IOAN VASIU: Ne cunoaștem de mai mulți ani și de aceea îți propun să ne adresăm unul altuia la persoana a doua. Când s-a produs debutul tău ca jurnalist?
MENUȚ MAXIMINIAN: Încă din perioada şcolii generale când acasă, într-un sat de munte de pe Valea Ţibleşului, la Dumbrăviţa, ajungea în fiecare zi poştaşul cu ziarul „Răsunetul”, am fost fascinat de lumea presei, trimiţând gânduri despre frumuseţile Ţibleşului şi a oamenilor din această zonă. Mai târziu, în perioada liceului, am avut o rubrică intitulată „Generaţia în blugi” şi de aici a început povestea mea cu presa. Toate aceste lucruri se întâmplau acum 20 de ani, de atunci rămânând fidel aceluiaşi loc de muncă, „Răsunetul”, chiar dacă, între timp colaborez şi cu alte instituţii media din judeţ şi din ţară. Despre povestea mea la „Răsunetul” şi despre singurul ziar tipărit al judeţului Bistriţa-Năsăud, cel mai vechi şi cel mai cunoscut, găsiţi mai multe detalii în volumul „Răsunetul – 30 de ani de presă liberă în Bistriţa-Năsăud”, apărut la Editura Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi prefaţat de regretatul Doru Dinu Glăvan.
I.V.: La ce publicații ai activat în decursul anilor?
M.M.: Apropiindu-mă de literatură, colaborez cu cronici literare la cele mai importante reviste ale ţării, amintind aici „România literară”, „Apostrof”, „Tribuna”, „Viaţa românească” şi sunt redactor la „Neuma” şi „Caiete silvane”. Sunt apropiat al publicaţiei bistriţene „Mişcarea literară”, care marchează şi ea 20 de ani de existenţă. De asemenea, realizez emisiuni la Radio Someş şi la Radio Renaşterea pe teme culturale, dar şi la AS TV, pe teme tradiţionale.
I.V.: De când ești membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și de ce ai aderat la această Uniune?
M.M.: Apartenenţa la Uniunea Ziariştilor Profesionişti a venit cumva firesc, pentru că Filiala din Bistriţa-Năsăud s-a constituit mai întâi la sediul ziarului nostru. Consider că fiecare dintre jurnalişti, indiferent de tărâmul pe care-şi desfăşoară munca, fie presă scrisă, online, radio sau TV, sfera jurnalismului întinzându-se, în ultima perioadă, şi pe reţelele media, este bine să se afilieze forului profesionist. Peste tot pe unde am mers cu cărţile mele în lume, din America până în Malaezia, am vorbit şi despre jurnalismul românesc. Sunt afiliat şi Uniunii Scriitorilor din România, fiind rezultatul cărţilor mele de proză, poezie şi critică literară, dar şi Asociaţiei de Etnologie din România, în urma cercetărilor pe teren pe care le-am aşezat în cărţi. Apartenenţa la o breaslă prin aderarea la o asociaţie profesionistă este o recunoaştere, până la urmă, a muncii tale.
I.V.: După părerea ta, ar putea duce presa online la dispariția presei tipărite?
M.M.: În New York sau Paris, la Istanbul sau Kuala Lumpur am văzut oamenii, chiar dacă tehnologia este foarte avansată, cu ziare în mână. Consider că presa tipărită nu va dispărea, la fel cum nu vor dispărea cărţile din biblioteca noastră. Atâta timp cât în staţiile de autobuz sau la metrou tinerii mai sunt cu cartea în mână lucrurile nu sunt pierdute. S-a întâmplat ca unele site-uri să fie virusate, dispărând întreaga arhivă de ştiri. La noi, ziarul nostru este singurul care adăposteşte în paginile lui istoria postrevoluţionară a judeţului Bistriţa-Năsăud. Şi acest lucru nu-l poate nimeni schimba, fiind pe piaţă singuri o bună perioadă de timp.
I.V.: Mai poate fi considerată presa ca fiind a patra putere în stat?
M.M.: Depinde din ce unghi priveşti. Dacă faci presă de calitate, negândindu-te la altceva decât la buna informare a publicului, atunci eşti o putere în
stat. Dacă îţi faci o platformă sau un ziar tipărit doar în timpul campaniei electorale, cum s-a întâmplat şi în judeţul nostru, pentru a ataca pe unul sau pe altul, ca focul de paie va trece şi prezenţa ta în istoria presei. Avem întotdeauna, ca cititori, posibilitatea să optăm între presa curată şi cea afiliată, între cei echidistanţi şi corecţi şi cei care ar face orice pentru un ban în plus. Mai bine curat şi sărac, căci din presă, dacă eşti corect, nu se câştigă mult, decât cu buzunarele pline pentru o perioadă, ca mai apoi lumea să se ferească de tine şi să te arate pe drum că ai făcut mult rău unui om sau societăţii.
I.V.: Dacă nu erai jurnalist, ce altă profesie ți-ar fi plăcut?
M.M.: Poate că eram un cercetător mai aprofundat al satelor bistriţene, plăcându-mi să stau în mijlocul oamenilor ce mai ştiu poveştile de altădată care, din păcate, sunt pe cale de dispariţie, copiilor noştri preferând să le spunem poveştile împrumutate. Poate că eram un dascăl de română într-unul din satele noastre şi că reuşeam să le insuflu tinerilor dragostea pentru carte. Am rămas în presă care îmi fură mult timp pe care aş putea să-l dedic celorlalte pasiuni ale mele, mai ales scrisului. Încerc să-mi duc proiectele mai departe şi în aceste domenii, ca scriitor şi etnolog. În calitate de preşedinte al Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, voi edita anul acesta antologia „Spiritul locului – Judeţul Bistriţa-Năsăud prin ochii scriitorilor” în care nume importante pornite de pe plaiurile noastre, începând cu Rebreanu, Coşbuc şi Mureşanu până la generaţiile actuale, se regăsesc cu gânduri despre meleagurile natale. Apoi, după 20 de ani de la cercetarea etnologică pe care am făcut-o în comuna Şanţ, împreună cu dr. Ligia Fulga de la Muzeul de Etnografie din Braşov, ne ocupăm de roadele de pe teren pe care să le aşezăm într-un volum ştiinţific, comparând ce am găsit noi, după 70 de ani, de la vizita echipei regale condusă de Dimitrie Gusti.
I.V.: Pentru că ești cunoscut și ca poet talentat, cum dorești să încheiem acest scurt interviu?
M.M.: Mulţumesc pentru aprecieri. În orice creez cred că pun şi o părticică din mine, altfel lucrurile ar fi doar forme fără fond şi nu ar fi esenţiale.
Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR
