De ce a căzut moțiunea în loc să cadă Guvernul? Pentru că așa era logic să se întâmple. Este regula statu quo-ului, din momentele în care nimeni nu are interesul ca lucrurile să se schimbe iar echilibrul general să facă loc unor dezechilibre în serie. Din această ecuație se desprinde în primul rând figura luminoasă a președintelui Iohannis care s-a calmat după febra care îl cuprinsese la referendum, când spera că victoria „moțiunii populare” va călăuzi masele de protestatari #rezist spre palatul Victoria pentru a alunga ilegitima putere pesedistă. A realizat între timp cât de complicată poate fi o asemenea operațiune și cât de neputincioase, pe fond, sunt forțele victorioase care au câștigat de fapt doar un pașaport pentru cinci ani de bunăstare, și nu o competiție politică. O improbabilă victorie a opoziției la moțiune i-ar fi pus, personal, probleme insurmontabile, precum anularea întregii sale agende de de vacanță, cu perspectiva fascinantă a unor țărmuri însorite, în locul unor negocieri complicate cu veleitari care se doreau la guvernare în funcțiile mănoase abandonate de alianță. Să trebuiască ca tu, președinte, să moderezi între viitorii tăi adversari prezidențiali – Cioloș și Barna, să asculți pretențiile aberante ale lui Băsescu și să îl sacrifici pe credinciosul Orban în favoarea necoptului Bogdan e deja prea mult pentru un președinte obișnuit să ruleze la relanti pe autostrada politicii curățate de pericole de antemergători.Nu mai vorbesc despre războiul fratricid care se va fi declanșat între organizatorii moțiunii și la bătăile sângeroase pentru cele câteva portofolii cu adevărat importante, dar mă gândesc mai ales la soarta incertă a formării unui nou guvern, având de înfruntat o opoziție dornică să se recupereze mizând atât pe nemulțumirile din partidele învingătoare cât și pe trădătorii reveniți spășit la sânul materno-patern de la care au supt cu nădejde atât cât s-a putut.
Privită din cealaltă perspectivă, problema a fost mult mai simplă decât se prevedea. Învins la referendum, PSD a păstrat forța și avantajele parlamentare – singurele care contează deocamdată – și nu a fost, practic, niciun moment în pericol. Ba, din contră, exercițiul moțional i-a fost extrem de folositor doamnei Dăncilă, netezindu-i drumul spre preluarea conducerii efective a Partidului pe 29 iunie și spre curățarea conducerii de deșeurile dragniste. Totodată, eșecul europarlamentar al ALDE a întărit poziția PSD în cuplu, care nu va mai fi nevoit să facă concesiile solicitate de Tăriceanu când se vedea călare pe cai mari prezidențiali. Următoarea remaniere va fi mai ușor de făcut și va scoate din joc câțiva miniștrii tăriceni care parazitau guvernul (foarte probabil Meleșcanu și Anton). De asemenea, remanierea va fi posibil să aducă și o reducere, prin comasări, a numărului de ministere, excluzându-le pe cele care existau doar pe bază de algoritmul județene.
Dar cea mai importantă consecință a acestui cel de-al treilea episod motional anti-dăncilă va fi stingere stingerea treptată a entuziasmului europarlamentar și revenirea opțiunilor de vot mai aproape de matca inițială. Nu spre vârfuri irepetabile, precum acel aproape 40% a lui Dragnea (cu excepția lui Iliescu, cel mai de succes – electoral – președinte) dar spre o zonă de siguranță care va permite derularea în liniște a restului de mandat.
Odată rezolvată această ecuație – a fi sau a nu mai fi la guvernare – PSD va trebui să înceapă să se gândească serios la opțiunea prezidențială. Competiția este acum mai favorabilă decât în timpul lui Dragnea, pentru că presiunea chalangerilor Cioloș și Barna este în creștere, iar statuia lui Iohannis începe să se clatine, zgâlțâită de prezumtivii aliați. Chiar dacă Tăriceanu se va răzgândit din nou, șansele sale, chiar într-o perspectivă în care PSD nu va avea încotro și îl va susține, rămân reduse. Probabil că nici n-ar intra în turul doi, unde s-ar bate Iohannis cu Cioloș sau Barna. Alți candidați nu prea are deocamdată PSD. Șerban Nicolae este o soprana de coloratură. Teodorovici trage cu ochiul spre bănoasele funcții financiare internaționale. Iar Olguța și a pierdut puterea de atracție odată cu măritișul.
Din păcate în rezerva de cadre a PSD pare să nu existe un candidat autentic, atâta timp cât nu va fi descoperit unul. Iar acesta va trebui să aibă notorietate (să îl recunoască și copiii pe stradă), să aibă competența domeniilor pe care le-a condus, să se bucure de încrederea celor cu care a intrat sistematic în contact și să nu aibă nevoie de bodyguarzi când interacționează cu masele. Există în panoplia PSD un astfel de personaj? Nu ar fi exclus ca răspunsul să fie unul afirmativ. Cu condiția ca liderii actuali să stea cu ochii deschiși…
