Expoziția de romane grafice spaniole „Viaţa părinţilor mei. O istorie a Spaniei în secolul XX / Vida de mis padres. Una historia de España en el siglo XX” s-a deschis la Institutul Cervantes din Bucureşti. Sub acest titlu sunt expuse fragmente din romanele grafice „El arte de volar/ Arta de a zbura” şi „El ala rota / Aripa ruptă”, semnate de scriitorul Antonio Altarriba şi desenatorul Joaquin Aubert Puigarnau (cunoscut mai ales sub pseudonimul Kim) – doi clasici ai acestei arte.
Arta de a zbura, prima parte a dipticului, îi este dedicată tatălui lui Antonio Altarriba, după dispariţia acestuia, însă nu e o biografie, ci un roman în care realitatea şi ficţiunea se amestecă pentru a crea un fond imaginativ pe care Kim l-a transpus într-o serie de desene ce reuneşte realismul şi satira.
Antonio Altarriba, romancier, eseist şi, mai ales, cunoscut scenarist, profesor de literatură franceză la Universitatea din Ţara Bascilor, a câştigat Premiul Naţional de Benzi Desenate pentru volumul „El arte de volar/ Arta de a zbura”. El este este unul dintre cei mai importanţi creatori de benzi desenate din Spania ultimilor 30 de ani. Lucrările sale au fost publicate în numeroase ţări şi au primit unele dintre cele mai înalte distincţii.
Joaquin Aubert Puigarnau, mai cunoscut sub numele de Kim, este membru fondator al celebrei reviste de benzi desenate El Jueves. În paginile acestei publicaţii a conceput seria Martinez el Facha/ Martinez fascistul, o satiră la adresa extremei drepte spaniole, care face deja parte din istoria benzilor desenate naţionale. Lunga sa carieră a fost recunoscută prin acordarea Marelui Premiu la Salonul Internaţional de Bandă Desenată de la Barcelona şi a celui de-al 12-lea Premiu Internaţional de Umor El Gat Perich. În 2010, împreună cu Antonio Altarriba, a câştigat Premiul Naţional de Bandă Desenată pentru „El arte de volar/ Arta de a zbura”.
Expoziţia poate fi vizitată până pe data de 28 iunie. Program de vizitare: luni – joi: 09.00-20.00, vineri-sâmbătă: 09.00-15.00.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024