Doamna Iuliana Gorea a absolvit cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității de Stat din Chișinău (1982), apoi Facultatea de Drept a aceeași universități (1990). A urmat stagii de pregătire în Rusia (Sankt Petersburg), SUA (Sacramento-1992 și Orlando-1994), Franța (Nice-2000), Elveția (Geneva-2001). A lucrat ca profesoară începând din 1975, inspector școlar în cadrul Ministerului Învățământului, apoi primar al satului Bahmut, raionul Călărași (1982–1986) și lector la Universitatea “Ion Creangă” (1989–1990). În anul 1990, pune bazele Liceului român-englez “Mircea Eliade” din Chișinău, fiind primul său director. A fost căsătorită cu Nicolae Costin, fost primar general al municipiului Chișinău (1990-1994). A publicat, între anii 1990-1996, zeci de articole și interviuri pe teme legate de promovarea cauzei românismului și spiritului moralei creștine în Basarabia în ziarele Literatura și arta, Mesagerul, Femeia Moldovei, Glasul Națiunii, Țara, Astra, Luminătorul, Pro Vatra, Generația ș.a. A participat activ la grevele și manifestările studenților și pedagogilor pentru apărarea dreptului de a studia limba și istoria românilor (între anii 1993-1995). După moartea suspectă a soțului ei, Iuliana Gorea-Costin a intrat în politică, căutând să promoveze ideile pe care le susținuse Nicolae Costin. A fost candidat independent la alegerile prezidențiale din Republica Moldova din 17 noiembrie 1996. La alegerile din 10 iulie 2005 a fost candidat independent pentru funcția de primar al municipiului Chișinău. Din 27 februarie 1997 a îndeplinit funcția de reprezentant permanent al Republicii Moldova la Consiliul Europei, cu sediul la Strasbourg (Franța), apoi ambasador extraordinar și plenipotențiar în cadrul acestui organism internațional (1999–2005). În această perioadă, a contribuit la semnarea și ratificarea a 68 de Convenții Europene, a favorizat accesul cetățenilor moldoveni la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), inclusiv în cazul Ilașcu și cel al Mitropoliei Basarabiei, a purtat discuții esențiale care au dus la internaționalizarea dosarului transnistrean și la includerea Republicii Moldova în Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Este membru al Cercului de Prietenie Europeană și președinte fondator al Asociației Europene de Strategii Politice din Chișinău. Are gradul diplomatic de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar.
– Stimată doamnă Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar Iulia Gorea Costin, trebuie să vă mărturisesc faptul că am rămas mută de uimire când am ascultat discursul dumneavoastră prezentat la evenimentul de premiere din cadrul UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA, în care ați menționat:
-„Ce am făcut noi, cei din Basarabia pentru românii din țară, pentru România?”
V-am ascultat cu atenție maximă pentru că l-ați prezentat cu o eleganță desăvârșită a spiritului, cu o luciditate calmă, dublată de o inteligență a comunicării şi cu siguranța specialistului bine informat.
Pentru că mereu s-a vorbit de România ca „țara mamă”, noi am considerat că exact ca o mamă, nu trebuie să contabilizăm cine și cât face, ci pur și simplu să oferim iubire și susținere nelimitat și necondiționat.
D.G.: Stimată doamnă Iulia Gorea Costin, mărturisesc sincer faptul că
am rămas impresionată de biografia dumneavoastră bogată, dar totuși pentru cititorii noștri care încă nu vă cunosc, vă rog frumos să vă descrieți așa cum considerați că vă reprezintă mai bine.
IU.G.C: M-am născut în dreapta Prutului, în Moldova de răsărit. Am trecut prin sufletul meu toată suferința războiului, a foametei organizate, a deportărilor, despre care ne povesteau părinții, care-și împleteau amintirile cutremurătoare cu balade și cântece populare românești. Mai târziu, a trebuit să facem mari eforturi pentru a discerne între adevărul mărturisit de părinți și ideologia sovietică în ofensivă continuă.
Suflul Renașterii Naționale de la sfârșitul anilor 80 începutul anilor 90, acea oră astrală a românilor basarabeni a răsunat asemeni unui dangăt de clopot în conștiința noastră.
Dar dreptul nostru firesc la identitate națională, la apartenența la neam și țară, a fost atacat dur, revanșard – războiul de pe Nistru a curmat multe vieți inocente.
