ALEXANDRU CETĂȚEANU: ”Între dealurile magnifice ale Drăgășanilor, mă simt cu adevărat fericit”
REPORTER: – Ce motive v-au determinat să părăsiți România și când ați luat această decizie ?
ALEXANDRU CETĂȚEANU: – Domnule Ioan Vasiu, înainte de a răspunde la această întrebare, vă mulţumesc că v-aţi gândit la mine din …Orăştie, pe unde am trecut în drum spre Hunedoara, să-l vizitez pe regretatul meu prieten Eugen Evu, cu o lună înainte de a pleca spre Eternitate.
Referitor la întrebare…povestea este mai lungă. Decizia mea de a „părăsi România” s-a înfiripat încă din copilărie şi are legătură cu originea mea „nesănătoasă”. Exista o tradiţie în familia Costeanu (din partea mamei mele, Elisabeta Gh. Costeanu) ca cei mai inteligenţi tineri să facă studiile în Franţa. Prof. Dr. Niculae Costeanu (fratele bunicului meu, unchiul Niculaie – cum îi spuneam eu) a făcut studiile superioare la Sorbona, a ajuns profesor universitar de chimie anorganică, a fost decanul Facultăţii de Chimie din Cernăuţi, a primit ordinul de Cavaler al Legiunii de Onoarea pentru ştiinţă, a scris primul tratat de chimie „neorganică” în limba română, a fost director la ICECHIM (post ocupat după el de Elena Ceauşescu) – şi era o mândrie, o referinţă pentru familia noastră. Alt unchi – prof. Dr. George Costeanu (nenea Gigi) a făcut studiile tot la Sorbona şi a fost şeful catedrei de chimie anorganică la Institutul Politehnic Bucureşti; Rodica Costeanu,profesoară de fizică la liceul Şincai din Bucureşti a făcut studiile la Sorbona, Virgil Costeanu a devenit inginer la Berlin… deci vă daţi seama – nicio şansă pentru copiii familiilor de „chiaburi” să continue tradiţiile şi să studieze în străinătate. Mama mea îmi tot spunea – „Săndele mamă, dacă nu se schimbau vremurile, te trimiteam şi pe tine la Paris…”. Prima încercare de a „părăsi” RSR am avut-o, împreună cu 4 colegi, când eram în clasa 9-a de liceu la fostul „Colegiu Carol I” (devenit S.M.1 – Nicolae Bălcescu) din Craiova, dar nu am ajuns..departe. La Bucureşti, colegul care avea un unchi pe un vapor (Preda Eugen – avea vreo două degete lipsă la o mână – nu mai ştiu nimic de el)s-a răzgândit şi ne-am întors, fiind vreo două zile absenţi la „catalog”. Ce probleme am avut…!
Am reuşit până la urmă să scap din „raiul stalinist” (mai bine zis decât „comunist”)aproximativ 20 de ani mai târziu, mai exact în anul lui George Orwell „1984” şi am ajuns în Canada, via Italia. În afară de motivele „genetice” de care am vorbit mai sus, au fost cele legate de mizeria morală care a existat în „lagărul comunist” cu „dictatura proletariatului” şi regim totalitar, care era greu de suportat. Aveam şi am în „sânge” spiritul de cinste şi dreptate, detest minciuna, manipularea.
Ar fi multe de spus pe această temă, dar mă opresc aici, nu înainte de a sublinia că, dacă ar fi existat libertatea de a călători, probabil că jumătate din români ar fi părăsit „raiul” comunist şi ar fi preferat „infernul” capitalist. În cartea mea „Un român în Canada” (publicată în 1995) am dezbătut mai mult acest subiect.
REPORTER: – În ce an ați înființat Asociația Scriitorilor Români din Canada și care este menirea acesteia ?
ALEXANDRU CETĂȚEANU: –Împreună cu 8 personalităţi din Montreal, în anul 2000, am decis să înfiinţăm Asociaţia Canadiană a Scriitorilor Români (ACSR) pe care am înregistrat-o oficial pe 31 martie, 2001. Ideea înfiinţării m-a frământat cu mult timp înainte. De cum am ajuns în Montreal, mi-am dat seama cât de puţin se cunoşteau românii (canadienii de origine română, mai bine zis) între ei. Și nu existau decât două biserici, şi nu peste 20 câte sunt în prezent. Cei care frecventau Biserica „Buna Vestire”, o mare parte ajunşi în Canada imediat după război, erau etichetaţi drept „legionari” şi nu demni luptători anticomunişti, cum erau în realitate. Cei care mergeau la „biserica comunistă” erau consideraţi comunişti, securişti trimişi din RSR etc. Existau multe suspiciuni, justificate sau nu, voite sau nu, ca românii să nu fie uniți. La Biserica „Buna Vestire”, care este cea mai veche biserică românească din Montreal, mergea vărul meu Lulu Mihăilă(ajuns în Canada în timpul evenimentelor din Cehoslovacia) şi eu l-am urmat. Acolo i-am întâlnit pe demnul părinte dr. Petre Popescu (a vorbit cu Mircea Eliade cu mine de față), pe prof. Dr. Sorin Sonea, autor de cărţi de biologie, prieten de la Paris cu Mircea Eliade, cu Vintilă Horia şi cu Emil Cioran, pe Nicu Naum. Sorin Sonea a fost unul din membrii fondatori ai ACSR. Apoi, l-am cunoscut pe prinţul Eugen Caraghiaur, autor a zeci de cărţi, pe părintele scriitor prof. dr. Cezar Vasiliu, pe dr. Ion Tăranu, toţi autori de cărţi. Scriitoarele de talent Felicia Mihali şi Irina Egli au făcut de asemenea parte din această familie fondatoare a ACSR.
