Pictura arestată

Publicând această carte, trebuie, desigur, să scriu o prefață. Ceea ce aș vrea să subliniez în primul rând este un fapt politic. 

Venind la putere la 23 august 1944, întărindu-se prin guvernul așa-zis democrat, instaurat la 6 martie 1945 și prin alegerile de la 19 noiembrie 1946, blindați de diviziile rusești și consilierii sovietici, câtă frunză și iarbă, comuniștii prin politica partidului muncitoresc român au preluat cele mai verificate principii ale gândirii bolșevice: arestarea clasei reacționare burgheze. Aici intrau o mare parte dintre artiștii diferitelor ramuri culturale: muzicieni, actori, scriitori, artiști plastici (astăzi numiți vizuali), arhitecți, filosofi, critici, colecționari. Nu putem ignora și faptul că vechea „Siguranță”, sau serviciile hortyste, ca să nu mai amintim poliţia austro-ungară, au la rându-le, o „contribuție” la întemnițarea unor artiști.

Personal trăind și traversând această „epocă de glorie” a primenirii intelectualității, având „onoarea” de a fi martor la opresiuni, percheziții și arestări, vă puteți da seama, am fost, dintotdeauna, sensibil la cei din categoria intelectuali – arestați.

Numărul acestora este imens. Eu am luat hotărârea să alcătuiesc o modestă trecere în revistă, a celor care au suferit, din breasla artiștilor plastici. În primul rând am identificat numele celor cuprinși în această sferă de preocupări, ceea ce mi-a luat mai bine de vreo doisprezece ani.

Nu a fost simplu. Autorii de dicționare, de monografii, de memorii evită, de cele mai multe ori, dintr-un sentiment de pudoare, să specifice acele momente cenușii din biografia unui personaj.
Într-adevăr sunt momente întunecate, dar ele trebuiesc aduse în conștiința publicului, cu atât mai mult cu cât ele se înscriu în cadrul unei concepții politice, parte componentă a comportării umane.

Cineva, aflând despre intenția mea de a alcătui acest fișier de nume, mi-a reproșat că mă ocup de lucruri mărunte, privind biografia unui artist. Bineînțeles, cei care gândesc așa au o judecată care ignoră o anumită perioadă din istoria noastră, neținând cont de implicația psihologică, morală și socială, la care este supusă personalitatea unui recluzionat politic sau a celui care este etichetat drept un paria al societății.

Aș vrea să citez în acest sens, câteva cuvinte ale unui coetaneu, prietenul de-o viață, Tudor Octavian, care în volumul său „Manualul colecționarului de artă din România”, nota la pagina 80: „Niciunul dintre sutele de arestați și de marginalizați, din deceniile 44-64 nu a mai reușit o revenire semnificativă în viața artistică, fără ca acest lucru să se resimtă în adâncul operei lui, pictate sau scrise.”

Inițial am încercat să colaborez cu un tânăr istoric de artă la alcătuirea acestui „aide-memoire”. Mă gândeam că amplificând subiectul, el ar fi putut să dezvolte un masterat, eventual un doctorat. Subiectul nu a găsit audiență. Am apelat apoi la doi experimentați colecționari de artă. Am fost privit cu oarecare compasiune. Până la urmă, am izbutit singur, gândindu-mă că alții vor face completările necesare pe parcursul timpului şi poate cineva se va hotărî să amplifice subiectul.

În afara artiștilor, români, evrei, maghiari, din perioada contemporană sau din vechime, am introdus o serie de cronicari și critici de artă care au împărtășit aceeași soartă, la care am adăugat câțiva colecționari și oameni ai muzeelor.

O altă categorie pe care am ținut s-o menționez este aceea a artiștilor ultimelor decenii, care au ilustrat, prin operele lor, suferințele martirilor, prizonieri ai gulagului comunist.

Personal, am gândit această modestă lucrare, ca fiind alcătuită din mici foiletoane. Fiecărui artist, căutând să-i ilustrez personalitatea. Consultând datele anemice, istorico-securiste, am căutat să arăt traseul nefericit al detenției și prigoanei la care a fost supus, fiecare dintre cei prezentați.