Moartea tragică a soțului meu, Nicolae Costin, Primar General și Președinte al Consiliului Municipal Chișinău, Deputat în primul parlament, ales în mod democratic, personalitate emblematică a procesului de renaștere a conștiinței naționale, conjunctura în tandem cu trădările în lanț din partea celor pe care îi susținuse m-au făcut să acționez altfel.
În prezent dacă e să-mi fac un autoportret aș afirma că sunt rodul iubirii părinților și al timpurilor în care m-am născut, am devenit ceea ce sunt grație circumstanțelor cu care m-am confruntat, a consecințelor acțiunilor și zbuciumului interior.
În funcție de realități, am ales sau acceptat să fiu acolo, unde credeam că aș putea fi cât mai utilă comunității, oamenilor.
Conștientă că împărtășirea gândurilor, a convingerilor are un rol determinant în relațiile interumane, am scris și publicat periodic împărtășind cu semenii din cunoașterea și trăirile mele.
Am întâlnit mulți oameni deosebiți, care m-au făcut să înțeleg că întâlnirea unui Om e un dar al cărui rost îl înțelegem mai devreme sau mai târziu. Sunt recunoscătoare tuturor pentru toate experiențele și trăirile.
Dacă ar fi s-o iau de la început, m-aș alinia tot „spărgătorilor de ziduri”, convinsă fiind că suntem atât parte a Creației, cât și creatori (semănători de gânduri, emoții, imaginații…) și purtăm responsabilitate pentru tot și față de toate.
Aș continua cu aceeași putere să contribui la multiplicarea adevărului și a binelui. Aș pleda pentru același crez: Viața ne oferă mereu posibilitatea de a alege între „a avea”, „a face” și …„a FI”.
E-atât de necesar să trăim conștient! Mi-aș consacra viața aceluiași scop: Saltului din întuneric în Lumină!
D.G.: Ați fost aleasă primar în două legislaturi încă de la vârsta de numai 25 de ani, ați fondat Liceul Academic Român – Englez „Mircea Eliade”, sunteți primul Reprezentant Permanent al Republicii Moldova la Consiliul Europei, sunteți prima femeie Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova și lista poate continua – întrebarea este care a fost scopul, proiectul și motivația dumneavoastră cu care ați intrat în politică? Le-ați realizat?
Iu.G.C : Motivația mea dintotdeauna a fost de a contribui la facerea binelui, bucuria de a bucura și a ajuta oamenii. În copilărie îmi doream să fiu învățătoare, una bună, care să-și iubească profesia, să iubească copiii și să-i îndrume, scoțând în evidență cele mai frumoase calități ale lor. Am devenit învățătoare – prietenă a copiilor. În scurt timp mi s-a propus să lărgesc aria activității mele pentru toți elevii, în calitate de director adjunct pentru educație, iar din această funcție consătenii mei m-au ales primar.
Peste ani realizez cât de responsabilă era acea funcție și manifest multă recunoștință pentru încrederea lor. Mi-a reușit atunci să realizez multe din sarcinile specifice acelei funcții, dar la mijlocul celui de-al doilea mandat mi-am prezentat demisia, protestând și refuzând astfel să impun consătenii să-și taie plantațiile de vie (cerință obligatorie din Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS ”Cu privire la întărirea luptei împotriva beției și alcoolismului”) și să pedepsesc, cu amenzi, consătenii care se adunau împreună pentru rugăciune.
Am avut întotdeauna un judecător suprem – propria conștiință, mereu prezentă și deseori în contradicție cu guvernările efemere.
Am invocat atunci articolul din Constituție despre libertatea conștiinței, numai că acest argument conta prea puțin pentru cei investiți cu puterea de a asigura securitatea statului totalitar și implementarea ideologiei „celei mai fericite țări din lume” – URSS.
Considerând că e puțin să ai dreptate, dacă nu poți și să-ți aperi drepturile, am dat admiterea la cea de-a doua facultate – Dreptul, predând în paralel limba română în una din puținele școli cu predare în limba română(numită moldovenească pe atunci) din Chișinău. În perioada deșteptării naționale eram inspector școlar, specialist principal la Ministerul Învățământului și predam la Școala nr.1 , actualmente liceul ”Gheorghe Asachi” și la catedra de filologie română a Universității Pedagogice „ Ion Creangă” din Chișinău, condusă de eminentul profesor Nicolae Mătcaș. Procesele democratice cuprinsese întreaga societate, iar necesitatea instruirii și educării unei elite naționale, lipsite de complexe și prejudecăți, cunoscători ai limbilor străine era una stringentă.
Am hotărât atunci, în procesul de reformă a învățământului, să-mi realizez un alt vis – o școală altfel – liceul academic român-englez „Mircea Eliade” la baza căruia am pus actul creației – cea mai înaltă treaptă a activității umane.
Eforturile noastre comune, a cadrelor didactice, a colectivului de părinți și liceeni a dat în curând rod – toți absolvenții noștri erau admiși la cele mai prestigioase instituții de învățământ din Chișinău, România și din lume, elevii noștri se întorceau cu medalii de aur, argint sau bronz de la olimpiadele internaționale, spațiul rezervat liceului demult nu mai putea face față numeroșilor doritori de a studia în instituția noastră, unde, deseori pentru un loc, concurau până la 50 de pretendenți …
Între timp însă, schimbarea orientării Republicii Moldova spre Est a impus între alte acțiuni și decizia guvernării agrariene, instalate și susținute de președintele Mircea Snegur, deranjat de chemarea imnului „Deșteaptă-te, române”, de a scoate din planurile de studii limba și literatura română și istoria românilor.
Studenții și cadrele didactice de la Universitatea de Stat au început protestul, iar liceul academic român-englez “ Mircea Eliade” a devenit nucleul acelei mișcări, la care se alăturase aproape toate instituțiile de învățământ mediu și superior din republică și reprezentanți ai diverselor pături sociale. A fost cea mai mare mișcare de protest în apărarea dreptului firesc de a ne studia limba și istoria, părinți și profesori nu puteam admite ca noi generații să fie lipsite, asemenea nouă, de drepturile firești la existența ființei naționale.
Amploarea acelei mișcări de protest i-a impus pe guvernanții de atunci să renunțe, iar pe președintele Mircea Snegur să-și amintească, motivat de dorința de a deveni din nou președinte, ceea ce recunoscuse în 1989 – numele corect al limbii noastre este limba română.
Greva, care a fost numită primăvara demnității noastre, a durat luni, în care liderii acelei mișcări eram blamați, obstrucționați, calomniați, amenințați, filați, organizându-ni-se diverse provocări, ca până la urmă să fim acționați în instanța de judecată.
În acele împrejurări comitetul de grevă a decis înaintarea candidaturii mele la funcția de președinte al Republicii Moldova cu scopul de a utiliza compania electorală pentru a împiedica reluarea puterii de către partidul agrarian și liderul său. A fost o bătălie grea, în urma căreia partidul agrarian n-a mai revenit la putere, dar societatea nu era pregătită încă să renunțe la garnitura moștenită din nomenclatura sovietică.
De aceea după alegeri am acceptat funcția de Reprezentant Permanent al Republicii Moldova la Consiliul Europei, propunând-mi să contribui la impulsionarea și implementarea unui alt sistem de valori, european, bazat pe democrația pluralistă, pe statul de drept, pe drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
Referitor la politică… ceea ce se întâmplă la nivel politic ne vizează pe fiecare în parte și pe noi toți, indiferent de gradul de implicare.
Mi-am realizat sau nu scopul? Mi-am făcut cinstit datoria, partea mea de sarcină.
Viața, activitatea mea continuă…
D.G.:. Spuneați într-un alt interviu astfel: „Soțul meu mi-a lăsat cea mai valoroasă moștenire – lumina sufletului său.” Cu siguranță în această carieră exemplară, v-ați confruntat și cu situații dificile și incomode, care sunt cuvintele sau principiile pe care vi le amintiți ca susținere de la soțul dumneavoastră?
Iu.G.C.: Nicolae Costin a fost o conștiință vie în acțiune, un mare strateg, cu o poziție fermă și verticală indiferent de împrejurări. Ne-au unit aceleași principii, aceleași valori, același crez.
Se angajase plenar, încă de la catedra universitară, în procesul de renașterea națională. Era conștient că de la renașterea națională trebuie de trecut la reîntregirea națională, că Declarația de Independență este doar un pas, că doar reunirea cu Țara – mamă, România ar putea pune capăt calvarului prin care trec de secole românii basarabeni. Atestăm, că în ultimul timp, tot mai mulți români basarabeni cât și cetățeni ai Republicii Moldova de alte naționalități înțeleg că altă cale de supraviețuire nu există. N-au vrut și continuă să nu recunoască această realitate tristă, menținând starea de letargie, doar șiragul de președinți ai Republicii Moldova, de deputați, de miniștri, de politicieni care s-au perindat de-a lungul timpului la conducerea statului, beneficiind de salarii și condiții de lux pe fundalul unei sărăcii tot mai acute.
