După trecerea în nefiinţă noi mai rămânem în memoria celor apropiaţi – a familiei si a prietenilor. De-abia după dispariţia lor murim cu totul. Ne acoperă uitarea. În popor este o zicală: dacă în viaţă nu ai făcut un copil, nu ai zidit o casă sau nu ai plantat un pom, degeaba ai trăit. Fac excepţie cei de numele cărora este legat un edificiu, un serviciu în folosul naţiunii sau al omenirii. Şi au rămas în istorie. Iar dacă ai fost un profesor cu vocaţie, te vor pomeni de bine generaţiile de elevi pe care i-ai ajutat să-şi croiască un drum în viaţă. Şi e mai spune ca semn de preţuire „îţi rămâne numele pe o carte”. Într-adevăr, nemuritori sunt prin opera lor creatorii. Eminescu, Enescu sau Grigorescu vor rămâne mereu prezenţi in conştiinţa naţională. Homer, Shakespeare, Tolstoi, Goya şi Beethoven au intrat demult în conştiinţa universală. Pe 21 mai a.c. Ileana Vulpescu, Cosânzeana romanului românesc, ar fi împlinit 90 de ani… Dintre operele sale, „Arta conversaţiei” rămâne o carte de referinţă pentru cititorii români. Este de departe romanul cu cel mai mare tiraj şi cu cele mai multe ediţii în zilele noastre. Apariţia lui a fost ceva ca o frenezie generală, toţi voiam să îl citim – îl cumpăram, ni-l împrumutam, îl fotocopiam, devenise subiect de discuţii interminabile, dar nu asta l-a făcut nemuritor. Se descoperă aici o altă abordare a realităţii, a relaţiilor interumane, o altă filosofie a vieţii. „Arta conversaţiei” a fost fundaţia pe care s-a zidit piatră cu piatră – „Candidaţii la fericire”, Sărută pământul acesta”, „Rămas bun casei părinteşti”, „Carnetul din port – hart”, „Arta compromisului”, „De-amor, de-amar, de inimă albastră”, „Viaţă,viaţă,legatăcu aţă”, „Pe apa sâmbetei”, „Notă informativă bătută la maşină”, „Noi, doamnă doctor, cînd o să murim?” „Preludiu” – soclul pe care se va înălţa statuia Marii Doamne a Romanului Românesc. O statuie din epitete şi metafore, personaje şi locuri minunate, înaltă cât „Coloana infinitului”, ridicată de un alt vlăstar al Olteniei binecuvântate de Dumnezeu cu spirite luminate.
În fiinţa scriitoarei se îmbinau calităţi umane, astăzi tot mai rare – distincţia, erudiţia, înţelepciunea şi compasiunea pentru semeni, stoicismul în faţa loviturilor soartei, acumulate cu trecerea anilor şi, mai presus de toate, modestia. Atunci, când la o întâlnire a cenaclului ce-i poartă numele, un confrate mai tânăr a remarcat înflăcărat „Sunteţi un geniu, doamnă Vulpescu!”, ea a făcut binecunoscutul gest cu mâna şi a răspuns cu vocea ei inconfundabilă: „Da’ de unde! Un geniu în literatură a fost Călinescu. Poate a avut şi defecte, dar opera lui critică a fost un suflu pentru literatură. E foarte bună, desigur, şi opera lui literară, dar el a excelat în critică. Aşa cum luminează soarele, aşa şi opera lui critică a luminat literatura română”. Rarele ei ieşiri în public sau la televiziune erau aşteptate cu nerăbdare de iubitorii de literatură. Se formase pe Facebook un grup de fani ai scriitoarei; sub egida Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România fiinţează un cenaclu „Ileana Vulpescu”.
Aniversarea vârstei de optzeci şi cinci de ani şi lansarea romanului PRELUDIU şi a Colecţiei Romanul Românesc ILEANA VULPESCU la Librăria „Mihail Sadoveanu” au devenit evenimente literare pentru bucureşteni. Înmânându-i Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, după intonarea Imnului de Stat Preşedintele României Klaus Werner Iohannis i s-a adresat: Ne aducem aminte cum într-o epocă marcată de propagandă şi cenzură, romanele Dumneavoastră ne ofereau, va citez, „farmecul netulburat al cărţii”, îndemnându-ne să ne recunoaştem în personaje veridice, să ne regăsim în trăiri autentice. Grija pentru cuvântul scris, pentru literatura valoroasă şi pentru nivelul de excelenţă al limbii române , pentru libertatea expresiei, pentru o artă fără compromisuri, iată principii care v-au ghidat ca om şi scriitor. Mulţumind pentru înalta distincţie primită, cu înţelepciunea senectuţii Marea Doamnă şi-a încheiat alocuţiunea într-o notă patriotică: Vreau să vă urez ca şi la anul, în linişte, în pace şi în armonie socială, să sărbătorim 100 de ani de la Unire în actualul context geografic!
A fost sărbătorită la Craiova şi la Ploieşti, a primit titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşelor Bucureşti şi Craiova. Ne aşteptam ca o cinstire a contribuţiei sale la dezvoltarea literaturii române să i se dea numele vreunei şcoli sau unei străzi.
La trecerea unui an de nefiinţă, cei care i-am fost apropiaţi, am preţuit-o şi am iubit-o, o simţim printre noi. Ne amintim cu dor de ea, rememorăm momente petrecute în sanctuarul literar al Vulpeştilor şi în casa primitoare a bunei şi vechii sale prietene Gigea de sărbători şi la aniversări, vorbim – a câta oară? – despre ieşirile împreună cu Marian, Grig, Gigea şi Puica la „Pizza Hut” sau „La plăcinte” în favor de lume, cum îi plăcea să repete hâtru expresia folosită în asemenea situaţii de ilustrul ei soţ. Ne mai abatem uneori pe la adresa Radu Cristian, nr. 1 şi căutăm în zadar cu privirea placa comemorativă care ar fi trebuit să stea la intrarea în blocul unde au locuit şi au creat timp de peste cinci decenii două piscuri ale literaturii române. Iar la vară, când ne vom lăsa legănaţi de valurile înspumate, îi vom simţi atingerea prin cenuşa împrăştiată, după dorinţa sa, în apa mării.
Mihai Maxim