Dorința cu care am pornit la drum și de care am fost călăuzit în tot timpul elaborării acestui material, a fost aceea de a aduce un omagiu acestei categorii umane, în care viața personală a fiecăruia s-a constituit în acea Golgotă a vieții cotidiene a societății, năpăstuită în marasmul socio-politic al schimbării de regim politic, cu implicațiile adânci în viața omului și a societății.

În fond, am intenționat să scriu o carte despre prieteni, mai apropiați sau alții necunoscuți, toți victime ale acelui dinozaur care înghite tot și din al cărui ochi ciclopic nu scapă nimic, oriunde pe acest pământ, delictul politic adevărat sau confecționat, constituind deplina savoare a monstrului.

Sunt sigur că am scăpat din listă, cu toată strădania mea, o serie de oameni din breaslă, despre care nu am aflat că au fost prizonieri politici, iar despre alții pe care-i bănuiam că au avut probleme de acest fel, nu am găsit confirmarea.

Am spre exemplu o notiță luată din publicația americană „New York Times”, în care este amintit, un pictor, de etnie maghiară, născut la Oradea, Csaba Zemlenyi, care ar fi fost condamnat în 1960, la uneltire contra statului. Nu cunosc alte date.

Nu îmi închipui că pictorița Ileana Rodica Codreanu, soția unui frate al „Căpitanului”, Zelea Codreanu, elevă a lui Șirato, una dintre cele două fiice ale pictoriței Maria Bacaloglu, ar fi putut trece prin perioada comunistă fără să aibă de tras ponoasele acestui mariaj? Mai mult decât atât, cred că și doamna Bacaloglu, a avut o „piesă” la dosar, care a urmărit-o întreaga carieră artistică.

A existat o categorie, pe care o socotesc a fi fost mare, a unora care ne sunt absolut necunoscuți, care tineri fiind, au pierit în războaiele din cel de-al douăzecilea secol, fie pe front, cum a fost cazul unui ilustrator talentat de la editura „Cartea Românească”, Duiculescu, pierdut în lupte în 1942, fie cazul locotenentului de geniu Dure Diodor, decedat pe front în 1941, un talentat desenator, care activase ca desenator etnograf la British Museum.

Emil Damian, pictorul apropiat de Brâncuși, răpus de febră tifoidă în 1918, la care se adaugă multiple exemple, necunoscute astăzi, a celor cărora le-au putrezit oasele în lagărele celor două cataclisme mondiale, pe pământ străin, în Siberia sau în ținutul arctic.

Mai există și alte victime ale pierzaniei, pictorii Iosif Klein, Imre Andor, Sara Wieder, Jankai Deutsch Tibor, deportați în lotul mare al celor din mai 1944. La Dachau s-a aflat și renumitul pictor Nicolae Fleischer.

Alții au dispărut în cataclisme naturale, teribilele seisme. În noiembrie 1940, a murit scriitorul Adrian Verea, care era ilustratorul propriilor volume și pregătea o expoziție de desen, soț al pictoriței Lily Verea. Trebuie amintită victima cutremurului din martie 1977, pictorița Despina Istrati – Ghinokastra.

Pictorul ploieștean Alexandru Vodă a trecut prin lagărele deținuților antifasciști de la Teiuș și Târgu Mureș. După ce s-a întors acasă, murea de foame, în 1950, în ciuda tuturor diligențelor întreprinse pe lângă autorități, pentru a fi ajutat, Ministerul Artelor rămânând surd la apelurile artistului.

Și câți alții vor fi încă, toți meritând să fie amintiți în acest succint repertorial, care aduce un omagiu suferinței umane. Deocamdată, atât am reușit să fac, mulțumind Celui de Sus, pentru izbânda de a alcătui volumul.

Recunoștința mea autorilor: Cicerone Ioanițoiu, Mihai Pelin, Maria Zintz, Florica Cruceru şi tuturor celorlalţi, în lucrările cărora am găsit elemente de bază, care m-au ajutat să întocmesc lucrarea de față.

Florin Colonaş