Se pare, că a venit timpul să contabilizăm care a fost rostul și cât ne-au costat de la 1990 încoace întreținerea Instituțiilor: prezidențială, parlamentară, guvernamentală? Ne vom convinge că, pe fundalul împrumuturilor, datoriilor, puse pentru zeci de ani pe umerii generațiilor viitoare, ajutoarelor, remitențelor din diasporă, rezultatul unei eventuale analize ar fi cel puțin revoltător.
E timpul să ne întrebăm cine are de câștigat din supraviețuirea la limita sărăciei a statului Republica Moldova? Cine beneficiază din existența acestui stat?
D.G.: Care este imaginea femeii în viața politică? Politica o masculinizează?
Iu.G.C.: Nu, neapărat. Pentru că nu este vorba de forță, ci mai degrabă de puterea interioară, de principii, de valori, de capacitatea de sacrificiu și de orientare în diverse situații, calități ce nu depind de gen, ci de personalitate .
D.G.: Privind la experiența pe care ați acumulat-o în domeniile politic şi diplomatic, ați putea concepe realizarea unor cărți interesante. Pe când să ne așteptăm la apariția lor?
Iu.G.C.: Da, s-au acumulat multe de spus. Doar că în ordinea priorităților am lucrat la un album omagial In memoriam Nicolae Costin „O țară liberă nu se creează cu robi” , la volumul Eugen Doga „În oglinda clipelor” și colecția de muzică „Eterna”, la volumele „Din Basarabia. Poeme alese. Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi și Nicolae Dabija”, iar în prezent la lucrarea Eugen Doga „Mergând după soare”….
D.G.:. Sunt convinsă că agenda dumneavoastră de lucru este bine structurată, dar totuși îndrăznesc să cred că nu putem ajunge în marea cultură a lumii decât cu o carte în mână. Dumneavoastră ce gen de literatură preferați să lecturați?
Iu.G.C.: Citesc mult, dar sunt interesată, în special, să citesc romane istorice, pentru că contribuie la crearea viziunii asupra unor epoci, la perceperea personajelor, care au creat istorie …
E interesant de urmărit evoluția psihologiei, mentalității umane, motivația acțiunilor lor, care au declanșat evenimente și au lăsat urme adânci în destinul și cultura lumii.
D.G.: Eleganță, bun gust, rafinament, feminitate, atitudine, prezență, verticalitate, inteligentă și succes au devenit o etichetă pentru dumneavoastră, nu credeți că a fost foarte generos cu dumneavoastră Bunul Dumnezeu? Ce relație aveți cu EL?
Iu.G.C.: Am învățat că frumusețea este în ochiul privitorului, de aceea pot afirma: Ferice de cei care au ochi pentru a vedea binele și frumosul. Cred că fiecare ființă umană are o relație aparte, intimă cu Dumnezeu. Am fost binecuvântată să simt puterea Lui în diverse situații de viață. Recunoștința mea este infinită pentru ceea ce mi-a fost dat să simt și să înțeleg. Efectuând drumul spre sine, conștientizezi la un moment dat că Dumnezeu vorbește cu noi prin oameni, fapte, fenomene … că indiferent de inconștiența unora, Dumnezeu există în tot și în toate.
D.G.: Care este principiul de viață ce v-a ghidat în activitatea dumneavoastră?
IU.G.C.: Perfecțiunea lumii începe de la tine însuți. Sensul vieții e însuși viața. Rostul trecerii noastre pe Pământ – desăvârșirea…
D.G.: Diplomația înseamnă și satisfacții sau mai mult sacrificii? Descrieți, vă rog frumos, câteva exemple.
Iu.G.C.: Pentru mine diplomația a însemnat, în mare parte, sacrificii și satisfacții .
Un sacrificiu a fost însăși acceptarea acestei activități. Eram directorul celui mai performant liceu, recunoscută, respectată, admirată – ce mi-aș fi dorit mai mult?