„Menirea” asociaţiei (bine explicată în Statut), se poate deduce uşor – uniţi, putem fi puternici,ne putem cunoaşte mai bine, putem organiza acţiuni interesante precum participări la Salonul de carte de la Montreal, comemorări de mari scriitori români etc. Și așa, cu realizări frumoase, au trecut aproape 17 ani până în anul 2017, când am predat „frânele” ACSR unui coleg.
REPORTER: – Revista DESTINE LITERARE, pe care ați înființat-o, a ajuns să fie una dintre cele mai cunoscute și apreciate din diaspora. Vorbiți-ne despre revistă și despre colaboratorii săi.De câți ani apare revista ?
ALEXANDRU CETĂȚEANU: -Vă mulțumesc de aprecieri. Dacă veţi accesa site-ul destine-literare.com veţi putea citi primul număr al revistei din 2007. Se numea „DESTINE” şi este foarte interesant (aşa cum sunt şi alte numere), veţi vedea. Reputația bună pe care a câștigat-o revista de-a lungul anilor se datorește în primul rând colaboratorilor. Am publicat materiale scrise de mari personalități din România, din diaspora românească și din diferite țări ale lumii. Lista este foarte lungă, sute de colaboratori – să dau numai cateva exemple, aleatoriu : acad. Marcus Solomon, acad. Victor Crăciun, acad. Ioan Aurel Pop, acad. Ionel Haiduc, acad. Liviu Pendefunda, Cezar Ivănescu, Corneliu Leu, Eugen Evu, prof. dr. Marian Barbu, Ioan Barbu, Carolina Ilica, Dumitru M.Ion, Ion Andreiță, Vasile Moiș, Florentin Popescu,Ion Haineș, Cristina Sava,Tudor Nedelcea, Nicolae Bălașa, Dan Lupescu, Constantin Lupeanu, Doru Moțoc, Gheorghe Neagu, Vasile Mic, Ion Cristofor, Anca Sârghie, Mariana Pândaru, Paula Romanescu… Din diaspora românească – poate că nici nu ați auzit de anumite nume: Francisc Ion Dworschak, Eugene Giurgiu, Anton Soare, Sorin Sonea, Eugen Caraghiaur, Ion Țăranu, Claudiu Matasa, Constantin Clisu, Gheorghe Sarry, Roni Căciularu, Dorel Schor…Sau străini – Gilles Duguay, Martin Alexander, Kae Morii,R.K. Das, Jacon Isaak,Hilal Karahan, Malak Sahioni,Bidhan Datta…Avem zeci de colaboratori din lumea largă…
REPORTER: – Un alt proiect realizat de dumneavoastră este Cenaclul Eminescu. Vă rog să detaliați puțin activitatea acestuia.
ALEXANDRU CETĂȚEANU: – La Adunarea Generală Anuală din 2007 s-a decis şi înfiinţarea Cenaclului Eminescu. La început l-am condus eu, apoi am delegat-o să-l conducă pe regretata scriitoare Livia Nemțeanu. Ne-am propus să promovăm tinere talente, să ne promovăm cărţile şi să fim uniţi şi mai vizibili. Acest cenaclu s-a menținut, există și în prezent, dar nu mai știu cum se derulează – eu nu mai sunt membru al ACSR. În anul 2008 am înființat chiar și editura Destine Literare și am publicat multe cărți interesante. Repet – dacă veți avea timp să accesați site-ul destine-literare.com, veți avea surprize plăcute.
REPORTER: – Ce ne puteți spune despre colaborarea, din ultimii ani, cu Institutul Cultural Român ?
ALEXANDRU CETĂȚEANU: –În perioada când preşedinte al ICR a fost distinsul dr. Lilian Zamfiroiu, am colaborat foarte bine cu acestă instituţie culturală românească. Doi ani la rând ICR a participat cu noi la Salonul de carte de la Montreal, am avut bucuria să-l avem printre noi pe dr. Bogdan Popescu, am lansat cărţi în cadrul Salonului etc. Pe data de 19 august 2017 – la Adunarea Generală a ACSR, am predat ştafeta unui coleg mai tânăr, care însă nu s-a mai ocupat să se continue colaborarea cu ICR.
REPORTER: – Cum se vede România din îndepărtata țară unde locuiți acum?
ALEXANDRU CETĂȚEANU: – Trebuie să vă spun cu părere de rău – nu se „vede” prea bine…După 30 de ani de la Revoluţie, în România s-au făcut progrese în toate domeniile, fără discuţie, dar nu cât ne aşteptam. Germania şi Japonia s-au refăcut după război în aproximativ 10 ani şi au devenit puteri mondiale. România, cu toate că are resurse naturale mult mai mari decât Japonia (de exemplu), nu a reuşit să impresioneze Planeta cu realizările ei în 30 de ani de democraţie. Deci, percepţiile despre România nu sunt prea bune. O boală gravă care macină ţara şi creează „lehamite de România” este birocraţia excesivă. Ar trebui pedepsită fără milă. Fel de fel de „căţei” mărunţi, plătiţi bine din banii de taxe, nu mai ştiu cum să facă viaţa mai grea românilor. O literă scrisă greşit la numele sau prenumele cuiva este…mare problemă şi îi ia bietului om timp prețios – luni de zile să o corecteze, iar cei care au greşit, intenţionat sau din prostie, nu sunt pedepsiţi, nu pățesc nimic. La fisc, la cadastru etc. există astfel de specimene umane, care „păzesc” să nu se fure sau înșele. Oricine este potențial infractor, şi ei, birocraţii cei curați, veghează. Alt exemplu – la vama din Bucureşti a „dispărut” un aparat pe care l-am trimis din China, deoarece i-a plăcut cuiva de acolo. Anul trecut, la Londra, în cele aproape 10 ore cât am aşteptat la coadă ca să votez (această problemă cu votul în străinătate s-a rezolvat – felicitări!), am vorbit cu tovarăşii mei de suferinţă, care mi-au povestit exact acelaşi lucru despre „regii vamei” – deci „ceva este putred în regatul Danemarcei”… Am dat mici exemple, dar câte nu sunt și rezultatul se vede – românii scârbiți, pleacă din țara lor „pe capete” ! Trist și adevărat.
REPORTER: – Cât de des vizitați România și cu ce sentimente revedeți locurile natale ?
ALEXANDRU CETĂȚEANU: –Îmi fac timp să vin în România şi să trec prin locurile mele natale cam o dată pe an, aproximativ o lună. Evident, locurile unde m-am născut şi am copilărit au cea mai mare prioritate pentru mine, acolo îmi „încarc bateriile” pentru încă un an. Deci, acolo, între dealurile magnifice ale Drăgășanilor, mă simt cu adevărat fericit. La Bucureşti stau foarte puţin, cât să-mi revăd prietenii. Parcă şi oamenii sunt diferiţi în locurile mele natale, iar vinul…este cel mai bun din lume!
REPORTER: – Ce proiecte mai importante aveți pentru noul an 2020 ?
ALEXANDRU CETĂȚEANU: – În primul rând, trebuie să „clădim” şi să întărim Asociaţia Scriitorilor Români din America de Nord (ASRAN, din care fac parte scriitori de mare valoare – vedeți site-ul destine-literare.com.
Revista Destine Literare, trebuie să apară regulat (anul trecut au apărut perturbări – nu mai este revista ACSR) să o menţinem la un standard ridicat şi să menţinem legături puternice cu alte culturi. Redactorii şefi, scriitorul acad. prof. dr. Liviu Pendefunda (pentru România, este şi redactorul şef al revistei înfrăţite cu DL, respectiv revista Contact internaţional) şi dr. Dana Oprită din Carolina de Nord, redactor şef pentru SUA, reprezintă o garanţie puternică pentru menţinerea şi chiar ridicarea nivelului revistei noastre.
Apoi, vom organiza cenaclul Destine Literare la Montreal, cu participarea pe căi electronice (WhatsApp, Skype etc.) şi a colegilor din SUA şi de oriunde.
Dorim de asemenea să reluăm participările cu un Stand al nostru la Salonul de Carte de la Montreal, în colaborare cu ICR şi să facem astfel cinste României pe aceste meleaguri.
În plus, ASRAN va fi prezentă și anul acesta la Congresul Mondial al Poeților, ediția a 40-a, care va avea loc la Budapesta. Ar fi fost frumos ca această ediție a Congresului să se țină în România (Băile Herculane sau Cluj), dar în ciuda insistențelor mele (ca împuternicit de a reprezenta Congresul), nu a fost posibil. Felicitări autorităților și poeților maghiari pentru această mare realizare culturală a țării lor!
Interviu realizat de Ioan Vasiu /UZPR
