A încetat din viață, după o grea suferință, jurnalistul arădean Emil Șimăndan,
Într-o zi călduroasă de sfârșit de săptămână, când credeam că nimic nu se mai întâmplă pe lume, am citit, din obișnuință, site-urile mai multor colegi. Am fost șocat când am văzut pe „aradon”, site-ul cotidianului „Jurnal arădean” (unde am lucrat și eu), o știre de-a dreptul înfiorătoare: „Emil Şimăndan a părăsit această lume sâmbătă, 17 august, la vârsta de 83 de ani. Fiul acestuia ne-a transmis faptul că, pe perioada vieţii, Emil Şimăndan i-a lăsat un plic şi l-a însărcinat ca, după moartea sa, să trimită conţinutul către ziarul nostru, Jurnal arădean, spre publicare. Redăm, mai jos textul integral, exact aşa cum l-a scris cu mâna lui cel care, de acum, este regretatul Emil Şimăndan”.
Colegii au făcut acest lucru, și, în amintirea lui, o vom face și noi, ziariștii din Filiala „Ioan Slavici” a UZPR:
„In memoria
—————
EMIL ŞIMĂNDAN
O VIAŢĂ ÎNCHINATĂ PRESEI ARĂDENE
Ne-a părăsit, la 17 august 2024, în vârsta de 83 de ani, profesorul, publicistul şi scriitorul EMIL ŞIMĂNDAN, redactor şi redactor şef al mai multor ziare şi reviste arădene şi fondator al Fundaţiei Culturale „Ioan Slavici” din Arad.
Născut la 3 septembrie 1940 în localitatea Curtici, judeţul Arad, acesta şi-a închinat cei mai mulţi ani scrisului şi cercetării presei locale, istoriei postdecembriste şi ecoului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 în plan local, naţional şi european.
Prin îndelungata sa activitate jurnalistică şi scriitoricească, de peste patru decenii, a militat pentru cele mai de seamă valori ale culturii naţionale şi arădene, atât ca profesor de limba şi literatura română, cât şi în lunga sa carieră jurnalistică, începută pe vremea când era student la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, continuată din 1970 în presa locală din Arad, iar din 1995 şi în presa Centrală, din Bucureşti, în calitate de corespondent special pentru judeţul Arad al Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES (AGERPRES).
În anul 1991 este numit redactor şef adjunct la „Tribuna Aradului”, cotidian editat de Prefectură, apoi, din 1992, devine redactor şef la „Curierul Aradului”, „Libertatea Aradului” şi la revista de cultură „Relief”. Cu sprijinul poetului Ioan Alexandru (senator de Arad în Parlamentul României) a înfiinţat, în anul 1993, Fundaţia Culturală „Ioan Slavici” din Arad şi Editura acestei Fundaţii, pe care le-a condus în calitate de preşedinte şi director de la înfiinţare şi până la tristul eveniment.
De-a lungul întregii sale cariere publicistice şi scriitoriceşti a publicat 35 de cărţi, dintre care amintim monografiile literare prin dialog cu poeţii Ioan Alexandru, Ştefan Augustin Doinaş, Gabriel Ţepelea, Viorel Gheorghiţă, Valentin Voicilă şi istoricul Cornelia Bodea; 8 cărţi despre Revoluţia din Decembrie 1989 de la Arad; 4 cărţi de istoria presei arădene, cu primul „Dicţionar al Presei şi Jurnaliştilor Arădeni”; 3 volume de versuri şi 14 volume de interviuri şi reportaje.
Pentru cărţile dedicate Revoluţiei din Decembrie 1989 de la Arad şi Eroii Martiri ai Aradului, Consiliul Judeţean Arad i-a acordat, în anul 2005, Diploma şi Medalia de „PERSONALITATE A JUDEŢULUI ARAD”, iar pentru bogata sa activitate publicistică conducerea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România i-a acordat, în anul 2000, „ORDINUL ZIARIŞTILOR”, clasa I.
A fost membru al Uniunii Ziariştilor din România (UZP) începând din anul 1972, iar între anii 1994 – 2004 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Filialei din Arad a UZPR.
Din anul 2011 este membru al Liga Scriitorilor Români (LSR).
Pentru membrii şi simpatizanţii Fundaţiei Culturale „Ioan Slavici” din Arad, cărora le-a publicat cu multă generozitate zeci de cărţi literare şi ştiinţifice, trecerea acestuia în lumea umbrelor veşnice constituie o pierdere regretabilă, de neînlocuit.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Citind aceste cuvinte, scrise chiar de distinsul publicist, mă duce gândul că el își aștepta sfărșitul și și-a scris, cu modestia ce îl caracteriza, propriul necrolog.
Am lucrat împreună multă vreme, am glumit chiar cu ceea ce el numea că este „ultimul lup de mare al presei arădene” (eu, amuzându-ne, zicându-i „ultimul mohican”), dar, mai presus de toate, l-am apreciat pentru harul său gazetăresc și o hărnicie a scrisului demnă de invidiat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Vasile Filip
președinte Filiala Arad a UZPR