Am acceptat, riscând să fiu blamată, provocarea de a merge într-o lume necunoscută, diplomația multilaterală, deoarece cel de-al doilea stat românesc, Republica Moldova abia își completă rândurile corpului diplomatic, iar de-asupra celor câțiva diplomați de carieră, rămași de pe vremea URSS, plana umbra KGB-ului sovietic. Eram conștientă de faptul că valorile noastre naționale, pentru care luptasem, trebuie promovate și apărate și la nivel internațional, iar de poziția țărilor membre ale Consiliului Europei depindea mult traseul nostru european .
Riscam la fiecare ședință unde trebuia să expun poziția sau să votez în baza instrucțiunilor de la centrală, MAE, pe care nu le aveam și trebuia să acționez pe cont propriu.
Alte riscuri și sacrificii au fost legate de elaborarea unui plan grafic pentru semnarea și ratificarea de către Republica Moldova a Convențiilor Europene. Am riscat și atunci când am susținut înaintarea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului a cererilor în cazul“ Mitropoliei Basarabiei” și cel al “ Grupului Ilașcu “, atunci când l-am invitat pe Comisarul pentru Drepturile Omului Alvaro Gil – Robles să viziteze Republica Moldova ( cine mai invită un comisar, un controlor de bună voie? ), deoarece erau multe de făcut la capitolul drepturile omului pe teritoriul controlat de autoritățile moldovenești, dar prioritare erau cele legate de problemele majore din regiunea de Est, transnistreană a Republicii Moldova, unde în închisoarea de maximă siguranță de la Hlinoaia, Tiraspol erau închiși Ilie Ilașcu și camarazii săi. Erau multe de făcut pentru internaționalizarea diferendului transnistrean. De aceea am insistat cu vizitele consecutive la Chișinău ale Secretarilor Generali ai CoE Daniel Tarchis și Tari David, ai președinților APCE Leni Fischer și Lordul Rasul Johnson. Problematic însă rămânea faptul că pe ordinea de zi a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nu putea fi inclus nici un subiect, decât prin consensul reprezentanților țărilor membre, iar reprezentanții Federației Ruse nu admiteau luarea în dezbateri a acestui subiect. Am explorat atunci oportunitatea de-a înainta pe ordinea de zi a CM al CoE problematica transnistreană concomitent cu problema cecenă. Au urmat vizitele președinției italiene în exercițiu a CM al CoE în Republica Moldova, a raportorilor APCE la Tiraspol, ne apropiam, cu susținerea CoE, de o dezbatere și o hotărâre foarte importantă pentru noi, ce urma să fie luată, după vacanța diplomatică, la început de septembrie. Doar că, între timp, în vară, Federația Rusă a înființat așa numită Comisie Evghenii Primakov, care propunea drept soluție de reglementare a diferendului transnistrean crearea unui stat comun, de fapt o federalizare camuflată – planul rusesc , reluat periodic și intrat în uz prin denumirea ”planul Kozak”.
Atestând la Chișinău o tăcere grea, cât și starea de derută a colegiilor de la Ministerul de Externe, mi-am asumat să solicit întrevederi cu majoritatea ambasadorilor țărilor membre, acreditați la CoE, Strasbourg, pentru a le explica situația și a le solicita susținerea. Astfel în cadrul biroului mixt al APCE și al Comitetului de Miniștri al CoE planul propus de Evghenii Primakov a fost criticat și respins, iar ambasadorul Federației Ruse, după consultarea urgentă a Kremlinului, a fost nevoit să declare că Comisia Evghenii Primakov a fost desființată.
Am riscat de multe ori, în parte pe cont propriu, dar în consecință mi-a fost acordat gradul de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova pe viață.
O satisfacție deosebită am încercat organizând mai multe manifestări culturale la Strasbourg , inclusiv în hemiciclu CoE, între care și cea prin care la inițiativa mea, susținută de Reprezentanța Permanentă a României la CoE, sub conducerea E.S. Domnul Ambasador Sabin Pop, am marcat anul Mihai Eminescu, lansat la Chișinău în anul 2000, manifestare în cadrul căreia atât Secretarul General al CoE, Teri David, cât și Președintele APCE, lordul Rasul Johnson au remarcat că România și Republica Moldova au aceeași cultură, aceeași limbă, același Poet Național.
Interviu realizat de Daniela Gumann / UZPR
Continuare pe scriitoriromaniaustria.ro
