ocupat toate locurile cu iubitori de literatură, dintre care mulți prieteni mai vechi, membri ai Cenaclului de la Roma și ai Alianței Românilor – Te provoc la o carte. Citește Românește. Lăcrămioara Maricica Niță și Valeriu Barbu, participanți la edițiile anterioare ale proiectului, s-au îngrijit și de transportul meu de la și la aeroport, iar minunata doamnă Tatiana Ciobanu a plămădit și copt un delicios colac, pe care l-a oferit participanților, amintind de tradiționalul obicei românesc de a întâmpina musafirii cu pâine și sare.

Onorantă a fost și prezența la eveniment a doamnei Eugenia Serafini, scriitor, artist plastic, cadru universitar și a domnului profesor universitar Nicolò Giuseppe Brancato (arheolog, președintele Accademia in Europa di studi Superiori, ARTECOM-onlus) care au intervenit în discuțiile referitoare la volumul lansat, amintind totodată că au vizitat orașul Iași, cu ani în urmă, și au rămas profund impresionați de istoria, arhitectura și cultura acestuia.

Și, dacă tot eram la Roma și vremea a ținut cu noi, împreună cu Adriana Ungureanu, am vizitat și câteva obiective turistice: Fontana di Trevi, Templul lui Hadrian, Colosseum, Muzeul Național Etrusc și Galeria Națională de Artă Modernă. Desigur, nu se putea să nu degustăm din preparatele culinare italiene: lasagna și paste, savurate alături de un pahar de vin și o bere.

Efortul, dedicarea și profesionalismul orgnizatorilor și a partenerilor au făcut ca acest proiect să aibă, la Roma, un succes care a depășit așteptările. Am câștigat, dar am și reînnoit, nu numai colaboratori de cursă lungă, ci și prieteni devotați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *