Institutul Cultural Român de la Paris, în colaborare cu Universitatea Națională de Arte din București (UNArte), prezintă expoziţia ”Arta convergenţelor”, al cărei vernisaj va avea loc miercuri, 20 februarie, de la 19.30, la Galeria Macadam a Institutului Cultural Român (1 rue de l’Exposition, 75007 Paris). Inspirându-se direct din legăturile artistice profunde care există între Franța și România, expoziţia are ca obiectiv ilustrarea modurilor de comunicare actuale prin imaginea corpului uman, evidențierea legăturilor care unesc stilismul și celelalte domenii creative. Curator al expoziţiei: Unda Popp,
Într-o perioadă marcată de aniversări și mari evenimente (Centenarul creării României moderne, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene), dar și în cadrul Sezonului România – Franța 2019, studenții și profesorii Departamentului de modă UNArte celebrează momentele-cheie care au permis integrarea unor influențe europene diverse în cultura română: de la Dubuffet la Tzara, de la povestirile lui Eliade la portretele imperiale ale lui Napoleon și ale Josefinei, veșmintele expuse la Paris arborează această bogăție a continentului asemeni unor simboluri.
Expoziția va pune în valoare abordarea novatoare și reînsușirea avangardei artistice de la începutul secolului XX de către tinerii creatori de modă. Vor fi expuse creații vestimentare tributare spiritualității tipice românești, cu forme geometrice supradimensionate până la exces dar și obiecte decorative reimaginate într-o modalitate ludică.
Expoziție deschisă publicului din 21 februarie până în 18 martie 2019, în orarul de funcţionare al Institutului. Intrare liberă.